ANCOM reamintește utilizatorilor, înainte de lansarea ofertelor promoționale de Black Friday, că au dreptul să fie informați de către furnizorii de servicii de telefonie, internet sau televiziune cu privire la condițiile de încheiere a contractelor online, cu sau fără vânzarea de echipamente, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
De Black Friday, mulți utilizatori aleg să încheie noi contracte pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune, să achiziționeze pachete ce includ și terminale sau să-și reînnoiască abonamentele existente. De regulă, ofertele promoționale sunt disponibile pe paginile de internet ale furnizorilor de servicii, în secțiunea magazinului online.
Contract la distanță încheiat online
Potrivit ANCOM, în cazul comenzilor online, înainte de plasarea comenzii, pagina de comandă trebuie să conțină o serie de informații minime. Butonul sau funcția de plasare a comenzii trebuie să afișeze și o atenționare clară privind existența unei obligații de plată după finalizarea comenzii. Dacă nu există o astfel de atenționare, utilizatorul nu are nicio obligație în baza comenzii respective. Pagina de comandă trebuie, de asemenea, să permită revizuirea și corectarea eventualelor erori înainte de trimiterea comenzii.
Contractul se consideră încheiat în momentul în care furnizorul confirmă, pe un suport durabil, acceptarea comenzii transmise de utilizator.
„Atenție! Dacă furnizorul nu confirmă acceptarea comenzii, contractul nu este considerat încheiat. Astfel, dacă stocul de terminale la prețuri promoționale se epuizează înainte de transmiterea acestei confirmări de către furnizor, acesta nu este obligat să livreze produsul pentru care a primit comanda online. De asemenea, furnizorul de servicii are obligația de a pune la dispoziția utilizatorului și fișa de sinteză a contractului, cel târziu înaintea începerii furnizării serviciilor sau la momentul livrării produselor, după caz”, avertizează sursa citată.
În cadrul paginii InfoCentru ANCOM, utilizatorii pot afla detalii privind condițiile încheierii contractelor la distanță sau pot vedea care sunt sfaturile pentru alegerea ofertelor.
Dreptul de retragere dintr-un contract la distanță
ANCOM precizează că, după încheierea unui contract la distanță, utilizatorul are dreptul să se răzgândească și să se retragă din contract, fără a invoca vreun motiv, în termen de 14 zile de la data încheierii acestuia. Pentru contractul ce include achiziția unui terminal (telefon, tabletă, PC etc.), termenul de 14 zile se calculează de la data primirii produsului.
Furnizorul are obligația de a informa utilizatorii cu privire la dreptul de retragere atât la prezentarea ofertei, cât și la încheierea contractului, prin punerea la dispoziție a formularului de retragere. Utilizatorul își poate exercita dreptul de retragere prin transmiterea formularului sau a unei declarații neechivoce de retragere către furnizor înainte de expirarea termenului de 14 zile.
Recomandări la primirea coletelor cu terminalele comandate
În cazul terminalelor livrate prin servicii de curierat, ANCOM recomandă utilizatorilor ca, înainte de plata rambursului, să se asigure că ei sau alți membri ai familiei au făcut o astfel de comandă online.
Totodată, ANCOM atrage atenția utilizatorilor să nu răspundă mesajelor (SMS, e-mail) transmise aparent de un furnizor de servicii poștale prin care se solicită accesarea unui link și completarea de informații personale (de exemplu, numărul cardului bancar) presupuse a fi necesare livrării unui colet. Dacă utilizatorul a dat curs unui astfel de mesaj și a fost victima unei înșelăciuni, este necesar să se adreseze organelor de poliție pentru începerea investigațiilor.
ANCOM poate lua măsuri în cazul în care furnizorii nu respectă drepturile utilizatorilor cu privire la încheierea contractelor la distanță prin care sunt achiziționate servicii de comunicații electronice (telefonie, internet sau televiziune) și informează utilizatorii că pot trimite sesizări.