La peste patru decenii după ce Voyager 2 a trecut în viteză pe lângă Uranus, planeta rămâne o enigmă. Cu un câmp magnetic haotic și un sistem de luni care ar putea ascunde oceane sub gheață, Uranus este una dintre cele mai ciudate lumi din Sistemul Solar, dar și una dintre cele mai puțin explorate, informează Universe Today.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
După raportul Decadal Survey din 2022, realizat de Acadamia Naționala de Științe, NASA a desemnat o misiune către Uranus drept prioritate absolută pentru următorul deceniu. Însă, până acum, proiectul Uranus Orbiter and Probe (UOP) rămâne doar o propunere pe hârtie, fără un plan concret de lansare.
Un nou studiu semnat de cercetători de la MIT, prezentat la IEEE Aerospace Conference, arată însă că apariția rachetei Starship, sistemul colosal dezvoltat de SpaceX, ar putea schimba complet modul în care gândim o astfel de expediție.
De ce contează Uranus
Uranus și „fratele” său înghețat, Neptun, sunt singurele planete care nu au avut niciodată o sondă spațială dedicată, care să le studieze în detaliu. Deși au fost observate de la distanță, misterele lor rămân nerezolvate. În plus, planete de dimensiunea lui Uranus sunt printre cele mai frecvente exoplanete descoperite până acum în jurul altor stele, ceea ce înseamnă că o misiune spre Uranus ne-ar ajuta să înțelegem mai bine cum arată lumi similare din alte sisteme solare.
Problema este însă distanța. Uranus se află la aproape 3 miliarde de kilometri de Soare, de 19 ori mai departe decât Pământul. Voyager 2 a avut nevoie de peste nouă ani și jumătate pentru a ajunge acolo, iar estimările pentru o misiune modernă, în care ar fi folosită o rachetă Falcon Heavy și mai multe asistențe gravitaționale, vorbesc despre peste 13 ani de călătorie.
Pentru o misiune complexă și costisitoare, acest timp uriaș este o problemă logistică și financiară majoră.
Starship schimbă jocul
Starship, racheta reutilizabilă de generație nouă de la SpaceX, ar putea oferi o soluție radicală. Cu o capacitate de încărcare fără precedent și o arhitectură care permite realimentarea în spațiu, sistemul ar putea trimite o sondă către marginile Sistemului Solar într-o fracțiune din timpul necesar astăzi.
Potrivit cercetătorilor de la MIT, UOP ar putea ajunge la Uranus în doar 6 ani și jumătate dacă ar fi lansată cu ajutorul Starship și ar folosi două inovații-cheie:
- Realimentarea orbitală — Starship este proiectată să poată primi combustibil direct în orbită, ceea ce i-ar permite să atingă viteze mult mai mari decât orice rachetă convențională.
- Folosirea navei ca scut aerodinamic — În loc să se desprindă după lansare, Starship ar putea însoți sonda până la destinație și să servească drept scut termic, folosindu-și propriul sistem de protecție la reintrare pentru a încetini la contactul cu atmosfera planetei.
Această combinație ar elimina nevoia de asistențe gravitaționale complicate și ar reduce la jumătate timpul de zbor, ceea ce ar scădea costurile operaționale ale misiunii.
Multe „dacă” în ecuație
Desigur, ideea este deocamdată teoretică. Starship se află încă în faza de testare și nu a demonstrat până acum capacități de realimentare orbitală, iar frânarea într-o atmosferă ca cea a lui Uranus ar fi o premieră tehnologică. În plus, NASA nu a aprobat încă finanțarea pentru UOP și, în contextul instabil actual al agenției, nu este clar dacă o va face în curând.
Totuși, dacă fereastra de lansare din anii 2030 va fi ratată, următoarea oportunitate ar apărea abia în anii 2040. Asta ar însemna aproape 70 de ani între vizite la una dintre cele mai ciudate și fascinante planete ale Sistemului Solar.
