Un studiu a ajuns la concluzia că instrumentele utilizate zilnic de milioane de persoane cu diabet pe Pământ pot fi folosite în mod cuprinzător pentru a asigura monitorizarea completă a diabetului, de la spaţiu la sol şi înapoi în spaţiu. Acest aspect deschide calea pentru viitorii astronauţi cu diabet şi oferă noi soluţii în domeniul asistenţei medicale la distanţă, informează vineri WAM, agenţia de presă oficială din Emiratele Arabe Unite, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Pe baza acestor descoperiri, Burjeel Holdings şi-a anunţat ambiţia de a trimite primul astronaut cu diabet în spaţiu, în cadrul unei ceremonii de celebrare a succesului obţinut de iniţiativa Suite Ride, organizată la Institutul Burjeel pentru Sănătate Globală din New York, în prezenţa lui Omran Sharaf, ministru adjunct al Afacerilor Externe pentru Ştiinţă şi Tehnologie Avansată din Emiratele Arabe Unite, a dr. Shamsheer Vayalil, fondator şi preşedinte al Burjeel Holdings, şi a lui Tejpaul Bhatia, CEO-ul companiei Axiom Space.
Burjeel Holdings şi Axiom Space au colaborat în cadrul misiunii Ax-4, în care un echipaj format din patru membri a petrecut 18 zile în condiţii de microgravitaţie, efectuând experimente.
Prin trimiterea unui set complet de echipamente pentru îngrijire la distanţă, iniţiativa Suite Ride a explorat modalităţi de gestionare a diabetului în spaţiu, marcând un pas important pentru ca zborurile spaţiale să devină accesibile pentru persoanele cu diverse afecţiuni care, în trecut, le-ar fi împiedicat să participe la zboruri în spaţiu.
Potrivit rezultatelor cercetării, monitoarele continue de glucoză (CGM), dispozitive medicale portabile care monitorizează în timp real nivelul zahărului din sânge, şi stilourile de insulină pot funcţiona în mod fiabil în condiţiile extreme din spaţiu.
Rezultatele preliminare sugerează că dispozitivele CGM pot funcţiona cu o precizie comparabilă cu cea a citirilor efectuate pe Pământ, permiţând monitorizarea în timp real a glicemiei astronauţilor în condiţii de microgravitaţie şi comunicarea citirilor către Terra.
În cadrul unei mese rotunde, Omran Sharaf a subliniat importanţa creării unui spaţiu incluziv: „Oamenii din diferite părţi ale lumii pot avea nevoie de tratamente diferite din cauza caracteristicilor lor genetice. Creşterea numărului de persoane care merg în spaţiu şi a tehnologiilor precum cea testată recent în spaţiu contribuie la generarea diversităţii de date necesare pentru o mai bună informare a ştiinţei. Impactul este enorm”.
Dr. Mohammad Fityan, director medical la Burjeel Medical City şi director clinic al Burjeel-Ax-4 Space Health Research, a declarat că Burjeel Holdings a iniţiat acest studiu pentru a deveni un pionier în medicina spaţială, în conformitate cu ambiţiile spaţiale ale Emiratelor Arabe Unite.
„Pe lângă faptul că deschid calea pentru astronauţii cu diabet, aceste descoperiri vor transforma şi modul în care oferim îngrijiri medicale aici, pe Pământ. De la 250 de mile (400 de kilometri) deasupra Pământului până la 25 de mile (40 de kilometri) în largul mării, pe platformele petroliere, promovăm noi modele de îngrijire medicală la distanţă”, a adăugat el.
Iniţiativa Suite Ride a înregistrat mai multe premiere istorice, printre care prima monitorizare continuă a glicemiei echipajului de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), primele stilouri cu insulină transportate vreodată pe această staţie orbitală şi prima validare a monitorizării glicemiei prin mai multe metode de măsurare pe ISS.
Iniţiativa deschide accesul în spaţiu pentru populaţii anterior excluse şi promovează monitorizarea medicală în timp real pentru medii extreme de pe Pământ şi dincolo de planeta noastră.