Astronomii cred că au fost martorii unui fenomen cosmic extrem de rar: ciocnirea dintre două planete telurice aflate pe orbita unei stele îndepărtate. Evenimentul ar putea oferi indicii importante despre modul în care s-a format Luna pe orbita Pământului, relatează vineri Live Science, citând un studiu publicat pe 11 martie în The Astrophysical Journal Letters, potrivit Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Impactul ar fi avut loc la aproximativ 11.000 de ani-lumină de Terra, în jurul unei stele asemănătoare Soarelui, denumită Gaia20ehk, situată în apropierea constelației Puppis, vizibilă pe cerul austral.
Mai multe telescoape au reușit să surprindă acest impact în timp real
Potrivit cercetătorilor, o astfel de coliziune ar putea fi similară impactului gigantic despre care se crede că a dus la formarea Lunii în urmă cu miliarde de ani, oferind oamenilor de știință o perspectivă rară asupra modului în care se nasc și evoluează corpurile cerești.
„Este incredibil că mai multe telescoape au reușit să surprindă acest impact în timp real”, a declarat într-un comunicat autorul principal al studiului, Anastasios Tzanidakis, doctorand în astronomie la University of Washington. „Au fost înregistrate doar câteva coliziuni planetare de acest tip, iar niciuna nu seamănă atât de mult cu impactul care ar fi dus la formarea sistemului Pământ–Lună.”
Astronomii consideră că astfel de coliziuni sunt relativ frecvente în sistemele stelare tinere, însă sunt dificil de observat. Pentru a fi detectate, planetele trebuie să treacă prin fața stelei lor, astfel încât resturile rezultate să blocheze parțial lumina acesteia – fenomen care poate fi măsurat de telescoape atât în spectrul vizibil, cât și în infraroșu.
Primul indiciu al acestui fenomen a fost observat de Tzanidakis în timp ce analiza date astronomice provenite inclusiv din observațiile misiunii SPHEREx a NASA. În 2016, steaua Gaia20ehk părea stabilă, ca orice altă stea de tip solar. Aproximativ cinci ani mai târziu însă, luminozitatea ei a scăzut brusc de trei ori, iar comportamentul sistemului a devenit imprevizibil.
Fluctuații neobișnuite ale luminozității
„În jurul anului 2021, totul a devenit complet haotic”, a spus Tzanidakis. „Stelele precum Soarele nostru nu fac, în mod normal, astfel de lucruri. Când am observat fenomenul, ne-am întrebat imediat ce se întâmplă acolo.”
Aceste fluctuații neobișnuite ale luminozității – scăderi scurte urmate de variații dezordonate – nu mai fuseseră observate până acum, reprezentând o adevărată enigmă pentru astronomi.
Primele indicii au provenit din observații în lumină vizibilă, care arătau că ceva trecea repetat prin fața stelei și îi bloca o parte din lumină. Totuși, aceste date nu puteau stabili dacă era vorba despre un simplu nor de praf cosmic, o explozie stelară sau un fenomen mult mai violent.
Pentru a clarifica situația, echipa a analizat sistemul și în spectrul infraroșu. În timp ce lumina vizibilă a stelei scădea și devenea tot mai instabilă, emisia infraroșie creștea – un semn că materialul din jurul stelei se încălzea.
Cea mai probabilă explicație este o coliziune între două planete
„Acest lucru ar putea însemna că materialul care blochează lumina stelei este foarte fierbinte – suficient de fierbinte încât să strălucească în infraroșu”, a explicat Tzanidakis.
Aceste date i-au făcut pe cercetători să concluzioneze că cea mai probabilă explicație este o coliziune între două planete, un fenomen extrem de rar observat direct. Impactul ar fi putut arunca în orbită cantități uriașe de praf și rocă încinsă, exact tipul de semnal detectat de telescoape.
Oamenii de știință cred însă că impactul nu s-a produs într-un singur moment. Cele trei scăderi inițiale ale luminozității stelei ar putea indica treceri apropiate ale celor două planete, care s-au apropiat treptat într-o spirală până la coliziunea finală.
Descoperirea a fost posibilă datorită analizării unor serii de date care acoperă aproape un deceniu
„La început au avut mai multe întâlniri razante, care nu ar fi produs multă energie în infraroșu”, a spus Tzanidakis. „Apoi a avut loc impactul catastrofal final, iar emisiile în infraroșu au crescut puternic.”
Autorul principal al studiului, James Davenport, cercetător în astronomie la University of Washington, a subliniat că descoperirea a fost posibilă datorită analizării unor serii de date care acoperă aproape un deceniu.
„Această lucrare valorifică decenii de observații pentru a descoperi fenomene care se desfășoară relativ lent – adevărate povești astronomice care se dezvoltă în timp”, a spus Davenport.
Cercetătorii speră că viitorul Vera C. Rubin Observatory, echipat cu telescopul Simonyi, va putea detecta și alte astfel de coliziuni planetare. Davenport estimează că instrumentul ar putea identifica aproximativ 100 de astfel de impacturi în următorul deceniu.
Evenimentul observat ar putea oferi indicii despre impactul gigantic care ar fi format Luna
Descoperirea unor noi coliziuni planetare ar putea ajuta la identificarea unor lumi potențial locuibile – planete care, asemenea Pământului, au un satelit natural ce influențează mareele, stabilizează rotația planetei și poate contribui la crearea unor condiții favorabile vieții.
În plus, evenimentul observat ar putea oferi indicii despre impactul gigantic care ar fi format Luna în urmă cu aproximativ 4,5 miliarde de ani. Norul de resturi din jurul stelei Gaia20ehk se află la aproximativ o unitate astronomică de aceasta – aproximativ aceeași distanță la care Pământul orbitează Soarele.
Dacă analogia se confirmă, sistemul ar putea permite cercetătorilor să testeze mai riguros teoria potrivit căreia Luna s-a format în urma unei coliziuni planetare.
„Cât de rar este evenimentul care a creat sistemul Pământ–Lună? Aceasta este o întrebare fundamentală pentru astrobiologie”, a spus Davenport. „Deocamdată nu știm cât de frecvente sunt astfel de procese. Dar dacă vom observa mai multe coliziuni de acest tip, vom începe să înțelegem mai bine.”
