WSJ: Ford poartă discuții cu BYD pentru un parteneriat privind aprovizionarea cu baterii

Ford-logo
Sursa foto: Carlos Osorio / AP / Profimedia

Ford poartă discuții cu producătorul chinez de vehicule electrice BYD privind achiziționarea de baterii destinate unor modele hibride, relatează Wall Street Journal, care citează surse apropiate negocierilor, potrivit Anadolu, citată de Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Sursele susțin că termenii unui posibil acord sunt încă în negociere și că Ford ar putea importa baterii produse de BYD pentru uzinele sale din afara Statelor Unite. Discuțiile sunt în desfășurare și nu există, în acest moment, garanția că vor fi finalizate printr-un acord.

Un eventual parteneriat ar conecta Ford cu cel mai mare producător auto din China, într-un context sensibil pentru industria auto americană, pe fondul competiției venite din partea companiilor chineze, care produc vehicule la costuri mai reduse și cu tehnologii avansate.

Pentru Ford, colaborarea ar putea contribui la rezolvarea necesarului de baterii, în condițiile în care compania și-a redus investițiile în vehicule complet electrice și și-a extins oferta de modele hibride. BYD este un producător cu experiență în acest domeniu, compania având inițial ca activitate principală fabricarea de baterii pentru vehicule hibride.

În prezent, cea mai mare parte a producției de baterii BYD are loc în China, însă compania își extinde capacitățile în regiuni precum Asia de Sud-Est, Europa și Brazilia. Deși BYD produce baterii pentru vehicule comerciale la o facilitate din California, acestea nu sunt destinate automobilelor.

Ford estimează că până în 2030 vehiculele electrice, hibride și hibride plug-in vor reprezenta aproximativ jumătate din vânzările sale globale. În acest context, compania mizează pe extinderea gamei de modele hibride, ceea ce implică un necesar suplimentar de baterii.

Luna trecută, Ford a anunțat deprecieri de active în valoare de 19,5 miliarde de dolari și reducerea portofoliului de vehicule electrice, pe fondul cererii mai slabe și al schimbărilor de politică din Statele Unite. Compania a decis să renunțe la producția camionetei electrice F-150 Lightning și la mai multe proiecte EV planificate, urmând să se concentreze pe modele pe benzină și hibride, inclusiv pe o versiune EREV, cu generator pe combustibil.

Totodată, Ford a informat că va include aceste deprecieri în rezultatele financiare raportate în perioada 2025–2027 și a revizuit în creștere estimările privind profitul ajustat pentru 2025, la aproximativ șapte miliarde de dolari.

Pentru 2026, producătorul auto american intenționează să lanseze o nouă platformă destinată vehiculelor electrice cu prețuri de pornire în jurul valorii de 30.000 de dolari.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...