O companie britanică propune un nou sistem de propulsie care reduce consumul de combustibil cu până la 90% pe zborurile scurte

Motor avion produs de Hanwha Aerospace in interiorul unei hale
Sursa foto: Hanwha Aerospace

Compania britanică Helix, specializată în sisteme de propulsie electrică, a prezentat un nou concept de motor hibrid-electric destinat aeronavelor care operează pe distanțe scurte, conform InterestingEngineering.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Potrivit documentului tehnic „A New Architecture for Aviation”, soluția propusă poate reduce consumul de combustibil de la 230 kg la doar 23,8 kg per zbor – o reducere de aproape 90%.

Arhitectura este proiectată pentru zboruri de până la 250 mile nautice (aproximativ 460 km), care reprezintă peste un sfert din traficul aerian global.

Pe aceste rute, consumul specific este ridicat, iar operatorii se confruntă cu presiuni din ce în ce mai mari pentru a reduce emisiile și costurile, mai ales în contextul creșterii prețurilor la combustibilii sustenabili.

Noul sistem de propulsie se bazează pe o configurație hibridă în serie, în care motorul electric funcționează împreună cu un generator compact alimentat cu combustibil lichid. Această configurație permite decolarea și aterizarea exclusiv pe bază de electricitate, în timp ce generatorul reîncarcă bateriile în faza de zbor de croazieră.

Helix arată că, în varianta complet electrică, un avion de 8.500 kg echipat cu baterii comerciale de 205 Wh/kg poate atinge o autonomie de doar 142 mile nautice. În schimb, cu noul sistem hibrid, autonomia ajunge la 250 mile nautice, iar consumul de combustibil scade la 59,5 kg – cu 74,3% mai puțin decât la o aeronavă convențională.

Un element esențial în reducerea masei și creșterea eficienței este motorul electric Helix SPX417-200. Acesta furnizează 568 kW de putere continuă la o greutate de doar 90 kg. Înlocuind sistemul MagniX650, care cântărește 205 kg, Helix economisește 162 kg doar din motoare. Astfel, se pot instala baterii suplimentare de 36,7 kWh, ceea ce reduce consumul la 52,9 kg.

Într-o versiune optimizată, sistemul de propulsie include un motor cu reductor, care permite adăugarea a 45,5 kWh de baterii în plus și duce consumul la 50,2 kg – o reducere totală de 15,7% față de configurația hibridă de bază.

O altă componentă importantă este utilizarea ventilatoarelor carenate (ducted fans) în locul elicelor clasice. Acestea reduc pierderile de energie de la vârfurile palelor și permit generarea aceleiași tracțiuni cu 25% mai puțină putere la arbore. Deși adaugă 91 kg și scad ușor viteza optimă de croazieră, contribuie semnificativ la scăderea consumului total.

„Soluția noastră reprezintă un pas important spre o aviație regională mai eficientă și cu emisii reduse, folosind tehnologii disponibile chiar acum”, afirmă reprezentanții Helix.

În forma finală, sistemul de propulsie propus consumă doar 21,7% din combustibilul necesar unei configurații clasice, oferind o alternativă concretă și eficientă pentru operatorii aerieni care deservesc rute scurte.

Total
0
Shares
1 comentariu
  1. Domnule Ionut. Dincolo de coincidenta amuzanta de nume, nu stiu ce pregatire academica aveti dvs., dar cand va mai apucati sa traduceti cate ceva, fiti mai atent. Ca sfat amical, nu mai traduceti articole foarte tehnice scrise de istorici, pictori, filosofi etc. Cel de mai sus e o adunatura de cifre si date incomplete si partial de neinteles, fara nicio noima.
    Va dau doar un singur exemplu: „…soluția propusă poate reduce consumul de combustibil de la 230 kg la doar 23,8 kg per zbor…”
    CE ZBOR, FRATE??? Ce aeronava zboara, pe ce distanta, cat e de mare/grea aeronava, cu ce viteza zboara, cu ce incarcatura etc. Nimic din toate acestea. Pur si simplu un zbor.
    Iar chestia cu reducerea consumului cu 90% frizeaza ridicolul. Ca sa va faceti o idee despre dimensiunea acestei absurditati, motoarele cu ardere interna/explozie au randamente maxime (in zilele noastre) spre 40%. Cele electrice au randamente MULT mai bune, multe depasind lejer 90%. Baietii astia despre care scrieti au ajuns insa la randamente de peste 300%, conform datelor din articol. WHAAAAATTT???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...