Cel mai mare satelit al lui Saturn, Titan, s-ar fi format în urma unei coliziuni violente între două luni mai vechi ale planetei, acum câteva sute de milioane de ani. Ipoteza, avansată de cercetători de la Institutul SETI și acceptată pentru publicare în The Planetary Science Journal, ar putea explica nu doar originea lui Titan, ci și formarea inelelor spectaculoase ale gigantului gazos, potrivit Live Science.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Dacă se confirmă, teoria ar schimba semnificativ modul în care oamenii de știință înțeleg evoluția sistemului de sateliți ai lui Saturn, considerat cel mai complex din Sistemul Solar.
O lună neobișnuită prin dimensiuni și compoziție
Titan este al doilea cel mai mare satelit din Sistemul Solar, după Ganimede al lui Jupiter. Cu un diametru de aproximativ 5.150 km, este mai mare decât planeta Mercur și cu mult peste dimensiunile Lunii Pământului.
Satelitul este deosebit și prin atmosfera sa densă, compusă în principal din azot, mai groasă chiar decât cea terestră. În plus, Titan este singurul corp ceresc, în afară de Pământ, unde există lichid stabil la suprafață — sub forma lacurilor și mărilor de metan și etan. Din acest motiv, el este considerat unul dintre cele mai promițătoare locuri pentru căutarea unor forme primitive de viață extraterestră.
În 2005, modulul Huygens, transportat de sonda Cassini a NASA și a Agenției Spațiale Europene, a devenit primul vehicul care a aterizat pe un satelit natural din Sistemul Solar exterior.
O origine mult mai recentă decât se credea
Până acum, majoritatea modelelor sugerau că Titan s-a format în urmă cu miliarde de ani, prin acumularea lentă de material din discul de resturi din jurul lui Saturn. Noul studiu indică însă o origine mult mai recentă — aproximativ 400 de milioane de ani.
Pe baza datelor colectate de sonda Cassini, cercetătorii propun că două luni masive, denumite provizoriu „Proto-Titan” și „Proto-Hyperion”, s-au ciocnit violent. Din impact ar fi rezultat Titan, iar din resturile rămase s-ar fi format satelitul mai mic Hyperion.
Scenariul este comparat cu formarea Lunii Pământului, despre care se crede că a apărut după impactul dintre Terra și protoplaneta Theia.
Noua ipoteză ar putea explica mai multe enigme legate de Saturn. De exemplu, planeta are cel puțin 274 de sateliți cunoscuți — cel mai mare număr din Sistemul Solar — dar distribuția și orbitele acestora sunt neobișnuite.
Cercetătorii bănuiau de mult timp existența unei luni masive dispărute, care ar fi putut modifica înclinarea sistemului. În noul scenariu, această lună nu a fost aruncată în spațiu, ci distrusă în coliziune.
Un indiciu important este rezonanța orbitală dintre Titan și Hyperion: pentru fiecare patru orbite ale lui Titan, Hyperion face trei. Analizele sugerează că această relație gravitațională este relativ recentă, având doar câteva sute de milioane de ani.
Impactul ar fi putut genera și alte luni mai mici, unele dintre ele prăbușindu-se ulterior pe Saturn sau pe alți sateliți. Resturile rezultate s-ar fi stabilizat treptat, formând inelele planetei în urmă cu aproximativ 100 de milioane de ani.
De ce Titan are puține cratere
Teoria ar explica și un alt aspect surprinzător: numărul relativ mic de cratere de impact de pe suprafața lui Titan. Dacă satelitul este mai tânăr decât se credea, a fost expus mai puțin timp bombardamentelor cosmice.
De asemenea, impactul ar putea justifica orbitele înclinate ale altor luni importante, precum Iapetus și Rhea.
O viitoare misiune ar putea aduce răspunsuri decisive. NASA pregătește lansarea sondei Dragonfly, un vehicul autonom asemănător unei drone, programată pentru 2028. Dacă totul decurge conform planului, aceasta ar ajunge pe Titan în 2034.
Dragonfly va explora direct suprafața și atmosfera satelitului, iar datele obținute ar putea confirma ipoteza coliziunii și ar putea oferi informații fără precedent despre geologia și potențialul biologic al uneia dintre cele mai fascinante lumi din Sistemul Solar.
