Vorbim despre inovare de foarte mult timp, însă în România nu avem atât de multe exemple de succes și nici atât de multe inițiative în direcția aceasta, a declarat Bianca Muntean, cofondatoare și coordonatoare a The European Digital Innovation Hub in Transilvania (TEDIHT), într-un interviu pentru Economedia.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
„Vorbim despre inovare de foarte, foarte mult timp. În România, însă, nu avem atât de multe exemple de succes și nu avem atât de multe inițiative în direcția aceasta. Într-adevăr, și eu cred că aici va trebui să ne concentrăm inclusiv noi, ca asociații de profil și ca ONG-uri care lucrăm și deservim aceste sectoare de activitate, pentru că se vorbește și despre creșterea competitivității la nivel european”, a declarat Muntean.
O astfel de afirmație poate părea ciudată, deoarece industria IT este încă puternică și are o pondere mare în PIB-ul țării. Însă, în România, există puțină proprietate intelectuală (IP) și valoare adăugată în acest domeniu. Outsourcingul are o pondere majoritară în industrie, fiind principalul model de business pentru multe companii locale de software și servicii IT.
Lipsa de inovare se vede în aceste vremuri economice dificile, iar companiile care vor reuși să țină pasul cu tendințele globale vor fi cele care vor reuși.
„Dacă vorbim despre domeniul tehnologiei, deja vedem un trend descendent de mai bine de un an de zile, cu concedieri masive în domeniu. Însă acele companii care reușesc să țină pasul cu tendințele globale și cu ce se întâmplă pe piața europeană sunt cele care vor supraviețui”, a mai spus reprezentanta TEDIHT, centru care sprijină transformarea digitală a întreprinderilor mici și mijlocii și a sectorului public din regiunea de Nord-Vest a României.
Declinul profitabilității în IT-ul românesc
O explicație pentru declinul industriei IT locale a oferit și un antreprenor de succes din România. Din cauza faptului că a promis foarte multe, la un preț mic și apoi nu a livrat la timp, industria IT din România și-a pierdut din profitabilitate, a declarat Dan Marc, CEO și cofondator al companiei Footprints AI.
El a făcut o paralelă cu industria telecom, unde prețurile sunt reduse, iar jucătorii trebuie să aibă volume foarte mari pentru a înregistra profit.
„Păi, gândește-te, eu fac tot timpul comparație cu industria telecomului. Adică trebuie să ai niște volume foarte mari ca să ai un profit în bani care să conteze. Cred că asta s-a întâmplat de-a lungul timpului și am văzut mai multe scenarii și mai multe situații în care ne-am dus repede cu un preț mic. Am promis foarte multe, bineînțeles că promisiunea a fost aprobată, a fost acceptată, dar nu a fost făcută livrarea”, a declarat antreprenorul într-un interviu pentru Economedia.
El a dat și un exemplu practic. O firmă din România vine și promite că face o aplicație, cu 100.000 de euro, în trei luni. Însă nu alocă suficiente resurse și nu respectă termenul de livrare. Potrivit lui Dan Marc, pentru client nu ar fi contat atât de mult că sunt depășite costurile, ci ca produsul să fie livrat la timp.