Rusia a reunit sâmbătă seară artiști din aproximativ douăzeci de țări, relansând concursul muzical Intervision, cu promovarea „valorilor tradiționale” și a tehnologiilor ultramoderne, pentru a rivaliza cu Eurovisionul, ale cărui valori sunt considerate „decadente”, informează AFP, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Născut în perioada sovietică și relansat anul acesta din ordinul președintelui Vladimir Putin, concursul Interviziune 2025 a fost câștigat de Vietnam, al cărui reprezentant, Duc Phuc, a interpretat pe scena de la Live Arena, lângă Moscova, un cântec inspirat dintr-un poem despre bambusul vietnamez.
Cântărețul Duc Phuc, care a câștigat în urmă cu zece ani concursul „The Voice” în Vietnam, nu și-a ascuns emoțiile și le-a mulțumit tuturor spectatorilor „pentru fiecare secundă dedicată” Interviziunii, care a durat aproximativ patru ore.
Rusul Shaman, o personalitate emblematică a concertelor patriotice, a prezentat un cântec liric, înainte de a anunța că îi va cere juriului să nu ia în considerare participarea sa.
„Ospitalitatea este o parte inalienabilă a sufletului rus și înțeleg că, potrivit legii ospitalității, nu am dreptul să fiu printre pretendenții la victorie”, a declarat el în fața spectatorilor.
Participanți și presiuni politice
Președintele Vladimir Putin a salutat „ideea principală” a concursului Intervision, care, în opinia sa, constă în „respectarea valorilor tradiționale și a diversității culturale”.
Majoritatea participanților au urcat pe scenă îmbrăcați în costume naționale sau în ținute sobre, cântând în limba lor maternă.
La începutul spectacolului, fiecare țară a fost prezentată printr-o siluetă gigantică dansând în costume tradiționale, creată cu ajutorul tehnologiilor de realitate augmentată.
În total, 23 de țări urmau să participe la Intervision 2025, dar Vassy (Vasiliki Karagiorgos), o cântăreață australiană de muzică electronică și pop care urma să reprezinte Statele Unite, a fost nevoită să se retragă în ultimul moment, potrivit organizatorilor.
Într-un comunicat, organizatorii competiției au menționat „presiuni politice fără precedent din partea guvernului australian” exercitate asupra cântăreței Vassy.
Cântărețul rock american Joe Lynn Turner, fost membru al trupei Deep Purple, a făcut totuși parte din juriul internațional care a desemnat câștigătorul.
Pe scena concursului Intervision 2025 au evoluat și cubaneza Zulema Iglesias Salazar, cu o rumba veselă, qatareza Dana Al Meer, vocea ceremoniei de deschidere a Cupei Mondiale de Fotbal 2022, duoul malgaș Denise și D-Lain, precum și sârbul Slobodan Trkulja, cu piesa „Trei trandafiri”, dedicată celor trei fiice ale sale.
Următoarea ediție a concursului Intervision va fi găzduită în 2026 de Arabia Saudită, au afirmat organizatorii.
Nicio țară din Uniunea Europeană nu a trimis participanți la Intervision, prezentat de autoritățile ruse ca o alternativă la Eurovision, care promovează valori occidentale „decadente”, în contextul în care Rusia este vizată de sancțiuni occidentale severe din cauza ofensivei sale militare din Ucraina, lansată în 2022.
Audiență record?
Numărul de vizionări ale spectacolului, transmis în direct sau în înregistrare în fiecare țară participantă, ar putea ajunge la un miliard, potrivit organizatorilor.
Țările participante, printre care se numără în special partenerii Rusiei din BRICS (Brazilia, India, China, Africa de Sud, Egipt, Emiratele Arabe Unite), reprezintă în total peste 4 miliarde de locuitori, potrivit cifrelor oficiale.
„Dacă cel puțin unul din trei sau unul din patru telespectatori urmărește concursul, va fi o audiență fără precedent”, a declarat Konstantin Ernst, directorul general al postului public de televiziune rus Pervîi Kanal, principalul organizator al Intervision, în cadrul prezentării concursului în fața presei.
Audiența celei de-a 69-a ediții a Eurovisionului, care a avut loc în luna mai la Basel, în Elveția, a atins anul acesta 166 de milioane de telespectatori, un nou record, potrivit Uniunii Europene de Radiodifuziune și Televiziune.
Conceput ca un festival al cântecului din țările aliate fostei U.R.S.S., primul Intervision a fost organizat în 1965 în Cehoslovacia. După Primăvara de la Praga din 1968, acest concurs a fost suspendat, înainte de a fi relansat în 1977 în Polonia, apoi a încetat să mai existe odată cu destrămarea U.R.S.S. la începutul anilor 1990.