Comisia Europeană adoptă noi reguli privind ajutoarele de stat pentru transportul terestru și multimodal

tir camioane
sursa foto: Pixabay

Comisia Europeană a adoptat luni un nou set de norme privind ajutoarele de stat în sectorul transporturilor, care vizează sprijinirea modurilor de transport mai durabile pentru pasageri și mărfuri, potrivit unui comunicat al Executivului comunitar citat de Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Noile reguli includ „Orientările privind ajutoarele de stat pentru transportul terestru și multimodal” și „Regulamentul de exceptare pe categorii privind ajutoarele de stat pentru transporturi”. Acestea actualizează cadrul european și înlocuiesc liniile directoare privind ajutoarele de stat acordate întreprinderilor feroviare, aflate în vigoare din 2008.

Potrivit vicepreședintei Comisiei Europene pentru o tranziție curată și competitivă, Teresa Ribera, noile norme oferă statelor membre „un cadru modern și coerent” care sprijină transportul terestru durabil și interoperabil, menținând în același timp concurența loială pe piață.

Orientările stabilesc condițiile în care ajutoarele de stat trebuie notificate Comisiei înainte de a fi aprobate și acoperă mai multe moduri de transport considerate mai sustenabile decât transportul rutier, inclusiv transportul feroviar, transportul pe căile navigabile interioare și transportul multimodal. În cazul transportului multimodal, cel puțin unul dintre modurile utilizate trebuie să fie transportul feroviar sau cel pe căile navigabile interioare ori o combinație între transport terestru și transport maritim pe distanțe scurte.

Noile reguli clarifică și modul în care pot fi acordate ajutoare pentru investiții și pentru funcționare, de exemplu pentru construcția sau modernizarea infrastructurii feroviare și a căilor navigabile interioare, pentru lansarea unor noi conexiuni comerciale sau pentru compensarea anumitor obligații de serviciu public în transportul feroviar de marfă.

În același timp, orientările introduc reguli mai flexibile pentru măsuri care contribuie direct la tranziția verde și digitală, precum ajutoarele destinate reducerii costurilor externe ale transportului sau cele care promovează interoperabilitatea sistemelor feroviare.

Regulamentul de exceptare pe categorii completează aceste orientări și permite statelor membre să acorde anumite ajutoare în domeniul transportului feroviar, al transportului pe căile navigabile interioare și al transportului multimodal fără notificare prealabilă către Comisia Europeană, dacă sunt îndeplinite condițiile stabilite.

Potrivit Comisiei, noul cadru va simplifica procedurile administrative și va permite statelor membre să acorde mai rapid sprijin pentru proiecte de transport durabil, contribuind la dezvoltarea unui sistem european de transport mai eficient, mai accesibil și mai puțin poluant.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...