Maşini de epocă şi automobile fabricate în România vor fi prezentate publicului în oraşul Baia Sprie din Maramureș

automobil retro din romania
Sursa foto: Facebook / Retromobil

Maşini de epocă sau maşini construite spre sfârşitul anilor 1970 în România vor fi prezentate publicului şi pasionaţilor de automobile într-o expoziţie găzduită de fostul oraş minier, Baia Sprie, a declarat marţi, primarul localităţii, Alin Bîrda, transmite Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

„Este o expoziţie unică, o întâlnire cu trecutul şi maşini care au făcut istorie în România, multe fiind aflate în posesia unor colecţionari sau pasionaţi. (…) Publicul va avea ocazia să discute cu proprietarii maşinilor pentru a afla detalii tehnice, modalităţi de întreţinere şi alte aspecte. Multe maşini sunt amintiri valoroase şi fiecare poartă o istorie aparte”, a spus Alin Bîrda.

Evenimentul, aflat la a 13-a ediţie, are loc sub brandul „Fabricat în România” şi este dedicat autovehiculelor şi vehiculelor pe două, patru sau chiar mai multe roţi.

Expoziţia este programată să aibă loc pe 9 august în piaţa centrală şi va fi urmată de o paradă care va străbate oraşul.

Parada şi expoziţia sunt organizate de Filiala Retromobil Maramureş şi susţinute de Primăria Baia Sprie.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...