După ce Statele Unite și Israel au lansat sâmbătă atacuri comune asupra Iranului, în urma cărora liderul suprem Ayatollah Ali Khamenei și mai mulți oficiali de rang înalt au fost uciși, Teheranul a reacționat rapid, informează AlJazeera.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
În centrul atenției se află arsenalul de rachete al Iranului și celelalte platforme disponibile pentru a lovi SUA și aliații săi. Analistii de apărare descriu forța de rachete iraniană ca fiind cea mai mare și mai variată din Orientul Mijlociu, cu rachete balistice și de croazieră, menite să ofere Teheranului capacitate de acțiune chiar fără o forță aeriană modernă. Oficialii iranieni prezintă programul de rachete ca element central al descurajării, dat fiind că aviația națională se bazează pe aeronave învechite.
Rachetele balistice cu rază lungă pot parcurge între 2.000 km și 2.500 km, ceea ce le permite să atingă Israelul, bazele americane din Golf și o mare parte a regiunii. Totuși, contrar afirmațiilor unor lideri din SUA, acestea nu pot ajunge în Statele Unite.
Rachete cu rază scurtă: „Primul atac rapid”
Rachetele balistice cu rază scurtă — între 150 și 800 km — sunt concepute pentru ținte militare apropiate și lovituri rapide regionale. Sistemele centrale includ variantele Fateh: Zolfaghar, Qiam-1 și Shahab-1/2. Capacitatea lor de a fi lansate în salve reduce timpul de avertizare și complică măsurile de preîntâmpinare.
Iran a folosit această strategie în ianuarie 2020, atacând baza americană Ain al-Assad din Irak după uciderea generalului Qassem Soleimani. Atacul a provocat daune infrastructurii și a cauzat traumatisme cerebrale pentru peste 100 de militari americani, demonstrând capacitatea Teheranului de a impune costuri ridicate fără a dispune de superioritate aeriană.
Rachete cu rază medie: extinderea conflictului
Rachetele cu rază medie — între 1.500 și 2.000 km — permit Iranului să transforme riposta într-o ecuație regională. Sistemele Shahab-3, Emad, Ghadr-1, Khorramshahr și Sejjil, alături de noile modele Kheibar Shekan și Haj Qassem, asigură capacitatea de a lovi mai departe. Sejjil, cu combustibil solid, oferă timpi de lansare mai rapizi, avantaj util în cazul unui atac iminent.
Aceste rachete plasază Israelul și numeroase baze americane din Qatar, Bahrain, Kuwait, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite în raza de acțiune, sporind expunerea regiunii.
Rachete de croazieră și drone: problema altitudinii joase
Rachetele de croazieră, care zboară aproape de sol, și dronele de atac adaugă o presiune suplimentară. Iran deține rachete de croazieră terestră și antinavă, precum Soumar, Ya-Ali, Quds, Hoveyzeh, Paveh și Ra’ad, cu raza de până la 2.500 km. Dronele, mai lente decât rachetele, dar mai ieftine și lansabile în număr mare, pot menține aeroporturi, porturi și facilități energetice în stare de alertă continuă.
Ce sunt orașele „de rachete” subterane ale Iranului?
Iranul a construit în ultimii ani așa-numitele „orașe de rachete”, baze subterane „excavate în munții Iranului”, la adâncimi considerabile, chiar și la 500 de metri sub nivelul solului, subliniază analistul militar Guillermo Pulido, specialist în acest tip de armament, citat de El Pais.
Aceste instalații, dispersate pe întreg teritoriul țării, pot adăposti rachete cu rază lungă de acțiune precum Shahab-3, dar și modelele Sejil și Khorramshahr, cu raze de până la 2.000 de kilometri. Forța Aerospațială a Islamic Revolutionary Guard Corps, care controlează arsenalul de rachete al Iranului, a publicat anterior imagini filmate în tunelurile acestor baze, ca parte a strategiei sale de descurajare.
Din cele aproximativ 3.000 de rachete, potrivit lui Pulido, „circa 2.000 pot atinge alte țări din Orientul Mijlociu”. În plus, Teheranul dispune de „un număr mare de drone kamikaze și rachete de croazieră”.
Începând de sâmbătă, rachete iraniene au lovit Israelul, Bahrainul, Qatarul, Emiratele Arabe Unite, Kuweitul, Iordania și Arabia Saudită, state aliate Washingtonului care găzduiesc baze militare americane. Potrivit unui raport publicat duminică pe contul de Twitter al agenției Tasnim, afiliată Gărzilor Revoluționare, Iranul ar fi atacat deja 27 de baze americane. Pe lista țărilor vizate a fost adăugat și Omanul, statul care a mediat negocierile eșuate privind acordul nuclear cu Washingtonul.
Informațiile secrete, cheia confruntării
Printre „orașele de rachete” vizate de Israel și Statele Unite se numără și cel mai mare complex de acest tip, situat la Khorramabad, în provincia Lorestan. Acesta funcționează ca depozit și platformă de lansare pentru rachete sol-sol și rachete de croazieră, inclusiv Shahab-3. Baza fusese deja țintită în atacurile aeriene israeliene din iunie.
ÎUn alt complex important este cel de la Tabriz, al doilea complex major de silozuri pentru rachete din Iran, probabil aceeași bază despre care armata israeliană a afirmat că a bombardat-o sâmbătă. Rachetele stocate aici au rază mai lungă de acțiune, unele fiind teoretic capabile să ajungă până în estul Europei.
Regiunea Teheranului găzduiește, la rândul ei, numeroase situri de lansare și centre de comandă. Alte facilități sunt amplasate la Kermanshah, la 525 de kilometri de capitală, inclusiv bazele Kenesht și Bakhtaran, situate aproape de granița vestică și poziționate strategic pentru a atinge ținte din Israel și zona Golfului.
Provincia centrală Isfahan adăpostește cel mai mare sit de asamblare și producție de rachete al țării, potrivit organizației non-profit Nuclear Threat Initiative, care nu a precizat locația exactă. Construit cu asistență nord-coreeană și chineză la sfârșitul anilor 1980, complexul produce componente, combustibili solizi și lichizi și asamblează modele precum racheta cu rază medie Shabab, capabilă să atingă teritoriul israelian la o distanță de sub 2.000 de kilometri. Isfahan găzduiește și două situri de desfășurare a rachetelor, potrivit unui raport al International Institute for Strategic Studies din Londra.
„Atacarea acestor baze nu este foarte complicată”, subliniază Pulido, însă atâta timp cât Israelul și Statele Unite nu reușesc să „distrugă vehiculele de lansare”, Iranul va păstra capacitatea „de a provoca pagube”.
„Războiul de salve” – noua paradigmă a conflictelor
Atacurile Israelului și Statelor Unite asupra Iranului și represaliile ulterioare ale Teheranului, intensificate duminică după confirmarea asasinării liderului suprem iranian, Ali Khamenei, reprezintă, în opinia lui Pulido, un „exemplu perfect” al unui nou tip de conflict armat: „războiul de salve”, în care elementul-cheie este schimbul masiv de rachete.
Conceptul descrie un conflict care „nu se decide prin cucerirea teritoriilor inamice, ci prin neutralizarea cantităților mari de proiectile ale adversarului, capabile să îți distrugă statul”. Este vorba despre războaie purtate de „armate bazate pe rachete, în loc de tancuri, fregate și avioane, într-o schimbare de paradigmă destul de radicală”.
Deocamdată, acest „război de salve” continuă, fapt ce demonstrează că Teheranul păstrează cel puțin o parte din capacitatea sa de lansare. Unele atacuri au fost considerate reușite din perspectiva Iranului, scopul fiind creșterea costurilor campaniilor de lovituri pentru Statele Unite și Israel, în special în termeni de pierderi de vieți omenești.
Duminică, Washingtonul a anunțat moartea a trei soldați americani într-un atac, alți cinci militari fiind grav răniți. O rachetă iraniană care a lovit un adăpost în orașul Beit Shemesh, din centrul Israelului, unde a ucis cel puțin nouă persoane și a rănit peste 20.
