Mai mulți directori de la constructorul american de automobile electrice Tesla s-au alarmat, după ce Elon Musk a dezmințit un articol publicat de Reuters, conform căruia Tesla ar fi oprit un proiect ce viza lansarea unui nou automobil electric care urma să coste 25.000 de dolari și să relanseze vânzările companiei, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
„Reuters minte”, a postat Musk pe rețeaua socială X, la câteva minute după un articol publicat de agenția de presă în data de 5 aprilie 2024.
Sursele au dezvăluit că, în realitate, directorii de la conducerea companiei știau că Musk a fost cel care a oprit proiectul vehiculului low-cost, pe care mulți investitori l-au denumit Model 2, și a reorientat Tesla spre taxiurile autonome. În plus, angajații Tesla au fost informați de conducerea companiei că proiectul a fost oprit cu câteva săptămâni înainte de articolul publicat de Reuters.
Postarea lui Musk de pe X a creat o confuzie atât de mare încât unii manageri de la vârful companiei l-au întrebat dacă și-a schimbat punctul de vedere. În replică, Musk le-ar fi spus directorilor că proiectul vehiculului low-cost este în continuare oprit.
Îngrijorările directorilor de la Tesla, care nu au mai fost dezvăluite până acum, scot la lumină problemele pe care le are constructorul american în a lansa pe piață un automobil electric cu preț accesibil, una dintre principalele promisiuni ale companiei.
Dezvoltarea și strategia Tesla
Musk și Tesla au anunțat anterior că viitorul automobil electric, care va costa 25.000 de dolari, va fi un model complet nou, conceput și construit de la zero pe baza unei noi platforme. Investitorii au denumit noul vehicul „Model 2”, pentru că ar fi urmat să se plaseze sub Model 3, care este în prezent cel mai ieftin model oferit de Tesla, aproximativ 42.500 de dolari.
În locul noului model, Tesla lucrează acum la versiuni simplificate ale sedanului Model 3 și SUV-ului Model Y. Deocamdată nu au fost dezvăluite prețurile pentru aceste modele, iar lansarea lor, programată pentru prima jumătate a acestui an, a fost amânată.
După ce Musk a dezmințit știrea Reuters despre oprirea proiectului Model 2, directorii Tesla l-au întrebat pe Musk ce ar trebui să le spună compania furnizorilor și investitorilor, au dezvăluit sursele. Unii directori au fost de părere că dezmințirea nu are sens, pentru că investitorii și publicul vor afla în mod inevitabil adevărul, și s-au declarat îngrijorați că asta ar putea afecta vânzările Tesla, în condițiile în care cumpărătorii au amânat momentul achiziției în așteptarea noului vehicul Tesla de 25.000 de dolari, pe care producătorul american a decis să nu îl mai construiască.
În 2024, Tesla a raportat primul declin anual al vânzărilor din istoria companiei, iar în primul trimestru din acest an vânzările producătorului american au înregistrat o scădere de 13%, pe fondul intensificării competiției și protestelor publice față de rolul ocupat de Musk în Administrația Trump.
În luna aprilie 2024, constructorul chinez BYD a devansat Tesla pe piața din Europa, pentru prima dată, și a devenit lider mondial pe piața automobilelor electrice accesibile. Cel mai ieftin model BYD, hatchback-ul electric BYD, costă mai puțin de 10.000 de dolari în China și se vinde competitiv la un preț dublu pe piețele de export.