O rețea de peșteri gigantice, formate în urmă cu miliarde de ani de curgerea apei, ar putea ascunde cele mai promițătoare dovezi ale unei vieți trecute pe Marte. O echipă de cercetători din China a identificat în regiunea Hebrus Valles opt deschideri la suprafață care duc în cavități subterane de dimensiuni impresionante, anunță Space.com.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Structurile, vizibile ca niște cavități perfect rotunjite la suprafață, diferă radical de craterele de impact. Acestea nu au margini ridicate și nu prezintă urme de material aruncat la impact, semn că tavanul unor cavități s-a prăbușit pur și simplu în golul de dedesubt.
Terenul poartă urmele unor râuri antice
Descoperirea este cu atât mai surprinzătoare cu cât Hebrus Valles nu este o zonă vulcanică, cum sunt regiunile marțiene unde s-au mai găsit tuburi de lavă transformate în peșteri. Aici, terenul poartă urmele unor râuri antice, precum și depozite de minerale hidratate, indicii clare că apa lichidă a modelat profund acest peisaj.
Echipa condusă de Chunyu Ding și Ravi Sharma, echipă al cărei studiu a fost publicat în The Astrophysical Journal Letters, a folosit date din arhiva mai multor misiuni NASA, inclusiv hărți mineralogice de pe fostul Mars Global Surveyor, detecții de hidrogen de pe Mars Odyssey și modele de teren create cu imaginile camerei HiRISE de pe Mars Reconnaissance Orbiter.
Toate converg spre aceeași concluzie. Mai exact, în această regiune se află peșteri formate prin dizolvarea rocilor bogate în carbonat și sulfați. Este pentru prima dată când astfel de structuri sunt identificate pe Marte.
Peșterile descoperite ar putea avea dimensiuni mult mai mari decât deschiderile vizibile
Acum aproximativ 3,5 miliarde de ani, când planeta era mai caldă și mai umedă, lacuri și mări au depus straturi groase de calcar și gips. Pe măsură ce clima s-a răcit, apa de la suprafață a dispărut și s-a transformat în gheață și saramuri subterane. Datele de pe Mars Odyssey sugerează că astfel de rezerve înghețate ar putea exista încă. Episoade de încălzire, produse de vulcani, impacturi sau variații orbitale, ar fi topit această gheață, iar apa rezultată ar fi corodat roca, fapt care a lărgit fisurile în peșteri.
Peșterile descoperite ar putea avea dimensiuni mult mai mari decât deschiderile vizibile la suprafață, unele de peste 100 de metri în diametru. Iar cercetătorii cred că în Hebrus Valles există mai multe astfel de cavități, nedetectate încă, pentru că tavanele lor nu s-au prăbușit.
Adevărate capsule ale timpului
Pentru astrobiologi, aceste peșteri sunt adevărate capsule ale timpului. Mediul lor interior, stabil și protejat, ar fi putut găzdui microbi în trecut, iar astăzi este ferit de radiații, de temperaturile extreme și de furtunile de praf de la suprafață. „Peșterile sunt unele dintre cele mai bune locuri pentru a căuta urme e viață conservate”, subliniază Ding.
Explorarea lor rămâne însă o provocare tehnică semnificativă. Roca masivă limitează transmiterea semnalelor radio, iar majoritatea deschiderilor sunt abrupte. Totuși, analiza arată că unele peșteri ar putea fi accesibile în trepte, cu pante formate din blocuri de rocă, suficient cât să permită o coborâre în etape. Soluțiile imaginate includ rețele de roboți, de la rovere care navighează pe pante, la aparate de zbor sau sisteme de coborâre cu cabluri.
În viitor, astfel de peșteri ar putea juca un rol dublu. Nu doar să ofere indicii despre viața străveche marțiană, ci și să servească drept adăpost pentru astronauți, pe care îi va proteja de radiațiile intense și de condițiile dure de la suprafață.
