Sectorul tech din Israel semnalează o creștere a cererilor de relocare din partea angajaților

un programator lucreaza
Sursa foto: Freepik / DC Studio

Tot mai mulți angajați israelieni ai companiilor multinaționale cer relocarea în afara țării, pe fondul conflictului început în octombrie 2023, arată un raport publicat de Israel Advanced Technology Industries (IATI), citat de Reuters.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Potrivit documentului, 53% dintre companiile chestionate au raportat o creștere a solicitărilor de relocare din partea angajaților israelieni. Asociația avertizează că acest fenomen ar putea afecta, pe termen mediu, capacitatea de inovare a sectorului tehnologic și poziția Israelului ca hub regional de tehnologie.

Industria high-tech reprezintă aproximativ 20% din PIB-ul Israelului, 15% din totalul locurilor de muncă și peste jumătate din exporturile țării. În statul israelian sunt prezente numeroase multinaționale, printre care Microsoft, Intel, Nvidia, Amazon, Meta și Apple.

Raportul IATI mai arată că unele companii analizează posibilitatea transferării investițiilor și operațiunilor în alte state. În cazurile în care firmele au identificat soluții alternative în afara Israelului din cauza perturbărilor lanțurilor de aprovizionare, există riscul ca activitatea să nu revină integral în țară.

Documentul indică și o creștere a solicitărilor de relocare venite din partea managerilor de top și a familiilor acestora, precum și a numărului de angajați care aplică pentru poziții în afara Israelului.

În același timp, raportul subliniază că o parte semnificativă a multinaționalelor rămân angajate pe termen lung în ecosistemul local. 57% dintre companii și-au menținut activitatea la un nivel stabil în timpul conflictului, iar 21% și-au extins operațiunile, semnalând un nivel constant de încredere în mediul de afaceri israelian. Alte 22% au raportat însă impact negativ asupra activității.

„Chiar și în timpul acestui război dificil, industria high-tech israeliană și-a demonstrat reziliența și capacitatea de inovare”, a declarat Karin Mayer Rubinstein, director general și președinte al IATI, avertizând totodată că, fără măsuri guvernamentale pentru stabilitate geopolitică și de reglementare, ecosistemul local riscă o erodare treptată.

  • Ștefan Munteanu este un jurnalist specializat în domenii variate precum tehnologie, inteligență artificială, securitate cibernetică și apărare. Articolele sale acoperă noutățile din industrie, analize și impactul tehnologiei asupra societății. El este pasionat de inovațiile digitale și are un interes puternic pentru cele mai recente evoluții geopolitice.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...