România are centre de cercetare, are specialiști de top în Europa, dar cum facem ca tot ceea ce se dezvoltă în zona de inteligență artificială să ajungă să aibă impact real? O întrebare legitimă care a dus, în urmă cu șase ani, la apariția unei inițiative unice în regiunea de nord-est a României… Digital Innovation Zone (DIZ).
Despre modul în care un hub regional poate deveni un model de colaborare între universități, companii și instituții publice, despre cum digitalizarea poate transforma administrația, sănătatea și cultura, dar și despre cum România poate câștiga competitivitate prin tehnologie și educație, am stat de vorbă cu Cristina Baghiu, fondatoarea singurului hub european de inovare digitală din această regiune a țării.
De asemenea, Cristina Baghiu a acceptat să vorbească despre drumul său personal, despre provocările de a fi femeie într-un domeniu perceput tradițional ca masculin și despre lecțiile pe care le-a învățat în timp ce a construit de la zero un proiect de succes în inovare digitală.
Mai multe despre cum îți poți tranforma ideile într-o poveste de succes, chiar și atunci când toate porțile par să și se închidă, și despre cum poate o regiune relativ izolată să devină un pol de tehnologie recunoscut la nivel european, vă invităm să citiți în cele ce urmează.
Reporter: Vă rog să ne spuneți ce este Digital Innovation Zone, care este obiectul său de activitate și cum i-ați descrie beneficiile pe care le aduce oamenilor.
Cristina Baghiu: Recent am sărbătorit șase ani de la înființare. Noi am început acest proiect ca pe o inițiativă derivată din comunitate, din oameni care reprezentau și reprezintă organizații importante, precum universități, agenția de dezvoltare regională, dar și parteneri privați. Companii private din regiunea Nord-Est s-au pus cumva la o masă, virtuală și reală la un moment dat, și au decis că nu mai este momentul să ne plângem că nu se fac lucruri, ci să facem lucruri. Și astfel a apărut această inițiativă, care între timp a depășit stadiul de simplu concept.
Astăzi suntem o organizație, suntem singurul hub de inovare digitală din regiunea Nord-Est, suntem un proiect non-profit și suntem un hub recunoscut la nivel european, care susține comunitatea din regiunea noastră atât în procesul de digitalizare, cât și în cel de inovare, prin adoptarea de noi tehnologii. Suntem foarte mândri că, după șase ani, chiar am reușit să obținem rezultate, iar pe parcursul discuției de astăzi sunt sigură că vom povesti mai mult și despre ce înseamnă, inclusiv din punct de vedere cantitativ, activitatea unui hub de inovare digitală și care sunt rezultatele noastre.
Rezumând, misiunea și viziunea Digital Innovation Zone sunt de a susține regiunea Nord-Est să devină o regiune digitalizată, în ciuda tuturor obstacolelor geografice pe care le întâmpinăm, dar și o regiune inovatoare, deschisă inovării și adoptării de noi tehnologii, care, în cel mai scurt timp, să poată fi scalate în afara regiunii, la nivel național și la nivel european. De aceea ne numim Hub European de Inovare Digitală.
Rep.: Vă rog să privim lucrurile în detaliu și să-mi explicați concret ce face, în practică, Digital Innovation Zone, sau să-mi dați câteva exemple clare.
C. B.: Sigur că da. Într-adevăr, este un concept amplu și poate părea ușor abstract pentru cei care nu au mai interacționat cu noi. M-aș pune însă în postura celor două mari categorii de public-țintă cărora ne adresăm. Prima categorie o reprezintă companiile care au activitate în regiunea Nord-Est și care fie își doresc să devină mai performante, mai competitive, mai apropiate de realitatea în care se află, prin adoptarea sau înțelegerea adopției unor tehnologii noi, fie dezvoltă deja o soluție interesantă, inovatoare, avansată. Aici vorbim de inteligență artificială, de cybersecurity sau de alte tehnologii similare, iar aceste companii își doresc să crească, să colaboreze cu centre de cercetare, cu universități și, eventual, să își scaleze soluțiile.
Ce facem noi pentru aceste companii? În primul rând, dezvoltăm împreună cu ele un plan amplu de inovare, pe care noi îl numim roadmap. Asta înseamnă că lucrăm timp de minimum șase luni pentru a le înțelege strategia și obiectivele.
Analizăm ce le lipsește. Poate competențe interne, poate relaționarea cu alte organizații naționale sau internaționale, poate accesul la centre de cercetare și transfer tehnologic sau know-how-ul necesar. Construim acest plan folosind o serie de instrumente de analiză a nevoilor și de identificare a lipsurilor, după care trecem în faza de acțiune, de intervenție.
Fie dezvoltăm împreună cu partenerii de tehnologie, și aici aș menționa în primul rând Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, ceea ce noi numim demonstrarea conceptului, proof of concept. Practic, testăm cât de bine se potrivește sau cât de bine poate crește un anumit concept tehnologic în contextul organizației respective.
Dacă am trecut și de acest pas – analiză de nevoi, identificarea lipsurilor, dezvoltarea conceptului și validarea lui în infrastructura tehnologică – mergem mai departe, la etapa în care discutăm cum creștem și cum atingem împreună acele deziderate de inovare. Aici sunt cel puțin două direcții. Fie, dacă avem un concept deja matur, și am lucrat cu peste 40 de astfel de inovatori, îi punem față în față cu organizații care pot adopta soluțiile lor.
Fie îi ajutăm să identifice surse de finanțare pentru dezvoltarea tehnologică ulterioară, surse de finanțare dedicate inovării, fie din fonduri nerambursabile, fie prin atragerea de parteneri, investitori sau alte forme de sprijin. Cam aceasta ar fi prima categorie de public-țintă, respectiv companiile.
A doua categorie, la fel de importantă și foarte diferită, prin care putem avea un impact și mai amplu la nivelul regiunii, este cea a instituțiilor publice. Cu toții suntem consumatori de servicii ale instituțiilor publice, la un moment dat. Fie că suntem cetățeni care au nevoie de fluxuri digitalizate atunci când depun solicitări la primărie, la consilii județene sau în alte instituții, fie că suntem antreprenori care au nevoie de o interacțiune cât mai fluidă. Din păcate, la un moment dat, putem ajunge și pacienți în sistemul public de sănătate.
Aici povestea este mai complexă, în sensul în care, pentru instituțiile publice, am dezvoltat în primul rând instrumente și metodologii care să le ajute să își înțeleagă planul și nevoile de digitalizare. O instituție este un organism complex, cu multe operațiuni, fluxuri, reglementări, oameni și culturi diferite. Suntem însă mândri că am reușit să susținem în jur de 20 de astfel de organizații să își dezvolte strategii de digitalizare, planuri de transformare digitală sau analize de tip gap analysis privind riscurile de securitate cibernetică la care se pot expune.
Acesta este, de fapt, primul pas: să știi de unde pleci pentru a putea duce o transformare digitală amplă și o adopție reală a tehnologiei într-o astfel de organizație.
Ulterior, pentru unele dintre aceste instituții publice, fie le-am ajutat să își educe mai bine angajații în direcția adopției tehnologiei, cu accent pe securitatea cibernetică, pentru că o lipsă de atenție poate duce la consecințe dramatice, fie am intervenit în zona de clarificare a nevoilor tehnice, astfel încât să poată construi un plan coerent de achiziții pentru digitalizare.
Rolul nostru este, aș spune, cel de consultant extern, extrem de obiectiv, care are ca focus beneficiul pe care îl poate obține organizația și, în același timp, regiunea. Nu ne interesează să oferim altceva decât cea mai bună soluție, adaptată nevoilor reale ale celor cu care lucrăm.
Rep.: Cum vedeați dumneavoastră digitalizarea în 2019 și cum o vedeți acum? A fost nevoie de o schimbare completă de paradigmă între timp?
C. B.: Da, în 2019 inteligența artificială era mai degrabă un concept, deși existau foarte multe practici și aplicații concrete, însă ele erau accesibile mai ales experților, specialiștilor în modele neuronale, în data science, oamenilor care trecuseră prin formări foarte avansate. Noi, de la început, ne-am poziționat ca un hub care își dorește ca tehnologia avansată, inclusiv inteligența artificială, să fie parte din viața organizațiilor cu care lucrăm și, în general, din viețile noastre ca oameni.
Într-adevăr, ca să poți face un plan real de adopție a inteligenței artificiale, trebuie, în timp, să te asiguri că datele pe care le ai ca organizație sunt puse la punct, că nu sunt împrăștiate prin sertare, prin fișiere Excel sau prin soluții disparate. Faptul că, în urmă cu aproximativ trei ani, a apărut această accesibilizare a inteligenței artificiale, că fiecare o are astăzi în motorul de căutare, în ChatGPT sau în alte modele de tip large language model, ne-a ajutat foarte mult.
Ne-a ajutat în sensul în care acel pas inițial, „hai să nu ne mai temem de inteligența artificială”, pe care noi încercam să-l facem încă de la început, prin multă conștientizare publică legată de faptul că tehnologia ne ajută mai degrabă decât ne încurcă, a venit cumva natural. Pentru că acum toată lumea, mai bine sau mai rău, știe să o folosească, știe să pună câteva întrebări de bază și vede că, până la urmă, un model de tip chatbot poate fi de ajutor.
În același timp, această explozie ne-a forțat să ne maturizăm. Accesibilizarea inteligenței artificiale și intensificarea competiției tehnologice, inclusiv între Europa și celelalte continente, au dus la investiții foarte mari, la nivel european, în infrastructuri tehnologice ample. Probabil ați auzit de AI factories sau de global factories. România este parte dintr-un astfel de proiect, care urmează să devină operațional în perioada următoare.
Și, odată cu aceste investiții, a apărut o întrebare absolut legitimă: avem centre de cercetare, avem specialiști de top în Europa, dar cum facem ca tot ceea ce se dezvoltă în zona de inteligență artificială să ajungă să aibă impact real? Până la urmă, la nivelul organizațiilor de la firul ierbii, fie ele publice sau private.
În acest context s-a luat o decizie pe care noi o considerăm foarte inteligentă… hub-urile europene de inovare digitală, cum este și Digital Innovation Zone, care fac parte dintr-o rețea europeană ce numără în prezent peste 160 de organizații, au fost încurajate să își asume rolul de poartă de intrare către inteligența artificială la nivel european.
Mai concret, suntem parte din ceea ce se numește conceptul de „AI Continent”, în care hub-urile europene de inovare digitală trebuie să faciliteze accesul la infrastructuri tehnologice ample și să creeze conștientizare, la nivel regional, despre cum ne poate ajuta adopția inteligenței artificiale. Scopul este ca regiunile, țările și, în final, Europa să devină mai competitive și să își susțină suveranitatea tehnologică.
Asta a însemnat că, într-un fel, ne-am maturizat forțat și ne-am repoziționat. Pentru perioada 2026–2028, vom dezvolta o serie de programe cu un focus foarte puternic pe tehnologiile avansate. Vom avea un AI Helpdesk, care va intermedia și va susține adopția inteligenței artificiale de către organizațiile cu care lucrăm. Vom avea oameni specializați pe această temă, care vor oferi un prim nivel de consultanță și, ulterior, vor face legătura cu experții din centrele de cercetare și universitățile partenere.
Pentru noi, a fost o lecție clară. Dacă vrem ca această regiune să crească și să devină un pol de tehnologie, trebuie să fim mereu cu un pas înainte. Să ne uităm constant la ce se întâmplă în zona noilor tehnologii și să găsim modalități prin care să le aducem și să le dezvoltăm aici.
Rep.: Sunteți absolventă de Finanțe. Care a fost momentul sau experiența care v-a convins că locul dumneavoastră nu este într-o multinațională, pe un scaun de birou, ci la conducerea unui hub de dezvoltare și transformare digitală?
C. B.: Experiența a fost una destul de amplă, de peste 20 de ani, în zona de corporate finance, analiză de risc și dezvoltare de strategii de finanțare pentru organizațiile cu care am lucrat. A fost, fără îndoială, o școală foarte bună, care m-a ajutat să înțeleg că, dacă vrei să crești, indiferent de profilul organizației, nu poți să aștepți ca altcineva „să te treacă strada”. Trebuie să fii inovativ, să descoperi ce nu are concurența, să vii cu soluții noi de finanțare, de cercetare sau cu orice altceva care îți poate aduce un avantaj competitiv.
După aproximativ 20 de ani în zona corporativă, unde am învățat foarte mult despre riscuri, finanțare și strategie, cred că „sufletul meu de ONG-ist”, care își dorea să facă ceva pentru regiune și nu doar pentru profitul unui angajator, a decis că e momentul să fac acest pas.
Bineînțeles, pasiunea pentru inovare, pentru a aduce lucruri diferite din afara zonei noastre de confort, m-a dus într-un proces foarte intens de reînvățare a unor concepte. Am trecut prin programe ample de formare în managementul inovării, la nivel internațional, am fost și sunt membră în diverse board-uri consultative ale unor organizații care susțin inovarea și am fost mentor pentru start-up-uri inovatoare.
Toate aceste experiențe s-au adunat și s-au manifestat, la un moment dat, în contextul potrivit și, mai ales, alături de oamenii potriviți, cu care am cofondat acest hub de inovare digitală.
Reporter: Dumneavoastră v-ați simțit cumva defavorizată, pentru că lumea tehnologiei este văzută, în mod tradițional, ca fiind dominată de bărbați? Ați simțit că v-a fost mai greu decât unui bărbat să reușiți într-un astfel de domeniu?
C. B.: Răspunsul scurt este: da. Răspunsul mai lung este, evident, mult mai nuanțat. Eu, ca om, am fost și sunt o persoană foarte perseverentă, un om care deschide uși chiar și atunci când i se închid în nas. Iar una dintre ușile care mi s-au închis, și care, de fapt, a dus la deschiderea alteia, a apărut într-un context în care aveam o idee foarte bună, inovatoare, un start-up pe care îl „pitch-uiam”, cum se spune, într-un concurs antreprenorial la nivel național.
Unele dintre întrebările care mi s-au pus atunci, de către juriu, într-un concurs antreprenorial cunoscut, care cred că există și acum, mergeau într-o zonă de tipul: „Cum ai de gând să te descurci, având și doi copii și un job?”, pentru că, la momentul respectiv, nu ieșisem complet din zona de angajat. Întrebări legate de participarea la bootcamp-uri, la hackathoane, de disponibilitatea mea, toate formulate din perspectiva faptului că eram mamă.
Exact cum povesteam și la început despre cum a apărut acest hub de inovare digitală, dintr-un grup de oameni care au spus „hai să facem”, mi-am spus atunci: dacă nu există un program sau un context în care oameni cu experiență, nu doar studenți de pe băncile facultății, să se poată manifesta ca antreprenori, inovatori, mentori sau traineri, atunci hai să fac eu acest lucru. Și așa au apărut unele programe din această, să spunem, ambiție personală.
Revenind la prejudecata de gen, ea apare uneori, evident. De multe ori sunt singura femeie invitată într-un board de speakeri sau într-un panel și, de fiecare dată, spun, mai în glumă, mai în serios, că sper să nu fiu acolo doar pentru diversitatea de gen. Și mai spun că sper ca data viitoare să nu fiu singura femeie invitată, pentru că sunt foarte multe exemple de femei care nu doar că reușesc, ci sunt adevărate modele în domeniul tehnologiei.
Pe de altă parte, dacă ne uităm la statistici, România stă foarte bine. Este undeva pe locul șase în Europa la numărul de femei care lucrează în tehnologie, ceea ce, statistic, este un lucru foarte bun. Dar știm cu toții că nu întotdeauna statistica bate realitatea.
De exemplu, în echipa noastră internă, la Digital Innovation Zone, suntem în proporție de 90% femei. Și nu pentru că acesta ar fi fost un indicator sau o țintă asumată, ci pentru că ne-am potrivit foarte bine ca profil. Abilitățile pe care le-am descoperit la colegele mele, legate de înțelegerea nevoilor, empatie față de organizațiile cu care lucrăm, inteligență creativă, sunt extrem de valoroase în ceea ce facem.
Și cred că aici m-aș opri, pentru că, sincer, dacă intrăm mai adânc în subiectul acesta, cred că ar trebui să facem o emisiune separată.
Rep.: Ați pomenit mai devreme de regiunea de Nord-Est și de zona de confort. De ce ați ales tocmai această zonă? În general, antreprenorii se orientează spre Capitală sau, să zicem, spre zona Transilvaniei. De ce ați ales zona Iașului, zona de Nord-Est a țării?
C. B.: Regiunea Nord-Est, ca să o așezăm puțin în context geografic, înseamnă cele șase județe din nord-estul României: Botoșani, Suceava, Neamț, Bacău, Iași și Vaslui. Credem că este o regiune care merită să crească. În primul rând, este cea mai mare regiune din România din perspectiva populației. Are o concentrare deosebită de universități, centre de cercetare, deci are capacitate tehnologică și capacitatea de a produce minți luminate și inovare, în același timp.
Geografic vorbind, este și regiunea cea mai izolată, fiind la granița cu Republica Moldova și Ucraina. După cum știm, abia acum încercăm să ne conectăm la niște autostrăzi care să ne scoată, simbolic vorbind, din întuneric. Și atunci cred că cei care trebuie să se străduiască cel mai mult să crească sunt cei care au deja acest ADN inovativ. Și nu doar „eu pentru mine”, ci „hai să tragem cu toții la o căruță complicată”, care poate are trei roți pătrate și una triunghiulară, ca să reușim să mergem înainte.
Bineînțeles, faptul că eu sunt ieșeancă, iar colegii mei sunt din Iași, din Piatra Neamț și din regiune, a contat foarte mult. Dar nu este vorba doar despre câțiva oameni care au spus „facem ceva pentru această regiune”. Cred că este vorba despre felul în care regiunea noastră se raportează la celelalte regiuni, unde există, cel puțin din perspectiva noastră, o sinergie și o lipsă de competitivitate inutilă. Nu ne batem unii cu alții.
Poate, față de alte regiuni care au avut oportunități naturale mai multe, noi am fost nevoiți să lucrăm împreună. Și cred că asta a dus la faptul că, în doar șase ani, am reușit să coagulăm sub umbrela unei inițiative public–private, non-profit, cele mai relevante organizații care pot contribui la transformarea digitală și la inovare în regiune și nu numai. Am obținut o credibilitate națională și internațională extraordinară.
Suntem un model de sinergie. Ceea ce am făcut noi a generat deja foarte multe povești de succes. Unii vin și ne întreabă: „Dați-ne rețeta, să vedem dacă o putem aplica și la noi”. Cred că această capacitate de a lucra împreună vine și din izolarea geografică. Nu trebuie să fii pe o insulă ca să îți dai seama că trebuie să mergem într-o direcție comună.
Mai am o vorbă: de ce să săpăm fiecare câte o groapă separată care să ne ducă, în final, în aceeași direcție, când mai bine săpăm cu toții la aceeași groapă? Să punem rădăcini mai puternice pentru o creștere comună.
În alte regiuni, evident, există foarte multe programe, proiecte, inițiative și organizații relevante. Dar poate că mulți au început mai devreme și fiecare și-a consolidat propriul mod de lucru, iar uneori inițiativele se suprapun. Dacă ne-am uni forțele, așa cum încercăm noi să facem aici, impactul ar veni mult mai repede și ar fi mult mai coerent.
Rep.: Ați vorbit despre zona de Nord-Est ca despre o regiune capabilă să scoată „minți luminate”. Școlile din România sunt pregătite să formeze tineri pentru viitor sau îi pregătesc pentru meserii care existau acum aproape trei decenii?
C. B.: Aici răspunsul are două fațete. Pe de o parte, uneori nici noi nu știm exact ce va urma. Tehnologia avansează atât de rapid, iar contextul geopolitic în care ne aflăm se schimbă atât de des, încât lucrurile pot lua turnuri neașteptate într-un timp foarte scurt. Am văzut asta foarte clar în cazul inteligenței artificiale și al competiției tehnologice dintre Europa și celelalte continente.
În acest context, este nevoie de o anumită agilitate, iar o instituție de învățământ superior nu cred că poate avea aceeași flexibilitate, din cauza proceselor rigide după care funcționează. În același timp, această capacitate de a se conecta aproape în timp real la nevoile concrete ale pieței muncii poate veni prin colaborarea cu entități precum hub-urile de inovare digitală, cum este și al nostru.
Eu cred foarte mult în intențiile extraordinare ale mediului academic de a livra calitate și valoare. Ce poate deveni un obstacol este viteza cu care anumite teme noi pot fi integrate în planurile de învățământ. Dar există și aici o mulțime de instrumente și pot să dau câteva exemple relevante.
În regiunea Nord-Est există, de exemplu, un program de master în securitate cibernetică care este extrem de bun și foarte căutat. Se dezvoltă centre avansate nu doar de cercetare, ci și de colaborare cu mediul privat în domenii precum inteligența artificială, quantum, IoT, aerospațial, aeronautică sau drone. Toate acestea sunt tehnologii actuale, moderne.
Și nu vorbim doar despre cercetare în sine, ci despre transferul acestei cercetări către piață și despre formarea de competențe reale. Vorbim despre studenți, masteranzi și doctoranzi care sunt pregătiți în aceste ecosisteme și care pot contribui direct la dezvoltarea economică și tehnologică.
Așadar, răspunsul mai amplu este: da, există interes, există capacitate, există voință, există instrumente și există un context favorabil. Eu sunt foarte încrezătoare în felul în care va arăta regiunea noastră în anii imediat următori.
Rep.: Principala calitate cerută în viitor va fi capacitatea de a gândi critic. Și aici mi se pare că apare un paradox. Nu credeți că tocmai inteligența artificială riscă să diminueze gândirea critică?
C. B.: Sunt total de acord. Spun foarte des colegilor mei: mai întâi citiți un text cu „inteligența naturală” și abia apoi puneți întrebările inteligente, critice, inteligenței artificiale. Din păcate, cred că suntem într-un punct în care cei care vor reuși să-și păstreze creativitatea și capacitatea de a pune întrebările potrivite, adică gândirea critică, se vor diferenția drastic de cei care folosesc AI-ul doar ca pe un instrument care le spune pe unde să meargă sau ce să facă.
Aici cred că rolul esențial îl are școala, și nu mă refer neapărat la universitate, ci la educația preuniversitară. Este nevoie de o curriculă care să nu formeze utilizatori pasivi, ci „dirijori activi” ai tehnologiei. Nu am un termen mai bun decât acesta pentru instrumentul pe care îl avem deja cu toții în buzunar și care, cu siguranță, nu ne va părăsi prea curând.
Este o capcană în care mulți dintre noi au căzut deja. Dacă în 2019, când am pus bazele acestui hub, inteligența artificială era o verticală distinctă, astăzi a devenit transversală. Este prezentă în toate domeniile și în aproape toate activitățile noastre. Așa cum sistemele de operare erau baza întregii tehnologii acum 20–30 de ani, AI-ul este acum stratul de bază: de la aplicații care ne sugerează rute mai scurte până la sisteme extrem de complexe care ne influențează deciziile de cumpărare sau de consum.
Dincolo de gândirea critică, aș adăuga o altă competență esențială… capacitatea de a utiliza tehnologia în mod etic. Nu vorbesc doar despre inteligența artificială, ci despre tehnologie în general. Este primul pas către a ne păstra umanitatea. Cum folosim sau dezvoltăm tehnologia fără a încălca limite etice legate de influențarea deciziilor, fie că vorbim despre recrutare, achiziții sau alte domenii sensibile?
Aici cred că atât universitățile, cât și hub-urile de inovare digitală, cum suntem noi, pot avea un rol important în a crea mai multă conștientizare legată de „porțile etice” ale tehnologiei: impactul ei vizibil, dar mai ales cel invizibil, în viața noastră de zi cu zi. Capacitatea de a discerne între ce este corect și incorect, între ce este real și ce este fals, între informație și manipulare, va deveni crucială.
E distractiv să ne uităm la imagini sau filmulețe cu pisici și câini sau la texte emoționante, dar cred, chiar dacă nu am o statistică exactă, că deja peste 80% din conținutul scris pe care îl consumăm în media și social media este generat cu ajutorul AI. Atunci apare întrebarea: unde mai este umanitatea noastră? Unde mai este sufletul?
În zona video, lucrurile sunt și mai complicate. Mulți oameni încă nu reușesc să discearnă între ce este real și ce este fals. Tocmai de aceea, la nivel european au apărut recent reglementări care impun marcarea conținutului generat sau alterat cu ajutorul inteligenței artificiale. Și cred că aici este una dintre marile șanse ale Europei. Să se diferențieze tocmai prin această preocupare pentru etică și pentru păstrarea umanității în era tehnologiei.
Rep.: Cât de pregătită este România să adopte tehnologia digitală? Suntem o societate cu gândire învechită, așa cum se vede adesea, sau suntem capabili să îmbrățișăm noile tehnologii?
C. B.: Statistic vorbind, am anumite dubii, pentru că datele nu reflectă întotdeauna realitatea de la firul ierbii. Oficial, România apare constant pe locuri 2, 6 sau 8 în Europa în ceea ce privește adopția tehnologiilor digitale. Pe hârtie, poate părea că nu suntem pregătiți. Dar din experiența noastră, realitatea este mult mai nuanțată. Nu e vorba că nu am vrea să adoptăm tehnologia; uneori pur și simplu nu avem cadrul potrivit, nu există un context organizat în care instituțiile publice să-și definească clar nevoile de digitalizare și să implementeze coerent soluții avansate.
Problema e că există diverse segmente din fluxurile lor operaționale care necesită atenție și prioritizare. Aici intervine, evident, rolul politicii. Să ofere suport, soluții de finanțare și să stabilească un calendar de implementare realist. Tehnologia nu este ieftină și fără un cadru de sprijin, implementarea rămâne fragmentată.
Din acest motiv, sprijinul nostru pentru instituțiile publice în aria digitalizării este esențial. Nu putem rezolva toate problemele, dar putem să arătăm priorități, să oferim direcție și să împingem proiectele înainte. Este o diferență între a lucra cu o companie de câteva sute de angajați și mii de clienți și a lucra cu o instituție publică care impactează direct sau indirect zeci de mii de cetățeni.
Când o instituție publică se digitalizează, fie forțat, fie din inițiativă proprie, automat cetățenii se adaptează. Un exemplu clar este semnătura electronică. Ani de zile, mulți refuzau să o folosească. Dar odată ce autoritățile au impus implementarea, oamenii s-au adaptat. A fost un proces top-down care a forțat adoptarea și, în final, a fluidizat relația cu instituțiile publice pentru milioane de români.
Rep.: Prin prisma experienței dumneavoastră, care credeți că sunt domeniile cu cea mai mare oportunitate de digitalizare? Vorbim de sănătate, educație, administrație, industrie. Unde vedeți dumneavoastră cel mai mare potențial?
C. B.: Depinde cum definim potențialul: oportunitate versus necesitate. Sunt două lucruri diferite. Dacă ne uităm la sănătate, două nevoi absolut pertinente ies imediat în evidență. Prima este nevoia de automatizare și, eventual, de folosire a inteligenței artificiale în domenii care pot susține deciziile și actele medicale. Un exemplu concret sunt analizele radiologice. Analizate cu AI, acestea pot ajuta medicul să ia decizii mai corecte și mai rapide, întotdeauna sub supravegherea expertului și nu independent de acesta.
Al doilea aspect esențial este securitatea cibernetică, un strat puternic de protecție a datelor sensibile personale ale pacienților. Similar, în administrația publică, digitalizarea amplă nu doar că aduce confort contribuabilului, dar poate declanșa un val de modernizare în întregul sistem și poate fi un factor multiplicator pentru alte organizații și instituții care interacționează zilnic cu cetățenii.
Digitalizarea este transversală; nu cred că există domeniu în care să nu aibă sens să aduci inovație sau să digitalizezi procese. Un exemplu interesant este cel al instituțiilor culturale și creative – muzee, biblioteci, arhive. Vorbim de artefacte extrem de sensibile, cărți vechi de sute de ani sau obiecte istorice, păstrate în medii protejate. Cum facem să aducem cultura mai aproape de public? Digitalizând aceste artefacte, transformându-le în experiențe accesibile oamenilor.
Un muzeu fizic, care oferă o experiență tactilă, poate fi completat de o experiență digitală interactivă. Istoria de sute sau chiar mii de ani poate fi astfel accesibilă și mai ușor de înțeles de publicul larg, și toate acestea se pot realiza prin digitalizare. Tot prin digitalizare.
Rep.: Vă rog să faceți un exercițiu de imaginație și să ne spuneți cum vedeți România digitală peste, să zicem, 10 ani.
C. B.: Apropo de roluri noi pe piața muncii, cred că vor apărea poziții complet noi. Vor fi oameni care vor intermedia lumea artificială și cea naturală, poate roluri precum coordonator robot-om sau altele care sună SF, dar care pot deveni realitate. Job-urile nu se vor schimba fundamental. Vom consulta pacienți, vom preda, vom oferi servicii, dar vom folosi tehnologia pentru a fi mai eficienți, mai performanți, mai inteligenți.
Comparativ cu acum 30 de ani, când căutam informații ore întregi în bibliotecă, acum ai acces la ele în câteva secunde. România digitală pe care mi-o imaginez va fi mult mai conectată. Evident, vom avea nevoie și de infrastructură fizică, autostrăzi, punți de legătură, dar va fi și o lume mult mai conectată la nivel digital și informațional.
Rep.: Aș vrea să ne spuneți care sunt rezultatele lui de până acum, în cei 6 ani de activitate, și apoi, ca o întrebare personală, care este proiectul de care sunteți cea mai mândră?
C. B.: În cei 6 ani de activitate, și încă facem bilanțul la final de an, am susținut peste 200 de organizații, dintre care peste 20 instituții publice, să se digitalizeze sau să inoveze. Am reușit să le ajutăm să atragă peste 20 de milioane de euro în finanțări pentru inovare și digitalizare, bani care rămân în regiunea noastră și vor susține creșterea a peste 40% dintre organizațiile acestea.
Am dezvoltat concepte inovatoare și demonstrații de tip proof-of-concept care se vor transforma în soluții tehnologice „made in Nord-Est” și scalate în Europa. Peste câteva sute de oameni au trecut prin programele noastre de formare, nu pentru formare în sine, ci pentru conștientizare și impact.
Suntem parte din rețeaua europeană de 160+ hub-uri de inovare digitală, cu o echipă care a crescut de la 5 oameni la peste 250 de experți din diverse domenii: tehnologie avansată, analiză de business, finanțări, ecosistem.
Rep.: Care este, din punctul dumneavoastră de vedere, cheia succesului?
C. B.: Chiar dacă Digital Innovation Zone este un succes, nu există o rețetă universală. Cred că succesul stă în oamenii care au venit alături de noi, în colaborarea constantă, în acceptarea faptului că e mai important să colaborezi decât să concurezi, chiar dacă unele lucruri ar putea fi realizate de alte organizații. Cheia este să fii rezilient și să deschizi cât mai multe uși, chiar dacă unele se închid inițial.
Important este să fim cât mai mulți împreună în această poveste, care, așa cum spuneam, este pentru regiune.
