Israelul a desfășurat cea mai amplă operațiune aeriană de luptă din istoria sa, după ce a mobilizat aproximativ 200 de avioane de vânătoare într-o campanie coordonată de lovituri asupra a peste 500 de obiective din vestul și centrul Iranului. Operațiunea, anunțată sub numele de Operation Epic Fury, a vizat infrastructura de lansare a rachetelor balistice și sistemele de apărare antiaeriană operate de Islamic Revolutionary Guard Corps (IRGC), conform Army Recognition.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Potrivit informațiilor făcute publice de Israeli Air Force (IAF) la 28 februarie 2026, loviturile au fost precedate de o planificare operațională minuțioasă, susținută de informații de înalt nivel. Valul sincronizat de atacuri s-a concentrat pe suprimarea apărării aeriene a Iranului și pe distrugerea unor componente esențiale ale arsenalului său de rachete.
Coordonare americano-israeliană sub umbrela „Operation Epic Fury”
În cadrul Operation Epic Fury, coordonarea dintre Washington și Ierusalim ar fi inclus schimb de informații și stabilirea priorităților strategice de țintire.
Țintele atacate au inclus lansatoare de rachete balistice, baterii de rachete sol-aer, instalații radar și noduri de comandă, distribuite în mai multe provincii iraniene. Loviturile au fost lansate aproape simultan, cu scopul de a copleși ciclurile de reacție ale apărării și de a fragmenta rețeaua integrată de apărare aeriană a Iranului.
Sisteme antiaeriene strategice, distruse
Conform IAF, mai multe sisteme majore de apărare antiaeriană au fost neutralizate în timpul operațiunii. Printre acestea se numără S-300, menționat de israelieni sub indicativul operațional SA-69, sistemul Khordad-3 (SA-65) și RAAD-1 (SA-63).
S-300 reprezintă coloana vertebrală a scutului strategic de apărare aeriană al Iranului, comparabil ca performanță cu versiunile mai vechi ale sistemului Patriot. În funcție de variantă, acesta poate intercepta aeronave și rachete balistice la distanțe ce depășesc 150 de kilometri și protejează instalații nucleare, depozite de rachete și infrastructură de comandă critică.
Khordad-3, cu o rază de angajare estimată între 50 și 75 de kilometri, a devenit cunoscut la nivel internațional în 2019, când a doborât o dronă americană de tip RQ-4 Global Hawk. Sistemul dispune de radar cu scanare electronică și lansare verticală, care oferă acoperire de rază medie împotriva aeronavelor și țintelor la altitudine mare.
RAAD-1, cu rază mai scurtă, este optimizat pentru apărarea stratificată împotriva aeronavelor care zboară la joasă altitudine și a rachetelor de croazieră. Distrugerea simultană a acestor sisteme sugerează un efort deliberat de a dezarticula, într-o singură fereastră operațională, atât straturile de apărare cu rază lungă, cât și pe cele de rază medie și scurtă.
F-35I, F-15I și F-16I în misiuni de penetrare și lovire în profunzime
Neutralizarea unei asemenea rețele de apărare a presupus o campanie extinsă de suprimare și distrugere a apărării aeriene inamice. Forțele Aeriene Israeliene au utilizat avioane stealth F-35I Adir, capabile să penetreze spațiul aerian, alături de F-15I Ra’am și F-16I Sufa, platforme de atac cu capacitate mare de transport al munițiilor ghidate de precizie.
Este probabil ca arsenalul utilizat să fi inclus arme de tip stand-off, precum familia de bombe ghidate SPICE și rachete de croazieră cu rază lungă, sprijinite de capabilități avansate de război electronic și fuziune în timp real a informațiilor. Sincronizarea a aproximativ 200 de aeronave pe distanțe mari a necesitat, cel mai probabil, un sprijin extins de realimentare în aer și o rețea robustă de comandă și control capabilă să gestioneze țintirea dinamică într-un spațiu aerian ostil.
O operațiune la nivel de campanie, nu simple represalii
Amploarea, peste 500 de ținte distruse sau neutralizate, indică o operațiune la nivel de campanie militară, nu o lovitură limitată de represalii. Prin atacarea simultană a lansatoarelor de rachete și a bateriilor antiaeriene, Israelul pare să fi urmărit nu doar reducerea capacității imediate de atac a Iranului, ci și compromiterea capacității acestuia de a răspunde unor eventuale operațiuni aeriene ulterioare.
Pe termen scurt, rezultatul constă într-o reducere semnificativă a densității apărării aeriene iraniene în vestul și centrul țării și într-o extindere a coridoarelor operaționale israeliene. Pe termen lung, operațiunea ar putea influența următoarea etapă a competiției strategice din Orientul Mijlociu.
