Germania va livra Ucrainei două sisteme Patriot, în cadrul unui acord cu SUA

Sistem PATRIOT în Ucraina
Credit foto: Sergei GAPON / AFP / Profimedia

Germania a anunţat vineri că va livra două sisteme Patriot Ucrainei, după ce a ajuns la un acord cu SUA în virtutea căruia Berlinul va fi primul care va primi cele mai noi sisteme în schimb, relatează agenția de știri Reuters, citată de News.ro.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Bundeswehr va livra iniţial lansatoare Patriot suplimentare Ucrainei în zilele următoare, urmate de componente suplimentare ale sistemului, care vor fi predate în două sau trei luni.

Datorită angajamentului SUA, „Germania poate sprijini iniţial Ucraina cu lansatoare şi apoi cu componente suplimentare ale sistemului Patriot”, a declarat ministrul german al apărării, Boris Pistorius, într-un comunicat.

În schimb, Berlinul va primi de la Statele Unite, într-un ritm accelerat, noi sisteme Patriot, pentru care asigură finanţarea.

Nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană au devenit mai urgente, întrucât Rusia şi-a intensificat atacurile aeriene la nivel naţional în această vară, iar sistemele Patriot s-au dovedit eficiente în distrugerea rachetelor balistice ruseşti.

Germania a livrat deja trei dintre sistemele sale Patriot Ucrainei şi a precizat vineri că trimiterea sistemelor suplimentare nu va afecta contribuţia sa la NATO.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...