Schimbare majoră de paradigmă în istoria evoluției planetei noastre / Terra a avut apă încă de la începuturi, arată un nou studiu

Terra ar fi avut apă încă de la începuturi
Endless WaterWorld” by _Hadock_ is licensed under CC BY-NC-SA 2.0

Un grup de cercetători francezi susține că planeta noastră s-a născut cu apă, fără să fie nevoie să o „primească” din spațiu, așa cum se credea până acum. Studiul lor, publicat recent în revista The Astrophysical Journal Letters, propune o explicație nouă pentru una dintre cele mai importante întrebări despre originea vieții: de unde vine apa de pe Pământ?

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Timp de ani buni, oamenii de știință au crezut că Pământul s-a format din roci uscate, pentru că zona din jurul Soarelui era prea fierbinte pentru ca apa să existe în stare solidă sau lichidă. Ideea era că, după ce s-a format planeta, apa ar fi fost adusă mai târziu de comete sau asteroizi care s-au format mai departe de Soare, în zone mai reci.

Această teorie se numește „ipoteza stratului târziu” și era considerată până de curând cea mai probabilă explicație.

Ce aduce nou acest studiu?

Noile cercetări,coordonate de către o echipă de cercetători de la Universitatea Grenoble Alpes, arată că lucrurile nu sunt atât de simple. Echipa de la Universitatea Grenoble Alpes a folosit modele matematice și simulări computerizate pentru a analiza cum se formează și cum se prinde apa de particulele de praf din spațiu, în timpul formării sistemului solar.

Rezultatul? Nu există o linie clară între „zona cu apă” și „zona fără apă”, așa cum se credea. De fapt, chiar și în zonele mai apropiate de Soare, inclusiv acolo unde s-a format Pământul, o parte din apă ar fi putut rămâne „lipită” de praf și roci.

Câtă apă putea rămâne?

Cercetătorii spun că, deși era o cantitate mică, între 0,04% și 2,5% din masa particulelor de praf, era suficientă pentru a explica toată apa pe care o are Pământul azi. Cu alte cuvinte, nu mai este nevoie să ne imaginăm că planeta a primit ulterior apa prin impacturi din spațiu.

Pentru a verifica ipoteza, oamenii de știință au analizat și compoziția unor meteoriți foarte vechi, numiți condrite. Aceștia s-au format în aceleași vremuri ca și planetele și păstrează urme ale cantității de apă existente atunci. Rezultatele corespund cu modelul propus în studiu.

Mai mult, un anumit tip de meteorit – condritele enstatitice – are o compoziție chimică foarte apropiată de cea a Pământului, ceea ce sugerează că provin din aceeași regiune și că ar putea fi „căramizile” din care s-a format planeta.

Ce înseamnă asta?

Dacă studiul este corect, și va fi confirmat de alte cercetări, atunci am putea spune că apa Pământului nu este un „cadou” venit de departe, ci o parte naturală din materialul din care s-a format planeta. Asta ar schimba modul în care înțelegem nu doar originea Terrei, ci și posibilitatea ca alte planete să aibă apă și, poate, viață.

„Este posibil ca o mare parte din apa Terrei să fi existat chiar de la început, în zona unde s-a format planeta”, spun autorii studiului.

Teoria clasică a „apei livrate din spațiu” nu dispare, dar noile date sugerează că nu era neapărată nevoie de comete sau asteroizi pentru ca Pământul să devină o planetă albastră.

  • Adrian Nicolae este jurnalist și scriitor specializat în știință, cu un doctorat în arheologie preistorică și peste două decenii de experiență în presa scrisă și digitală. A început în redacția Ziarului Financiar, a condus apoi site-ul Descoperă.ro ca redactor-șef, iar mai târziu a fost editor la revista Știință și Tehnică. Ulterior a coordonat pagina de știință de la HotNews. Din 2025 s-a alăturat echipei TechRider, divizie a G4Media, acolo unde semnează materiale de specialitate în domeniul științific. În paralel, a creat pagina de Facebook „O mică doză de cultură generală”, un proiect de popularizare a științei în cheie relaxată, al cărui succes i-a depășit toate așteptările. Alergic la exprimările scorțoase, preferă să lase știința să vorbească. Iar pentru el, știința e, pur și simplu, cea mai fascinantă poveste spusă vreodată.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...