O echipă de astronomi din Brazilia a descoperit indicii că un misterios corp ceresc (2060 Chiron), care orbitează între Saturn și Uranus, este pe cale să-și formeze un sistem de inele, un proces extrem de rar, observat pentru prima dată în timp real, anunță LiveScience.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Studiul, publicat în Astrophysical Journal Letters, arată că benzile de material care orbitează în jurul lui Chiron sunt noi și încă se află în formare.
„A fost o surpriză entuziasmantă. Ne amintește că sistemul solar este viu și se schimbă în mod constant, chiar și la scara timpului uman”, a declarat Chrystian Pereira, cercetător postdoctoral la Observatorul Național din Brazilia, care a condus studiul.
Inele care prind contur
Chiron, un corp cu diametrul de aproximativ 200 de kilometri, este alcătuit din rocă, gheață și compuși organici. El aparține unei clase de obiecte numite centauri, situate între Jupiter și Neptun, care prezintă trăsături atât de asteroizi, cât și de comete.
În septembrie 2023, atunci când Chiron a trecut pentru scurt timp prin fața unei stele îndepărtate, astronomii de la Observatorul Pico dos Dias din Brazilia au observat mici scăderi repetate în luminozitatea acelei stele. Analiza acestor date, comparate cu observații anterioare din 2011, 2018 și 2022, a arătat că în jurul lui Chiron există trei structuri dense, aflate la 270–430 km de centrul corpului, care s-au menținut stabile mai bine de un deceniu.
„Este pentru prima dată când detectăm urme de material în acea regiune”, a explicat Pereira. Acesta a subliniat însă că sunt necesare observații de rezoluție mai înaltă pentru confirmare.
Originea inelelor rămâne un mister
Cercetătorii nu știu încă ce a provocat această configurație neobișnuită. Una dintre ipoteze este că o erupție internă ar fi ar fi aruncat în spațiu gheața și particulele de la suprafața lui Chiron, resturi care s-au stabilit ulterior pe orbită. O altă posibilitate este ca un mic satelit al lui Chiron să se fi fragmentat, iar resturile sale să fi format actualele structuri orbitale.
Potrivit cercetătorilor, aceste observații ar putea oferi indicii valoroase despre modul în care s-au format inelele planetelor mari, precum Saturn și Uranus, în urmă cu miliarde de ani.
Keighley Rockcliffe, cercetător la NASA Goddard Space Flight Center, care nu a participat la studiu, consideră că descoperirea ridică întrebări importante despre stabilitatea acestor formațiuni. „E posibil ca ceva să mențină particulele în mișcare, ceea ce le împiedică să se unească într-un satelit”, a declarat acesta.