Stellantis anunță lansarea unui program de personalizare pentru producătorul american Dodge, care va debuta cu modelul Durango SRT Hellcat. Grupul auto spune, într-un comunicat de presă, că clienții pot alege din „peste șase milioane de combinații de personalizare”. Acest SUV are cel mai puternic motor pe un astfel de autoturism, cu o unitate HEMI V8 de 6,2 litri și 710 cai putere.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Durango SRT Jailbreak oferă opțiuni din belșug
Modelul Durango SRT Hellcat este vârful de lance al acestui SUV, iar, prin serviciul de personalizare Jailbreak, poate fi customizat la cererile clienților. Stellantis a anunțat că, într-o multitudine de multe alte dotări opționale, clienții au de ales dintre:
- șase opțiuni de jante și patru culori disponibile pentru sistemul de frânare marca Brembo;
- șase culori pentru caroserie;
- șase culori pentru embleme;
- cinci culori pentru dungile de pe caroserie;
- cinci culori pentru interiorul de cinci, șase sau șapte locuri;
- patru culori pentru centurile de siguranță;
- diverse opționale, printre care plafon panoramic sau sistem audio premium.
Acest nivel de echipare va permite cumpărătorilor să aleagă „aproape orice culoare imaginabilă” pentru Durango Hellcat. Cumpărătorii mai pot alege, de asemenea, un volan îmbrăcat în Alcantara, țevi de eșapament negre, o căptușeală din piele de căprioară și o capotă neagră. Numărul mare de opțiuni înseamnă că există peste șase milioane de combinații unice disponibile, potrivit mărcii.
Dodge nu a comunicat încă prețurile pentru Durango SRT Hellcat 2026, dar spune că cărțile de comenzi se vor deschide pe 11 august, livrările urmând să înceapă în trimestrul 4 al anului 2025.
Vânzări în creștere pentru Dodge Durango
CEO-ul Dodge, Matt McAlear, spune că Dodge Durango este „un SUV puternic cu trei rânduri de scaune, prietenos cu familia, cu capacitatea de a transporta până la șapte persoane și cu cea mai bună remorcare din clasa sa la fiecare nivel de echipare”. Aceste atribute par să fie pe placul clienților din SUA, întrucât vânzările SUV-ului Durango au crescut cu 51% în al doilea trimestru față de prima parte a acestui an.

Dodge Durango este cel mai vândut model al acestui producător, cu aproape 60.000 de unități vândute în 2024. Se preconizează că, la finalul acestui an, această cifră va fi doborâtă, ca urmare a peste 34.000 de unități vândute în prima jumătate a anului curent.