Celebrul raliu internaţional Gumball 3000 revine duminică în România, în Piaţa Constituţiei, cu o paradă a peste 100 de maşini, începând cu ora 19:30. Vehiculele sunt conduse de artişti, sportivi, actori, influenceri şi lideri de business din peste 40 de ţări, în cadrul evenimentului Gumball 3000 x iMapp Bucharest 2025, organizat de Primăria Capitalei prin CREART, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Potrivit unui comunicat al Primăriei Capitalei transmis duminică AGERPRES, după lansarea oficială de sâmbătă, la Istanbul, a celei de-a 26-a ediţii a Raliului Gumball 3000, Istanbul – Ibiza (20 – 27 septembrie), supermaşinile, de la modele personalizate şi clasice la hipercars-uri ultra-rare, vor ajunge duminică în România.
Fondatorul Gumball 3000, Maximillion Cooper (@MrGumball3000), va conduce un Brabus Rolls Royce Cullinan personalizat împreună cu soţia sa, rapperiţa EVE, câştigătoare a premiului Grammy. Lor li se alătură o serie incredibilă de superstaruri şi influenceri, printre care: senzaţia Afrobeats, Adekunle Gold; superstarul DJ olandez Afrojack; legenda fotbalului de la Manchester United şi a Franţei, Patrice Evra; membrii grupului britanic de YouTube The Sidemen (Vikkstar, TBJZL şi Behzinga), care vor conduce împreună cu prietenii WillNE, Chip şi superstarul DJ norvegian Alan Walker într-un Brabus G800; YouTuberii din domeniul auto DailyDrivenExotics (DDE) şi Pog, care vor face senzaţie în supermaşinile lor personalizate, renumite pentru zgomotul pe care îl fac. De asemenea, participă campionul World Series of Poker, Michael Mizrachi, care va conduce pentru echipa YEET, şi câştigătorul de anul trecut al „Spirit of Gumball”, vedeta NFL Jimmy Graham.
Programul evenimentului
Oprirea la Bucureşti, în Piaţa Constituţiei, are pe fundal arhitectura Palatului Parlamentului. Publicul se va bucura pentru a doua zi consecutiv la iMapp Bucharest de un spectaculos show de proiecţii luminoase şi de concerte live susţinute de celebrităţile participante la Gumball 3000.
Programul serii include o apariţie a senzaţiei Afrobeats Adekunle Gold la ora 20:00, a rapperului american EVE, câştigătoare a premiului Grammy, la ora 20:30 şi a DJ-ului olandez Afrojack la ora 21:00. Evenimentul va fi închis cu un set special de DJ back-to-back cu Afrojack şi superstarul Sidemen Vikkstar.
Într-o surpriză specială, exclusivă pentru Bucureşti, la ora 18:15, evenimentul Gumball va include lansarea globală a modelului Koenigsegg Jesko „Cobyx”, unul dintre cele doar 125 de exemplare ale acestui supercar ultra-rar fabricate vreodată.
Gumball 3000 este un brand de lifestyle şi un grup de divertisment, fondat în 1999 de antreprenorul britanic Maximillion Cooper. La începutul anilor 2000, raliul Gumball 3000 a devenit un eveniment de referinţă, televizat pe MTV şi imortalizat într-un joc video pentru PlayStation. În următoarele două decenii, raliul a evoluat într-unul dintre cele mai mari branduri de lifestyle auto.
Intrarea este liberă la toate activităţile.
Zilele Bucureştiului au început sâmbătă, cu iMapp Bucharest – Winners League, unul dintre cele mai mari festivaluri de video mapping din lume. Marele câştigător al acestei competiţii cu artişti din şapte ţări de pe trei continente, ELECTRICK.ME (Bulgaria), a fost desemnat de juriul internaţional. Premiul publicului a fost acordat echipei GLITCH (Belgia) şi a fost înmânat artiştilor de Primarul General al Capitalei, Sebastian Bujduveanu.