Fondat în 1810, la Universitatea din Berlin, actualul model de acordare a titlului de doctor a rămas, cu mici diferențe, același. Doctorandul trebuia să scrie o teză în care prezenta, printre altele, aportul său la inovația științifică. Lucrarea trecea apoi prin rigorile unei comisii și, în funcție de importanța acestei, era validată sau nu.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
China pare decisă să schimbe acest sistem, iar din septembrie 2025 și până în prezent, cel puțin 11 doctoranzi au câștigat titlul de doctor nu prin prezentarea unei teze de sute de pagini, ci pe un alt traseu, numit informatic „doctorat practic”.
Doctorat fără teză
Un exemplu, citat de prestigioasa revistă Nature, este cel al lui Zheng Hehui, care și-a susținut public doctoratul în inginerie civilă la Universitatea din Nanjing. Spre deosebire de aproape toți doctoranzii din lume, Zheng nu a prezentat o teză tipărită, ci a vorbit despre un produs concret. Este vorba despre un sistem de blocuri modulare, asemănătoare pieselor Lego, realizate din oțel armat, care se îmbină pentru a forma piloni de pod.
Invenția sa nu a rămas la stadiul de prototip. Ea este deja utilizată la construcția unui pod feroviar și rutier de mari dimensiuni, peste fluviul Yangtze. Zheng face parte astfel din primul val de doctoranzi chinezi evaluați exclusiv pe baza realizărilor practice, produse, tehnologii, proiecte sau instalații funcționale, și nu pe baza unei lucrări academice clasice.
Printre realizările lor se numără dezvoltarea unei tehnici de sudură și a echipamentului aferent, precum și proiectarea unui sistem de stingere a incendiilor pentru un hidroavion de mari dimensiuni.
Deși există și în alte țări așa-numitele „doctorate industriale”, în care studenții colaborează strâns cu companii, majoritatea acestora cer în continuare redactarea unei teze scrise. Modelul chinez merge însă mai departe, și elimină complet această cerință.
Reformă educațională cu miză strategică
Doctoratele practice sunt parte a unei reforme ample a sistemului educațional chinez. Aceasta a fost lansată în 2010, cu scopul de a forma ingineri de elită, capabili să accelereze inovația. În 2022, guvernul de la Beijing a cerut universităților de top să colaboreze cu marile companii pentru a crea colegii postuniversitare dedicate inginerilor.
Ratificarea a venit în anul 2024, an în care a fost aprobată și prima lege care permite universităților ssă acorde diplome de masterat și doctorat strict pe baza lucrărilor practice. Trebuie subliniat că, deocamdată, doar domeniile inginerești sunt eligibile pentru acest sistem de absolvire fără teză.
„Un model nu doar util, ci necesar”
„Un astfel de sistem poate orienta studenții către cercetări reale, capabile să rezolve probleme concrete din industrii cu importanță strategică sau care se confruntă cu blocaje tehnologice în China”, a subliniat Guo Tong, inginer civil la Universitatea din Nanjing, cel pentru care noul sitem nu este doar „unul util, ci necesar”.
Li Jiang, specialist în știința informației la Universitatea din Nanjing, a subliniat de asemenea o problemă veche a educației inginerești: „Există un decalaj uriaș între cunoștințele teoretice din manuale și abilitățile practice de care societatea are nevoie”.
Practic, candidații trebuie să demonstreze că invențiile lor funcționează în condiții reale și pot fi aplicate la scară industrială, nu doar în laborator.
Universități și industrie, la aceeași masă
În ultimii trei ani, China a înființat 50 de colegii postuniversitare pentru ingineri. Studenții au doi coordonatori, unul din mediul academic și unul din industrie, cu experiență practică solidă. Evaluările sunt realizate de comisii mixte, formate atât din cercetători, cât și din ingineri practicieni.
„Mulți profesori de inginerie din universitățile chineze au fost exclusiv academicieni și nu au lucrat niciodată în industrie. De aceea este esențial să fie asociați cu experți din mediul industrial”, explică Li Jiang.
Universitatea Tsinghua din Beijing, una dintre instituțiile implicate, a colaborat cu 56 de companii din 14 sectoare-cheie în ultimii trei ani. Potrivit vicepreședintelui Wu Huaqiang, programul a atras peste 1.400 de studenți postuniversitari, care au contribuit la rezolvarea unor probleme industriale concrete și au obținut peste 100 de brevete.
Unele universități participante au legături strânse cu sectorul apărării. Universitatea Politehnică din Xi’an colaborează, de exemplu, cu 16 mari grupuri industriale chineze, inclusiv producători de armament și echipamente militare.
Principala dificultate rămâne evaluarea
În ciuda vizibilității, numărul doctoranzilor care obțin doctorate practice rămâne foarte mic. În 2024, peste 97.000 de studenți au absolvit studii doctorale în China, majoritatea urmând traseul clasic, bazat pe teză.
Principala dificultate a noului sistem rămâne evaluarea. „Este relativ ușor să judeci calitatea unei teze, dar mult mai dificil să evaluezi un produs din viața reală și să decizi dacă el reprezintă un salt semnificativ pentru o industrie”, avertizează Sun Yutao.
O altă problemă potențială este calitatea experților din industrie cooptați de universități. „Dacă acești experți nu sunt suficient de buni, calitatea doctoratelor va avea de suferit”, spune Li.
Extinderea modelului către alte domenii științifice pare puțin probabilă în acest moment, având în vedere că multe dintre acestea se concentrează pe cercetare fundamentală.
Cum a fost reglementat doctoratul în România de-a lungul timpului
Istoria doctoratului în România a început oficial cu Legea lui Spiru Haret din 1898, care a impus modelul cercetării originale și al susținerii publice a tezei, după modelul universităților germane. În perioada monarhică, titlul de doctor a căpătat o semnificație solemnă, și a fost deseori confirmat prin decret regal pentru a atesta intrarea candidatului în elita intelectuală a țării.
Parcursul academic a fost însă fracturat brutal de regimul comunist în 1950, când tradiția românească a fost înlocuită temporar cu modelul sovietic al „aspirantului” și al titlului de „candidat în științe”. După 1968, acordarea titlului de doctor în România a intrat într-o etapă de stabilizare legislativă sub regimul comunist. După acest an, cercetarea trebuia să aibă o aplicabilitate practică („legătura învățământului cu producția”) și să respecte linia materialismului dialectic și istoric.
De la adoptarea sistemului Bologna în 2006, programele de doctorat din România sunt structurate pe o perioadă de 3 ani. Există însă flexibilitatea de a prelungi acest termen în circumstanțe deosebite, proces condiționat de acordul senatului universitar.
Sistemul Bologna pune accent pe competențele dobândite de candidați și se distinge prin utilizarea creditelor transferabile (ECTS) pentru a asigura recunoașterea diplomelor la nivel european. Față de modelele vechi sau non-europene, acesta pune accent pe mobilitatea internațională a studenților și pe standardizarea competențelor.
