Nave scufundate, sclavi care au murit în timpul comerţului transatlantic sau legătura „spirituală” a insulelor din Pacific: oceanele găzduiesc un patrimoniu cultural care trebuie protejat de mineritul subacvatic la fel ca şi ecosistemele, susţin ONG-uri şi popoare autohtone, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Strămoşii noştri au călătorit pe ocean timp de milenii, transmiţând informaţiile din generaţie în generaţie”, a afirmat Hinano Murphy, de la asociaţia polineziană Tetiaroa Society.
„Suntem copiii oamenilor Oceanului” şi „trebuie să protejăm această moştenire” prin „adoptarea principiului potrivit căruia adâncurile mării sunt un loc sacru, matricea vieţii”, a insistat ea.
În cadrul sesiunii în curs a Autorităţii internaţionale a adâncurilor mării (AIFM), în Jamaica, reprezentanţii popoarelor autohtone au cerut ca moştenirea lor culturală şi legătura spirituală cu oceanele să fie recunoscute în codul minier, care ar trebui să stabilească reguli pentru exploatarea adâncurilor mării în apele internaţionale.
Cercetătorii şi apărătorii oceanelor insistă de multă vreme asupra ameninţărilor pe care această viitoare exploatare industrială le prezintă pentru ecosistemele marine.
Dar „patrimoniul cultural subacvatic este memoria vie a generaţiilor care ne-au precedat, protecţia sa trebuie să fie o prioritate egală cu protecţia biodiversităţii marine”, a susţinut în cadrul dezbaterilor Salim Lahsini, reprezentantul Marocului, vorbind în numele ţărilor africane.
Actualul proiect de text, încă foarte disputat, prevede o protecţie a „patrimoniului cultural subacvatic”.
Prin urmare, companiile operatoare ar trebui să notifice AIFM în caz de descoperire de rămăşiţe umane, obiecte sau situri arheologice. O descoperire care, în funcţie de rezultatul negocierilor, ar putea duce la o suspendare a activităţilor.
Dar nu există un consens asupra modalităţilor şi definiţiilor. „Definirea patrimoniului cultural numai prin epave mi se pare foarte tristă”, a declarat pentru AFP April Nishimura, o reprezentantă a unui clan Gitxsan în Canada, subliniind legătura poporului ei cu marea prin somonii din râuri.
În acest spirit, un grup de state condus de Micronezia a propus să se precizeze că această moşternire include atât patrimoniul material (rămăşiţe umane, artefacte, epave ale vor nave şi încărcătura acestora…), cât şi patrimoniul „imaterial”, precum cunoştinţele legate de navigaţia tradiţională sau practicile spirituale legate de apă.
În Atlantic se află nave scufundate şi avioane doborâte în timpul celor două Războaie Mondiale, precum şi urmele de secole ale comerţului cu sclavi între Africa şi America.
„Multe nave care transportau sclavi s-au scufundat în timpul traversării. Şi mulţi sclavi care mureau în timpul călătoriei erau aruncaţi în mare”, a afirmat, de asemenea, Lucas Lixinski, profesor la Universitatea New South Wales din Sydney.
Este „o istorie importantă a patrimoniului submarin şi a legăturilor noastre actuale cu acesta”, a explicat el.
Dacă oprirea extracţiei în cazul descoperirii unei epave pare destul de simplă în principiu, protejarea aspectelor „imateriale” ale acestui patrimoniu este mai complexă.
Codul minier ar putea „crea o listă de evaluare” în avans, a afirmat profesorul. În special, întrebând comunităţile vizate şi antropologii dacă activitatea într-o anumită zonă ar putea „perturba conexiunile culturale într-un mod prea invaziv, distructiv”, a precizat el.
Grupul de lucru condus de Micronezia recomandă înfiinţarea unui comitet de specialitate – format în special din reprezentanţi ai popoarelor autohtone – responsabil de asistenţa Consiliului AIFM în decizia sa privind un plan de exploatare.
În ceea ce priveşte protecţia patrimoniului material, soluţii există, asigură Charlotte Jarvis, arheolog maritim şi reprezentantă a ONG-ului The Ocean Foundation.
„Suntem pregătiţi să identificăm o epavă în date privind adâncurile mării (…) şi să acţionăm pornind de la aceste date”, de exemplu pentru a crea o „zonă tampon”, a explicat ea.
Înainte de a-i contrazice pe cei care ar putea crede că nu există vestigii de explorat atât de departe sub mări. „Gândiţi-vă doar la cea mai cunoscută epavă din lume, a Titanicului”, scufundat la o adâncime de 3.800 de metri, a conchis ea.
Așa, cu această gândire, oprim și pescuitul.