Un zid scufundat, cu o lungime de 120 de metri, precum şi alte zece structuri de dimensiuni mai mici construite de om în urmă cu circa 7.000 de ani, au fost descoperite în largul regiunii Bretania, în vestul Franţei, au anunţat joi oamenii de ştiinţă, potrivit AFP.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
„Este o descoperire foarte interesantă, care deschide perspective în arheologia submarină şi permite o înţelegere mai bună a felului în care erau organizate societăţile din zonele litorale”, a precizat pentru AFP Yvan Pailler, profesor de arheologie la Universitatea Bretagne occidentale (UBO) şi coautor al unui articol apărut în publicaţia International Journal of Nautical Archaeology.
Structuri identificate din 2017
Yves Fouquet, un geolog pensionar, a fost cel care a remarcat aceste structuri stranii în largul insulei Sein în 2017 pe nişte hărţi ale reliefului oceanului, realizate cu ajutorul Lidar, o rază laser care permite măsurarea fundului mării din avion cu un grad foarte mare de precizie.
„Iniţial, am păstrat informaţia pentru mine; nu prea îmi venea să cred, mi-am zis că sunt nişte artefacte din Lidar”, a relatat acesta, confirmând informaţiile apărute în cotidianul Le Monde.
Ulterior, Fouquet le-a cerut scafandrilor de la Societatea de arheologie şi de memorie maritimă să meargă şi să verifice la faţa locului. În decursul a circa 60 de scufundări desfăşurate în perioada 2022-2024, scafandrii au confirmat prezenţa a 11 structuri din granit construite de om, cea mai mare dintre ele măsurând 120 de metri lungime şi 21 de metri lărgime la bază.
„Din punctul de vedere al expunerii la furtuni, valuri, curenţi, ne aflăm într-un mediu extrem. Arheologii nu se aşteptau să descopere structuri atât de bine conservate într-un mediu atât de expus”, a subliniat Fouquet.
Structuri care nu au un echivalent cunoscut în Franţa pentru această perioadă
Construite între anii 5.800 î.Hr şi 5.300 î.Hr., aceste structuri scufundate la nouă metri sub apă au fost ridicate într-o epocă când nivelul mării era mult mai jos decât în ziua de azi.
Ar putea fi vorba, potrivit cercetătorilor, de nişte capcane pentru peşti, sau de ziduri de protecţie împotriva creşterii apelor. Yvan Pailler menţionează chiar ipoteza unei capcane pentru vânătoare.
În articol, oamenii de ştiinţă subliniază că aceste structuri „nu au un echivalent cunoscut în Franţa pentru această perioadă”.
Construcții care preced cele mai vechi construcții megalitice in Franța
Aceste construcţii denotă „o capacitate tehnică şi o organizare socială suficient de dezvoltată pentru a extrage, deplasa şi ridica blocuri care cântăresc mai multe tone, cu mase similare numeroşilor megaliţi din Bretania”, au indicat oamenii de ştiinţă, transmite Agerpres.
Această „expertiză tehnică” pe care o aveau locuitorii din Sein ar fi precedat aşadar, cu mai multe secole, primele construcţii megalitice, cum ar fi pietrele de la Carnac (Morbihan), ridicate în jurul anului 4.500 î. Hr.