Netflix testează o interfață de inteligență artificială (AI) generativă care să le permită abonaților săi să descrie în limbaj curent programul pe care îl caută, o premieră care ar putea deschide noi perspective, informează Agenția de Știri AFP.
„Dorim să puteți descoperi emisiuni sau filme folosind fraze uzuale”, a explicat, cu prilejul unei conferințe de presă, Elizabeth Stone, responsabila departamentului tehnic din cadrul gigantului de streaming.
„Spre exemplu: vreau să văd ceva amuzant și ritmat”, a exemplificat ea, „sau ceva înspăimântător, dar nu foarte tare și în același timp puțin amuzant, dar nu ceva care să mă facă să râd în hohote”.
La fel cum se întâmplă în cazul asistenților AI precum ChatGPT sau Gemini, „această frază va genera rezultate” pe platformă, a precizat responsabila Netflix despre noua funcționalitate care este în curs de testare și va fi propusă mai multor utilizatori începând de „săptămâna aceasta”.
Până acum, un abonat putea căuta doar denumirea programului sau putea tasta o informație cum ar fi numele actorului sau al unui regizor, respectiv genul programului, transmite Agerpres.
Disponibilitatea noii opțiuni
Noua opțiune este disponibilă deocamdată în versiune test doar pentru sistemul de operare al Apple, iOS. „Nu am preconizat să o facem disponibilă la scară mai largă deocamdată”, a precizat compania.
Demersul se înscrie în reproiectarea meniului de start al platformei, care a fost dezvăluită miercuri, și care își propune să faciliteze navigarea, în special accesul la căutare, dar și să o facă mai reactivă.
Netflix va interpreta „mai multe semnale precum trailerele la care vă uitați (în acea zi) sau ceea ce ați menționat într-o căutare” pentru a personaliza în timp real conținuturile sugerate în meniu, a precizat Elizabeth Stone.
„Pe termen lung”, conversațiile purtate cu chatbot-ul „vor fi utilizate” drept instrumente pentru personalizarea platformei, „dar nu este cazul acum”, a precizat compania Los Gatos din California.
AI-ului generativ va avea la dispoziție imensul catalog Netflix, astfel încât să poată găsi un film, un serial sau un documentar care să răspundă nevoilor utilizatorilor.
Un sondaj realizat în 2021 de compania Horowitz Research a arătat că 44% dintre participanți „întâmpină deseori dificultăți în a găsi un program la care să se uite” pe platformele de streaming.
Până în prezent, niciuna dintre principalele platforme de streaming nu deține o interfață de căutare a conținuturilor în limbaj curent.