Europa se confruntă cu o problemă structurală în industria construcțiilor navale militare: prea multe șantiere navale care concurează între ele pe aceleași piețe. Aceasta este concluzia amară exprimată de amiralul Nicolas Vaujour, șeful Statului Major al Marinei franceze, într-o audiere parlamentară care a avut loc săptămâna trecută în fața Comisiei de Apărare a Adunării Naționale, potrivit Defense News.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Potrivit lui Vaujour, în prezent există aproximativ 14 șantiere navale europene care își dispută comenzi într-un climat lipsit de coordonare strategică. „Într-o lume ideală, am avea trei sau patru mari actori care să se provoace reciproc, dar care, mai ales, să câștige cote de piață în afara Europei”, a declarat amiralul.
Naviris, un experiment ratat?
Inițiativa comună Naviris, lansată în 2020 de Naval Group (Franța) și Fincantieri (Italia), a fost gândită ca un prim pas spre o consolidare europeană a industriei navale. Dar Vaujour recunoaște că proiectul „nu a fost la înălțimea așteptărilor”. Deși Naviris a câștigat o parte dintr-un contract de 1,5 miliarde de euro pentru modernizarea fregatelor din clasa Horizon ale Franței și Italiei, obiectivele privind exportul și integrarea industrială au rămas departe.
Un obstacol major în calea integrării este lipsa unei strategii navale europene comune. Statele membre își urmează propriile interese industriale și politice, protejându-și economiile locale. Chiar și între Franța și Italia, două dintre cele mai mari puteri navale ale Uniunii Europene, diferențele de viziune sunt semnificative.
Nave tot mai mari în Italia, mai compacte în Franța
„Franța merge spre fregate mai mici și mai manevrabile, cum este noul model FDI (Frégate de Défense et d’Intervention), cu un deplasament de 4.500 de tone”, explică Vaujour. În contrast, Italia dezvoltă nave mult mai mari, cum ar fi patrulerele PPA de 7.000 de tone sau viitorul distrugător DDX de 14.000 de tone. „Considerăm că aceste dimensiuni sunt puțin cam exagerate”, spune amiralul.
FDI atrage interesul mai ales din partea țărilor cu marine mici, precum Norvegia, Suedia sau Danemarca, datorită flexibilității și echipajului redus necesar. Iar în competiția pentru aceste piețe, întrebarea-cheie este: „Când puteți livra fregata?”, spune Vaujour. Timpul de livrare a devenit criteriul decisiv.
Modelul „carcasei goale” și riscul industrial
Pentru a răspunde rapid cererilor internaționale, Franța discută cu Naval Group posibilitatea de a construi fregate „pe stoc”, așa-numitele coques blanches (carcase goale), care să poată fi livrate prompt la export sau, în lipsa unui client, să fie absorbite de Marina franceză. În prezent, șantierul din Lorient produce o fregată FDI pe an, dar poate dubla capacitatea, afirmă amiralul.
Totuși, ideea comportă riscuri și nu are încă acceptul Ministerului Finanțelor. În schimb, Naval Group și Direcția Generală pentru Înzestrare consideră conceptul relevant și adaptat vremurilor.
Airbus-ul navelor? Departe de realitate
Un proiect european similar Airbus-ului, dar în domeniul naval, rămâne un ideal îndepărtat. Chiar și în cadrul Naviris, preferințele naționale sunt evidente. „Dacă trebuie să alegem între Naval Group și Fincantieri, noi alegem Naval Group. Italienii, evident, aleg Fincantieri”, recunoaște Vaujour.
Franța vrea să-și protejeze și șantierele navale mai mici, precum Piriou, Socarenam sau CMN, care oferă locuri de muncă esențiale în regiunile de coastă. De aceea, o consolidare reală nu poate veni decât din inițiativa companiilor, dacă vor reuși să fuzioneze, subliniază amiralul. „Nu am reușit cu Fincantieri”.
Un parteneriat cu mize nordice
Un nou acord semnat între Naval Group și compania norvegiană Kongsberg trebuie privit în contextul unei potențiale comenzi de fregate din partea Marinei Regale Norvegiene. Norvegia este „foarte interesată” de FDI, care concurează cu modele britanice, germane și italiene. Dacă Franța va câștiga contractul, construcția va fi împărțită cu Kongsberg.
Concluzia lui Vaujour este clară: „Accelerarea noilor contracte este esențială. Lorient poate construi două fregate pe an, iar noi putem sprijini acest ritm.” Dar fără o viziune comună europeană și o voință politică reală de a colabora, visul unei industrii navale europene consolidate rămâne în derivă.
