Venki Ramakrishnan este unul dintre cei mai renumiți oameni de știință din lume în domeniile biologiei structurale și proceselor celulare legate de îmbătrânire și moarte. A primit Premiul Nobel pentru Chimie în 2009 pentru descoperirea structurii ribozomului, o mașinărie celulară esențială responsabilă de exprimarea genelor, relatează The Wired.
Pe lângă faptul că este un cercetător de vârf, Ramakrishnan este și un autor prolific. După succesul imens al cărții sale The Gene Machine, o memorie în care povestește despre călătoria sa umană și științifică, a publicat recent o lucrare semnificativă intitulată Why We Die, o carte dedicată tocmai ilustrarea dinamicii care reglează îmbătrânirea și care, progresiv și inexorabil, duce la moarte.
Evoluția nu se preocupă de cât timp trăim
Recent, Ramakrishnan a fost invitat să susțină o conferință în Milano, la a doua ediție a Milan Longevity Summit, un eveniment important dedicat longevității și bunăstării psihofizice. Aici, el a vorbit despre cele mai mari descoperiri din cercetările sale și despre ideile greșite legate de procesul îmbătrânirii și al morții.
Una dintre cele mai importante idei pe care le-a adus în discuție a fost faptul că moartea nu este „programată” în genele noastre, așa cum s-a crezut mult timp.
„Evoluția nu se preocupă de cât timp trăim, ci doar de capacitatea noastră de a ne transmite genele. Așa că trăsăturile care ne ajută să supraviețuim până la reproducere sunt cele care sunt selecționate, iar mai târziu aceste trăsături pot contribui la îmbătrânire și declin”, explică Ramakrishnan.
Contrar unor concepții populare, Ramakrishnan susține că îmbătrânirea nu este pur și simplu rezultatul „uzurii” celulare. Deși organismul uman suferă un proces continuu de uzură, durata de viață a unei specii nu depinde doar de acest factor. Mai degrabă, durata de viață este rezultatul unui echilibru între resursele cheltuite pentru menținerea funcționării organismului și resursele necesare pentru creștere, maturizare și reproducere.
Nu există motive pentru ca oamenii să nu trăiască mai mult
Un alt subiect important pe care Ramakrishnan îl abordează este dorința multora de a trăi mai mult și, eventual, de a obține „tinerețea veșnică”. Cu toate acestea, el subliniază că nu există niciun motiv științific solid pentru care oamenii nu ar putea trăi mult mai mult decât o fac în prezent.
Totuși, el avertizează asupra pericolelor pseudostiinței și a unor promisiuni de „anti-îmbătrânire” care sunt adesea nefundamentate. „Noi toți suntem sensibili la frica de a îmbătrâni și a muri, așa că orice promisiune de a evita acest proces poate părea atrăgătoare, dar trebuie să fim atenți la pseudostiință”, adaugă Ramakrishnan.
Analogiile cu alte specii pot oferi indicii valoroase
Ramakrishnan se folosește de modelele biologice pentru a înțelege mai bine procesele fundamentale ale vieții și ale morții, iar unul dintre aceste modele este viermele, un organism pe care știința l-a folosit mult pentru a înțelege funcțiile biologice.
Deși există multe asemănări între noi și alte organisme, Ramakrishnan subliniază că nu putem face extrapolări directe. De exemplu, unele dintre mutațiile care prelungesc viața viermilor cauzează probleme grave în oameni.
Viață veșnică ar înlătura sensul și stimulentele existenței umane
În ceea ce privește implicațiile sociale ale dorinței de a trăi mai mult, Ramakrishnan susține că, deși trăirea mai mult poate părea un ideal, există și riscuri semnificative pentru societate.
Dacă populațiile ar deveni prea vârstnice și fertilitatea ar scădea, ar putea apărea stagnare socială și economică. Ramakrishnan citează gândirea autorului Mario Vargas Llosa, care a afirmat că ideea de „viață veșnică” ar înlătura sensul și stimulentele existenței umane, făcând-o mai puțin dinamică și mai puțin creativă.
Îmbătrânirea este o parte naturală a ciclului vieții, nu o eroare a evoluției
În concluzie, Ramakrishnan susține că înțelegerea proceselor biologice ale îmbătrânirii și morții poate aduce nu doar o viziune mai clară asupra vieții, ci și un mod mai realist de a aborda fricile și miturile legate de îmbătrânire.
Desigur, dorința de a trăi mai mult este firească, dar trebuie să privim îmbătrânirea ca pe o parte naturală a ciclului vieții, nu ca pe o eroare a evoluției.
