Descoperirea unui set preistoric de unelte de piatră, de tip La Quina, într-un sit arheologic în aer liber din sud-vestul Chinei, demontează complet ideea conform căreia această tehnologie era limitată la Europa și Asia de Vest. Mai mult, artefactele ridică uriașe semne de întrebare cu privire atât la creatorii lor, cât și la dinamica populațiilor care au precedat venirea lui Homo sapiens în Asia și Europa, se arată într-un studiu publicat în revista PNAS de o echipă internațională de arheologi.
Anterior acestei descoperiri, perioada Paleoliticului mijlociu (perioadă de acum cca 300.000-40.000 de ani, marcată de o serie de evoluții majore în cultura și tehnologia umană, și care este asociată cu speciile Homo neanderthalensis și Homo sapiens arhaic) fusese considerată una cel puțin ciudată pentru zona Asiei de Est.
Mai exact, dacă în Europa și Africa se observă o serie de inovații tehnologice, prin apariția unor metode noi de prelucrare a pietrei (vezi cazul tehnicii Levalloise), precum și apariția unor noi tipuri de arme și unelte litice, populațiile din Asia păreau să rămână tributare unor unelte de bază, neschimbate timp de zeci de mii de ani.
Este vorba despre o concepție care, în lipsa unor dovezi care să o contrazică, a rămas neschimbată pentru aproape un secol. Noua descoperire din China răstoarnă această convingere, însă vine la pachet cu întrebări al căror răspuns poate rescrie radical istoria veche a omenirii.
Cultura La Quina, un apanaj al neanderthalienilor europeni
Cultura materială La Quina a fost descrisă în premieră în anul 1961, de către arheologul francez Francois Bordes, unul dintre cei mai mari tehnotipologi din toate timpurile. De altfel, pe baza metodologiei create de el, cunoscută ca „sistemul bordesian”, arheologii au continuat să clasifice tehnologiile litice preistorice până astăzi, cu precădere cele asociate cu Omul de Neanderthal.
Ea a fost descrisă ca una specifică unor comunități mobile, rapide, specializate în vânătoarea vânatului de talie medie/mare.
Bordes descria creatorii unor astfel de unelte ca fiind unii cu o capacitate de planificare pe termen lung, o extrem de bună cunoaștere a rutei de migrație a animalelor dar și a capacității de a crea tabere „satelit” din care să aprovizioneze taberele principale, abilități asociate mai degrabă cu Homo sapiens.
Descrisă după situl cu același nume din sud-vestul Franței, cultura La Quina este caracterizată de unelte multifuncționale, adesea retușate rapid, după un tipar standard, ușor de transportat, folosite atât pentru vânătoare, cât și pentru activități domestice (prelucrarea pielilor, tranșarea vânatului, prelucrarea lemnului șamd.)
Tot Fr. Brodes sublinia că La Quina, la fel ca și alte culturi specifice Paleoliticului mijlociu, ar fi apanajul cultural al unor anumite grupuri umane. Idee care a fost contestată ulterior, în 1966, de către entoarheologul american Lewis Roberts Binford.
Acesta sublinia că, mai degrabă decât un tipar al unui grup cultural, diferențele dintre diferitele tehnologii contemporane pot fi explicate prin funcționalitatea lor diferită în funcție de mediu.
Interesant este că, anterior descoperirii din China, cultura La Quina a fost descoperită preponderent în Franța, Spania, Belgia, și sporadic în restul Europei sau vestul Asiei. Identificarea la ei la peste 8.000 de kilometri distanță, într-un areal în care Omul de Neanderthal se considera că nu a ajuns niciodată (datele arheologice indică faptul că nu a trecut niciodată de vestul Siberiei), ridică însă numeroase semne de întrebare.
Cât de mari sunt implicațiile unei astfel de descoperiri?
Datat printr-o metodă cunoscută ca luminescență stimulată optic (OSL) la o vârsta de circa 50.000 – 60.000, setul de artefacte descoperit în situl de la Lontan, provincia Yunnan din sud-vestul Chinei, se încadrează perfect în intervalul în care această tehnologie cunoaște o recrudescență în Europa.
Însă, în lipsa oricăror dovezi fosile privind creatorii unor astfel de obiecte litice, cercetătorii de la Academia Chineză de Științe, precum și cei de la Universitatea Wollongong (UOW) din China, cei care au coordonat cercetările, sunt rezervați cu privire la acest subiect.
O primă supoziție ar fi aceea că Omul de Neanderthal a depășit cu mult arealul în care se credea că a existat pentru mai bine de 400.000 de ani. Unul marcat la vest de Atlantic, iar la est de limita Siberiei. Fapt care implică rescrierea unei întregi literaturi de specialitate.
O altă variantă ar fi aceea a unor schimburi culturale între diferite comunități, ba chiar specii umane diferite, ipoteză spre care par să încline cei mai mulți membri ai comunității științifice. O ultimă ipoteză, cea a unor creații independente, este cea mai puțin probabilă, date fiind similaritățile uriașe dintre seturi de artefacte aflate la o distanță atât de mare unele de celelalte.
Analizele polinice realizate pe polenul descoperit în situl de la Longtan, provincia Yunnan, sud-vestul Chinei, au indicat existența unui mediu deschis, cu un climat uscat și rece. Este o altă similitudine cu mediul existent în vestul Europei în acea perioadă.
Un răspuns cu privire la originea unor astfel de artefacte nu poate veni, susțin specialiștii de la Academia Chineză de Științe, precum și cei de la Universitatea Wollongong (UOW), cercetători care au coordonat cercetarea arheologică, decât în urma aprofundării actualelor săpături.
Dacă straturile mai vechi conțin ceea ce par a fi rămășițele unor experimente de realizare a uneltelor de piatră care au dus în cele din urmă la unelte Quina, susțin autorii studiului, aceasta sugerează că uneltele Quina au fost inventate local.
Dacă straturile mai adânci conțin unelte diferite, este un indiciu că tehnologia Quina a fost introdusă de un grup străin.
Iindiferent însă de rezultatul acestor săpături viitoare, un lucru este cert… implicațiile sunt uriașe, iar ele implică rescrierea unui capitol important diin iistoria evolutivă umană. Unul care, prin prisma acestor noi informații, pare unul marcat de o mobilitate și o creativitate a comunităților umane cu mult peste ceea ce se crezuse până acum.
