Mercedes-Benz va oferi pachete compensatorii substanțiale angajaților care vor părăsi voluntar compania, în contextul în care constructorul german încearcă să economisească 5 miliarde de euro până în 2027, informează Yahoo News, care citează agenția germană DPA.
Reducerile de personal ar urma să afecteze mai multe departamente ale Mercedes-Benz.
Surse citate de DPA care cunosc situația susțin că celor mai vechi angajați ai constructorului german li se oferă pachete compensatorii de peste 500.000 de euro pentru a renunțat la locul de muncă.
Angajații Mercedes-Benz nu pot fi concediați și au posturile asigurate până în 2034 printr-o garanție oferită de angajator, ceea ce înseamnă că singură cale prin care conducerea poate reduce numărul locurilor de muncă este oferirea unor stimulente pentru ca angajații să-și dea demisia. Oferirea acestor simulente face parte dintr-un program complex de reducere a costurilor operaționale.
Un purtător de cuvânt Mercedes-Benz a declarat, vineri, la Stuttgart, că termenii programului de compensare nu vor fi comentați. „Mercedes-Benz rămâne o companie dedicată angajaților: Acționăm într-o manieră corectă și responsabilă”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Până acum, compania nu a dezvăluit câți angajați speră să accepte programul de plecare voluntară și compensațiile aferente, însă reprezentanții angajaților susțin că ar fi vorba de câteva mii de persoane.
Potrivit sursei citate, pe rețeaua internă Mercedes-Benz angajații pot vedea cifrele de pornire ale ofertei. Publicația Handelsblatt a scris că un șef de echipă în vârstă de 55 de ani, cu un salariu lunar brut de 9.000 de euro și o experiență de 30 de ani în cadrul companiei, se poate aștepta la plăți compensatorii de peste 500.000 de euro în cadrul programului. În același timp, un administrator în vârstă de 45 de ani care lucrează la Mercedes-Benz de 20 de ani și are un salariu lunar brut de 7.500 de euro poate primi peste 300.000 de euro.