Inteligenţa Artificială (AI) nu va înlocui oamenii, iar 39% dintre abilităţile actuale pe care le deţin angajaţii se vor schimba până în anul 2030, reiese din datele raportului „Future of Jobs 2025 – World Economic Forum”, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Conform documentului, citat într-un comunicat de presă al organizatorilor evenimentului HumAInity 2025, capacitatea de lucru cu instrumente de AI şi Big data (86%), rezilienţa (77%), gândirea creativă şi alfabetizarea digitală (74% fiecare) reprezintă competenţele prioritare pe piaţa muncii, în următorii cinci ani. De asemenea, reţelele şi securitatea cibernetică (71%) sunt prioritare. Studiul de specialitate relevă faptul că, la nivel global, până în 2030, AI şi automatizarea vor duce la pierderea a 92 de milioane de locuri de muncă, dar şi la crearea a 170 de milioane, practic un plus net de 78 de milioane de joburi. În acelaşi timp, 22% din totalul locurilor de muncă existente se vor schimba radical. „Inteligenţa artificială probabil că nu va înlocui oamenii, însă va transforma semnificativ modul în care muncim. În timp ce unele joburi vor dispărea, altele vor evolua şi vor apărea noi oportunităţi pentru cei care înţeleg cum să integreze tehnologia în munca lor. Viitorul nu este despre înlocuirea forţată a locurilor de muncă, ci despre dezvoltarea competenţelor şi a unor noi abilitati pentru a răspunde cerinţelor unei pieţe dinamice şi tehnologizate, un viitor în care cei care vor şti cum să folosească AI vor fi cei care se vor diferenţia”, a explicat Mădălina Uceanu, fondator HumAInity, citată în comunicat. Raportul evidenţiază, totodată, că marile companii de consultanţă estimează, până în 2030, că aproximativ 30% din orele de muncă actuale vor fi automatizate, iar organizaţiile care valorifică la maximum potenţialul talentelor pot genera de până la trei ori mai mult venit pe fiecare angajat faţă de media pieţei.