Unul dintre cele mai mari deşerturi din lume a găzduit cândva un lac vast şi un sistem de râuri, a dezvăluit o echipă internaţională de cercetători într-un studiu publicat miercuri, transmite agenţia de știri DPA, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Cercetări recente au sugerat că Rub al-Khali („Pătrimea goală”), vastul deşert al Peninsulei Arabice, există de cel puţin 11 milioane de ani, fiind una dintre cele mai mari bariere biogeografice de pe Pământ. Prezenţa sa a limitat dispersarea primilor oameni şi a animalelor între Africa şi Eurasia.
Însă, un nou studiu publicat în jurnalul ştiinţific Nature susţine că Rub al-Khali a fost un ţinut luxuriant de-a lungul unei perioade de 8 milioane de ani. La un moment dat, în acest loc exista un lac, care a atins chiar o adâncime de 42 de metri şi o suprafaţă de 1.100 de kilometri pătraţi, în urmă cu circa 9.000 de ani.
Condiţiile din zonă au favorizat dezvoltarea păşunilor şi a savanelor şi au permis migraţia oamenilor şi a animalelor până la revenirea secetei, potrivit echipei internaţionale de oameni de ştiinţă.
„Munca noastră evidenţiază prezenţa unui lac străvechi, care a atins apogeul său în urmă cu aproximativ 8.000 de ani, precum şi râuri şi o vale largă, modelată de apă”, a declarat Abdallah Zaki, cercetător postdoctoral la Jackson School of Geosciences din cadrul Universităţii Texas din Statele Unite.
Michael Petraglia, profesor la Universitatea Griffith din Australia, a declarat că „formarea de peisaje lacustre şi fluviale, împreună cu condiţiile de pajişti şi savană, ar fi dus la extinderea grupurilor de vânători şi culegători şi a populaţiilor pastorale în ceea ce este în prezent un deşert arid şi sterp”.
„Acest lucru este confirmat de prezenţa unor abundente dovezi arheologice în ‘Pătrimea goală’ şi de-a lungul vechiului său lac şi a reţelelor de râuri străvechi”, a spus Petraglia.
„În urmă cu 6.000 de ani, ‘Pătrimea goală’ a cunoscut o reducere considerabilă a cantităţii de precipitaţii, ceea a creat condiţii secetoase, forţând populaţiile să se mute în locuri mai primitoare şi schimbând stilul de viaţă al populaţiilor nomade”, a declarat cercetătorul.
Potrivit autorilor studiului, dovezile fosilifere de la sfârşitul miocenului sugerează prezenţa, în anumite perioade, a „faunei dependente de apă (de exemplu, crocodili, ecvide, hipopotami şi proboscidieni), susţinută de râuri şi lacuri, în mare parte absente din peisajul arid de astăzi”.
