România și Ucraina vor produce drone în comun / Zelenski: „Vom împărtăși cunoștințele noastre” / Proiect de 200 mil. €

volodimir-zelenski-nicusor-dan
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

România și Ucraina au făcut joi un pas important în consolidarea cooperării strategice, după ce președinții Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat la Palatul Cotroceni un document care deschide calea producției comune de drone pe teritoriul României.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă comune, în care cei doi lideri au vorbit nu doar despre colaborarea militară, ci și despre proiecte energetice, interconectarea infrastructurii și sprijinul pentru integrarea europeană a Ucrainei.

În deschiderea conferinței, președintele României a făcut o referire directă la trecutul complicat al relațiilor dintre cele două state.

„Am semnat azi o declarație de parteneriat strategic, este un moment important pentru relația bilaterală. Istoric, a existat neîncredere între țările noastre, care s-a evaporat în momentul începerii războiului”, a spus Nicușor Dan.

Producție de drone și cooperare militară

Unul dintre documentele semnate se referă explicit la dezvoltarea unor capabilități militare comune. Printre acestea se află și producția de drone în România, realizată în cooperare cu Ucraina.

„În document, și în discuții, am vorbit despre războiul din Ucraina, despre continuarea sprijinului pe care îl oferim, colaborarea noastră militară – unul dintre documente vorbește de producția comună de drone în România”, a explicat președintele României.

Volodimir Zelenski a confirmat această colaborare și a subliniat că Ucraina va contribui cu experiența acumulată pe front și cu know-how-ul tehnologic dezvoltat în timpul războiului.

„Vom împărtăși cunoștințele noastre despre fabricarea de drone, inclusiv pe partea de software, și experiența militarilor noștri”, a declarat liderul ucrainean.

Potrivit acestuia, Ucraina consideră că este nevoie de o cooperare mai strânsă în regiune pentru a face față amenințărilor de securitate venite din partea Rusiei.

„Propunem extinderea colaborării cu România pentru a ne apăra de toate pericolele ce pot apărea din partea Rusiei. Avem o declarație comună privind dezvoltarea de capabilități militare. România este dispusă să colaboreze cu Ucraina în cadrul SAFE”, a spus Zelenski.

Două noi interconectoare energetice

Pe lângă componenta militară, discuțiile dintre cei doi președinți au vizat și cooperarea energetică. Liderul ucrainean a anunțat că România și Ucraina vor construi două noi linii de interconectare pentru energia electrică.

„Construim împreună cu România două linii noi de furnizare a energiei și acest lucru va permite României să devină mai puternică pentru a garanta securitatea în această regiune. E reciproc avantajos pentru ambele state”, a declarat Volodimir Zelenski.

Ulterior, acesta a oferit mai multe detalii despre proiect.

„Vor fi două interconectoare – unul mai mare, unul mai mic, în domeniul energiei electrice. Este important pentru securitatea energetică a Ucrainei. Ne-am dori ca primul să fie gata până la sfârșitul anului.”

De asemenea, Ucraina și România analizează proiecte comune în domeniul petrolului și gazelor.

„Construcția interconectoarelor a fost semnată astăzi, e important să putem semna proiecte în domeniul exploatării petrolului în Marea Neagră, avem posibilități de dezvoltare a colaborării, proiecte în domeniul petrolului și gazelor, domenii în care România ne poate sprijini, e un potențial mare de colaborare în acest domeniu”, a spus Zelenski.

El a adăugat că au fost discutate și fluxuri energetice care ar putea implica importuri de energie sau gaze provenite din Statele Unite.

„Am vorbit despre posibilitățile de transport al energiei din SUA prin România. Lucrăm și asupra deschiderii a noi puncte de trecere între România și Ucraina.”

Sprijin pentru Ucraina și integrarea europeană

Președintele României a reafirmat sprijinul diplomatic pentru Ucraina, atât în cadrul Uniunii Europene, cât și în NATO.

„Am reafirmat sprijinul nostru diplomatic în toate formatele, în UE, în NATO, pentru o poziție corectă, pentru un sprijin din partea tuturor acestor organisme”, a spus Nicușor Dan.

Un alt subiect discutat a fost situația minorității române din Ucraina. Liderul de la Cotroceni spune că a primit garanții că școlile cu predare în limba română vor continua să funcționeze.

„Am vorbit de minoritatea românească din Ucraina și de deschiderea pe care Ucraina o va avea pentru minoritatea românească. Am primit garanții cu privire la continuarea funcționării școlilor în română și pentru toate celelalte drepturi ale minorității române.”

Totodată, Nicușor Dan l-a invitat pe Zelenski la reuniunea B9 care va avea loc în luna mai la București.

Mesajul lui Zelenski despre securitatea regională

În intervenția sa, președintele Ucrainei a mulțumit României pentru sprijinul acordat de la începutul războiului și a avertizat asupra riscurilor pe care Rusia le reprezintă pentru securitatea europeană.

„Mulțumesc României și președintelui român pentru tot acest sprijin. Rusia nu trebuie să aibă liniște în Europa, este un agresor care investește în destabilizarea statelor, lovește țara noastră cu rachete și noi nu dorim nimănui să trăiască astfel de momente.”

El a subliniat că experiența acumulată de Ucraina în ultimii ani de război poate fi utilă pentru partenerii occidentali.

„Considerăm că în regiunea noastră e nevoie de mai multă colaborare, de implementarea expertizei noastre pe care am acumulat-o de-a lungul timpului.”

Zelenski a făcut și o comparație între intensitatea atacurilor cu rachete din Orientul Mijlociu și situația din Ucraina.

„Peste 700 de rachete în Orientul Mijlociu au fost folosite în primele 24-36 de ore. Ucraina, în cei 4 ani de război, nu a avut nici pe aproape atâtea rachete. O mie de rachete nu pot ajuta dacă zboară mii de drone Shahed.”

În opinia sa, problema nu este doar numărul sistemelor de apărare, ci modul în care acestea sunt integrate.

„Indiferent de numărul rachetelor, nu pot fi suficiente pentru a doborî dronele iraniene, mai ales că rușii îi ajută. Problema este de a integra acest sistem în sistemul de apărare.”

Vizită oficială și întâlniri la București

Vizita de joi este a doua deplasare oficială a lui Volodimir Zelenski în România, după cea din octombrie 2023.

Programul liderului ucrainean include și o întâlnire cu premierul Ilie Bolojan, dar și o vizită la centrul de pregătire a piloților ucraineni pentru avioanele F-16, aflat la Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță” de la Fetești.

În ceea ce privește sistemele Patriot, Zelenski a spus că nu poate oferi detalii suplimentare.

„Detalii despre Patriot nu pot să vă dau, nu pot să spun mai multe. Câteva state ne-au promis că ne vor trimite câteva zeci de rachete pentru Patriot, dar partenerii ne-au rugat să nu împărtășim alte informații.”

El a adăugat că Ucraina a dezvoltat un sistem propriu de apărare împotriva dronelor, care urmează să fie prezentat partenerilor occidentali.

„Acest sistem pe care Ucraina l-a dezvoltat va fi prezentat partenerilor noștri americani, este important să-l dezvoltăm și alături de partenerii europeni.”

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...