Blue Origin va construi o rachetă „super-grea” pentru a concura cu Starship

Racheta-New-Glenn
Sursa foto: John Raoux / AP / Profimedia

Blue Origin a atins un nou reper cu vehiculul său de lansare grea, parțial reutilizabil, New Glenn. Pe 13 noiembrie, în cadrul celei de-a doua misiuni a rachetei (NG-2), compania a lansat o sarcină utilă NASA destinată planetei Marte. Este vorba despre misiunea ESCAPADE (Escape and Plasma Acceleration Dynamics Explorers), care constă în doi sateliți gemeni care vor studia modul în care vântul solar interacționează cu câmpul magnetic al lui Marte și cum această interacțiune conduce la pierderea atmosferei, anunță Universe Today.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Spre deosebire de zborul inaugural, această lansare a marcat și prima recuperare cu succes a primului etaj al rachetei. practic, o îndeplinire a promisii Blue Origin privind reutilizarea parțială a sistemului New Glenn.

După aceste realizări, compania a prezentat planurile pentru următoarele îmbunătățiri ale vehiculului. De asemenea, Blue Origin intenționează să dezvolte o versiune „super-grea”, menită să concureze direct cu racheta Starship de la SpaceX.

Motoare mai puternice și o structură superioară mai mare

Noile upgrade-uri prevăd motoare mai performante atât pe primul, cât și pe etajul superior. New Glenn utilizează în prezent șapte motoare BE-4, fiecare capabil să genereze 2.400 kN de forță, pentru un total de 16.800 kN. Versiunile îmbunătățite vor livra 2.847 kN fiecare, pentru a ajunge la un total de 19.928 kN. Etajul superior va beneficia de două motoare BE-3U cu 1.779 kN forță, în creștere față de 1.423 kN anterior.

În plus, versiunea super-grea, denumită New Glenn 9×4, va avea o structură superioară mai mare, de 8,7 metri (față de 7 metri în prezent), pentru a transporta sarcini mai voluminoase. Conform specificațiilor, aceasta va putea duce 70 de tone pe orbita joasă a Pământului, 14 tone pe orbită geosincronă și 20 de tone către Lună.

Lansări mai frecvente și competitivitate sporită

Blue Origin intenționează să folosească atât versiunea actualizată, cât și cea super-grea, pentru a crește performanța rachetei și frecvența lansărilor. Compania vizează astfel să rămână competitivă pe piața lansărilor comerciale de sateliți, în contextul în care mai mulți furnizori privați au apărut în ultimul deceniu, și care contestă monopolul SpaceX. Se estimează că industria va ajunge la 35,95 miliarde de dolari până în 2030.

În paralel, Blue Origin va furniza servicii de transport de echipaj și sarcini utile pentru programul NASA Artemis, în special pentru misiunile Artemis V și VI. De asemenea, compania speră să obțină contracte suplimentare pentru explorarea spațială și pentru programe de securitate națională, cum ar fi Golden Dome.

  • George Radu este un autor care abordează subiecte variate din domeniul tehnologiei, apărării și viitorului. Domeniile sale de expertiză includ inteligența artificială etică, interfețele om-mașină (HMI), realitatea augmentată și virtuală aplicată (XR), precum și impactul social și cultural al noilor tehnologii. Nu se teme să pună întrebări dificile și să exploreze implicațiile filozofice ale inovațiilor tehnologice.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...