Răceala comună, pe cât ușor poate fi considerată una dintre cele mai banale boli, pe atât de mult poate fi considerată un mister evolutiv al speciei umane. De ce? Primo, pentru că nimeni nu poate spune cu exactitate când a apărut prima formă de răceală. Secundo, pentru că nici după inventarea unor vaccinuri pentru cele mai temute boli, banala răceală nu beneficiază de unul, iar tratamentele sunt, în principiu, aceleași ca în antichitate, relatează PopScience.
Până la descoperirea primilor germeni sub lupa microscopului de către doctorul prusac Robert Koch, răceala a primit zeci de explicații, care mai de care mai bizare. De la blestemul spiritelor rele, la dereglarea umorilor vitale, la influența vremii reci, a picioarelor ude și până la neaoșul „a te trage curentul”, răceala a trecut prin toata gama explicațiilor posibile.
Iar de la descoperirea lui Koch (1882) au mai trecut aproape 70 de ani pînă când răceala a primit în sfârșit o explicație științifică. Mai exact, este o umbrelă sub care sunt adunate mai multe tipuri de infecții respiratorii.
Abia în anii 1950 oamenii de știință au identificat rinovirusul, agentul responsabil pentru majoritatea cazurilor de răceală comună. Dar descoperirea a adus și o veste proastă: nu exista un singur virus, ci sute. Peste 200 de tulpini diferite au fost identificate de-a lungul timpului, iar partea și mai proastă este că ele se schimbă frecvent prin mutații.
Când anume a apărut primul caz de răceală?
Identificarea primelor virusuri care provocau răceala a dus, inevitabil, la o primă ipoteză cu privire la originea lor. Una bazată pe o logică simplă, mai degrabă decât pe o observație științifică demonstrată.
Anume că virusurile s-au transmis de la animal la om odată cu apariția primelor așezări sedentare, în zorii neoliticului, acum circa 10.000-12.000 de ani. Problema a apărut în momentul în care o echipă internațională de paleogeneticieni a identificat, asta în urmă cu doi ani, două adenovirusuri în fosile umane vechi de 31.600 de ani, descoperite în Siberia.
Studiul vine însă cu o observație cel puțin interesantă. Anume că originea filogenetică a adenovirusurilor preistorice ar fi una veche de cel puțin 700.000 de ani. Analizele altor tipuri de virusuri a indicat însă că, de-a lungul timpului, ele tind să evolueze atât de mult încât nu mai pot fi recunoscute chiar și după câteva sute de ani.
Concluzia? Foarte posibil ca răceala să fi apărut odată cu zorii genului Homo, acum cel puțin 2,5 milioane de ani.
De ce nu există un vaccin pentru banala răceală, în ciuda a peste un secol de studii de specialitate?
Peste 200 de ani au trecut de la inventarea vaccinului împotriva variolei (Edward Jenner – 1796). Au urmat cele împotriva antraxului (Louis Pasteur, 1881), împotriva rabiei (Louis Pasteur&Emile Roux, 1885), tetanosul (Emil von Behring, 1890) și până la apariția vaccinului împotriva Covid, în anul 2020. Și totuși, răceala nu a beneficiat de unul.
Explicația este una cât se poate de simplă. Dat fiind faptul că există peste 200 de virusuri diferite care pot genera răceala, iar ele se schimbă frecvent prin mutații, în acest moment este imposibil de creat un vaccin care să le cuprindă pe toate.
Mai mult, după ce trecem printr-o răceală, imunitatea dobândită este slabă și de scurtă durată. Acesta este motivul pentru care putem răci de mai multe ori pe an, chiar dacă sistemul nostru imunitar este sănătos.
Prevenția rămâne cel mai bun „tratament”
În lipsa unui vaccin sau a unui tratament curativ, prevenția rămâne cea mai eficientă armă. Egiptenii antici foloseau comprese reci, precum și tratamente pe bază de miere și ierburi medicinale. În China antică, se foloseau ceaiul de ghimbir și supele calde pentru a reduce febra.
Romanii și grecii recomandau băile reci pentru a întâri organismul și a-l face să lupte împotriva simptomelor bolii, în timp ce nativii americani foloseau fierturi din pin de brad sau alte plante cu proprietăți terapeutice.
Cât a evolut omenirea de atunci? Ei bine, nu foarte mult. Chiar dacă medicina a avansat, tratamentul răcelii comune este în continuare simptomatic: lichide calde, odihnă, medicamente pentru febră sau congestie nazală. Unele antivirale experimentale sunt în cercetare, dar niciunul nu s-a dovedit eficient până acum.
Diferența față de antici o face simpla spălare pe mâini și folosirea săpunului în mod curent. Odihna, evitarea contactului cu cei bolnavi sau aerisirea camerelor sunt practici pe care le foloseau și ei.
În ciuda resurselor și tehnologiei moderne, răceala comună continuă să fie un simbol al limitelor științei medicale. Deși nu este o boală mortală în sine, ea afectează miliarde de oameni anual și continuă să ne amintească de complexitatea lumii virale în care trăim.
Poate că, într-o zi, vom descoperi o soluție definitivă. Până atunci, lupta împotriva răcelii se duce cu săpun, șervețele, ceaiuri, infuzii, supe și răbdare.
