Un grup de cercetători chinezi a dezvăluit că pierderea substanţelor volatile din mantaua selenară a fost indusă de impactul uriaş care a condus la formarea Bazinului Aitken de la Polul Sud de pe faţa nevăzută a Lunii, transmite agenţia Xinhua, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Constatările oferă dovezi esenţiale pentru înţelegerea impactului coliziunilor la scară largă asupra evoluţiei Lunii şi pentru descoperirea cauzelor diferenţelor de natură dintre cele două feţe ale sale, cea vizibilă şi cea invizibilă de pe Pământ.
Studiul a fost publicat marţi în revista ştiinţifică Proceedings of the National Academy of Sciences.
De la formarea Lunii, impactul asteroizilor a stat la baza proceselor geologice dominante declanşate de evenimente din afara satelitului natural al Pământului. Au apărut, astfel, cratere de impact şi bazine pe suprafaţa selenară şi s-au modificat profund topografia şi caracteristicile geochimice ale Lunii. Totuşi, măsura în care evenimentele de impact la scară largă au afectat interiorul profund al Lunii a rămas neclară.
O echipă de cercetători, condusă de Tian Hengci de la Institutul de Geologie şi Geofizică al Academiei Chineze de Ştiinţe, a examinat compoziţiile izotopice ale potasiului (K) din bazaltele selenare prelevate de misiunea Chang’e-6 din Bazinul Aitken de la Polul Sud al Lunii de pe faţa nevăzută.
Sistemele izotopice ale elementelor moderat volatile, cum ar fi K, sunt predispuse la volatilizare şi fracţionare în condiţii de temperatură ridicată, generată de evenimentele de impact. Compoziţia lor poate înmagazina informaţii precum temperatura, presiunea şi sursele de materiale din timpul evenimentelor de impact, devenind dovezi esenţiale pentru a desluşi amploarea impactului, istoricul termic şi modificările suferite de materialele din crusta şi mantaua Lunii.
Echipa a descoperit că bazaltele selenare prelevate de misiunea Chang’e-6 de pe partea îndepărtată a Lunii prezintă compoziţii izotopice de K semnificativ mai grele comparativ cu bazaltele aduse anterior de misiunile Apollo şi de meteoriţii selenari. Oamenii de ştiinţă au evaluat apoi mecanismele potenţiale care ar putea modifica compoziţia izotopilor de K, inclusiv iradierea pe termen lung cu raze cosmice, diferenţierea magmatică şi influenţa impactului. Însă, rezultatul a arătat că astfel de factori exercită doar efecte minore.
Cercetări ulterioare au arătat că evenimentele de impact au modificat compoziţia izotopilor de K din mantaua selenară, conducând la o creştere a valorilor izotopilor. În timpul proceselor caracterizate de temperatură şi presiune foarte ridicate, generate de evenimentele de impact, izotopii de K mai uşori s-au pierdut în comparaţie cu cei mai grei, determinând raporturi izotopice ridicate în materialele reziduale.
Studiul a sugerat, de asemenea, că această epuizare volatilă ar fi putut suprima generarea de magmă şi activitatea vulcanică pe faţa nevăzută a Lunii, putând contribui la asimetria, de mult timp recunoscută, în activitatea vulcanică între faţa apropiată şi cea îndepărtată a Lunii.
