Comisia Europeană publică orientări pentru protejarea conținutului media pe marile platforme online

Steaguri ale Uniunii Europene fluturând în fața sediului Comisiei Europene din Bruxelles
Sursa foto: Kenzo TRIBOUILLARD / AFP / Profimedia

Comisia Europeană a publicat un set de orientări privind aplicarea articolului 18 din Legea europeană privind libertatea mass-mediei (European Media Freedom Act – EMFA), document care vizează protecția conținutului jurnalistic pe platformele online foarte mari.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Potrivit documentului semnalat de Reprezentanța Comisiei Europene în România, citat de Agerpres, orientările sunt destinate atât platformelor online foarte mari, așa cum sunt definite în Regulamentul privind serviciile digitale, cât și furnizorilor de servicii mass-media. Scopul acestora este de a sprijini punerea în aplicare a dispozițiilor relevante din Regulamentul european privind libertatea mass-mediei.

Articolul 18 alineatul (1) din EMFA introduce garanții concrete menite să protejeze conținutul mediatic online împotriva eliminărilor nejustificate, atunci când acesta este produs cu respectarea standardelor profesionale jurnalistice. Noile reguli obligă platformele online foarte mari să îi informeze în prealabil pe furnizorii de servicii mass-media atunci când intenționează să elimine conținut jurnalistic și să explice clar motivele care stau la baza unei astfel de decizii.

În plus, furnizorii de servicii mass-media beneficiază de un termen de 24 de ore pentru a răspunde notificării înainte ca decizia de eliminare a conținutului să intre în vigoare. Pentru a putea beneficia de aceste garanții, furnizorii trebuie să declare că îndeplinesc anumite condiții, printre care independența editorială și supunerea față de un mecanism de supraveghere reglementară. Declarația se realizează printr-o funcționalitate pusă la dispoziție de platformele online foarte mari.

Orientările publicate de Comisie oferă detalii despre modul în care platformele trebuie să implementeze această funcție de declarare și despre cum pot furnizorii de servicii mass-media să își completeze și să își gestioneze informațiile. Documentul descrie, de asemenea, proceduri pentru situațiile în care platformele au îndoieli privind statutul unui furnizor media, inclusiv consultarea autorităților de reglementare și implicarea organizațiilor societății civile, precum cele de verificare a veridicității informațiilor.

Comisia Europeană precizează că orientările au fost elaborate în urma unei consultări ample, la care au participat furnizori de servicii mass-media, organizații ale societății civile, fact-checkeri, autorități de reglementare și reprezentanți ai marilor platforme online.

Regulamentul european privind libertatea mass-mediei, ale cărui prevederi sunt în mare parte aplicabile din august 2025, este considerat un instrument legislativ-cheie pentru protejarea pluralismului și a independenței presei în Uniunea Europeană. Actul normativ urmărește să asigure funcționarea mass-mediei publice și private într-un cadru mai previzibil la nivel transfrontalier, reducând presiunile nejustificate și ținând cont de transformările digitale ale spațiului mediatic.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...