Noi dovezi obținute din analiza mostrelor aduse pe Pământ de misiunea OSIRIS-REx a NASA indică faptul că elementele constitutive ale vieții ar putea fi mult mai răspândite în Univers decât se credea anterior.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Studiul, publicat pe 9 februarie în Proceedings of the National Academy of Sciences, relevă prezența unui număr impresionant de aminoacizi (blocuri fundamentale pentru viață) în roca spațială Bennu, un asteroid carbonatic de dimensiuni mici, dar cu o compoziție chimică complexă.
„Acest lucru confirmă faptul că elementele constituente ale vieții se pot forma într-o diversitate de medii din întregul Univers”, a explicat Allison Baczynski, specialist în chimie organică la Universitatea Penn State și co-autor al studiului.
Aminoacizii descoperiți: cei de pe Pământ și cei „neutilizați”
Cercetătorii au identificat în mostra de pe Bennu 14 dintre cei 20 de aminoacizi folosiți de viața terestră și alți 19 aminoacizi care nu sunt utilizați de organismele de pe Pământ. Aceasta sugerează că moleculele fundamentale ale vieții pot apărea în mod natural în diverse medii, nu doar în condițiile specifice planetei noastre.
Anterior, se credea că aminoacizii s-au format în medii calde și apoase aproape de Soarele tânăr, în urmă cu 4,5 miliarde de ani. Totuși, analiza izotopilor din aminoacizii de pe Bennu indică o origine mult mai rece: moleculele s-au format în prezența gheții, în regiuni îndepărtate de Soarele nou-născut, dar suficient de aproape pentru a beneficia de radiațiile ultraviolete necesare reacțiilor chimice care generează aminoacizii.
Echipa condusă de Baczynski a folosit meteoritul Murchison, căzut în Australia în 1969, ca referință. Aminoacizii din Murchison au o compoziție izotopică care sugerează formarea lor în apă caldă, prin reacții chimice între cianură de hidrogen, amoniac și aldehide organice.
Pe de altă parte, aminoacizii de pe Bennu, inclusiv glicina – cel mai simplu aminoacid – prezintă modele izotopice distincte. Acestea indică un mediu chimic înghețat, diferit de cel al Murchison, ceea ce înseamnă că acești compuși esențiali s-au putut forma pe cale chimică alternativă, în condiții mult mai reci, probabil în afara „liniei zăpezii” din sistemul solar timpuriu.
„Linia zăpezii” și formarea aminoacizilor
În primele etape ale sistemului solar, era o distincție clară între regiunile calde și cele reci, cunoscută sub numele de „linia zăpezii”. În zonele interioare, apa exista în formă lichidă sau vapori, iar reacțiile chimice erau diferite față de regiunile exterioare, unde apa era solidă. Bennu pare să provină dincolo de această linie, ceea ce explică formarea aminoacizilor în mediu înghețat.
Nu este însă clar dacă aminoacizii s-au format pe granulele de praf înghețate și au migrat ulterior spre interior, unde au fost încorporate în corpul-părinte al lui Bennu, sau dacă asteroidul însuși s-a format în această regiune rece. Dovezile sugerează că asteroidul s-a format dincolo de linia zăpezii, iar coliziunile care au urmat au fragmentat corpul-părinte, generând asteroidul Bennu.
Aminoacizii pot exista în două forme, denumite „L” (stânga) și „D” (dreapta), în funcție de orientarea legăturilor lor moleculare. Toată viața de pe Pământ folosește exclusiv aminoacizi cu legături spre stânga. Analiza acidului glutamic din probele de pe Bennu a arătat că, deși cele două versiuni L și D erau în proporții egale, izotopii de azot din molecule erau diferiți. Aceasta sugerează că procesele chimice care duc la formarea aminoacizilor pot fi mai complexe decât se credea și ar putea oferi indicii despre alegerea moleculelor L de către viața terestră.
Implicații pentru căutarea vieții extraterestre
Descoperirea că aminoacizii se pot forma în medii variate și extreme extinde semnificativ aria locurilor unde ar putea exista viață. Aceasta încurajează cercetătorii să caute semne de viață nu doar pe planete asemănătoare Pământului, ci și în medii reci și îndepărtate, inclusiv pe comete, asteroizi și sateliți înghețați.
„Aceasta este o descoperire care schimbă modul în care gândim despre originea vieții și despre cât de răspândite ar putea fi elementele ei fundamentale în Univers”, a concluzionat Baczynski.
