Sfârşitul actualizărilor pentru Windows 10, sistemul de operare al Microsoft, la jumătatea lunii octombrie, a suscitat critici din partea asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor şi îngrijorările multor utilizatori care se tem că vor fi nevoiţi să îşi schimbe computerele, transmite marţi AFP, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Începând cu 14 octombrie, computerele care funcţionează cu Windows 10, o versiune lansată în 2015, vor înceta să mai primească actualizări de la dezvoltatorul său, Microsoft.
Aceste patch-uri aveau scopul de a „aduce la zi în mod regulat sistemul de operare, acesta devenind ţinta a numeroase atacuri cibernetice”, a explicat pentru AFP Martin Kraemer, specialist în conştientizare în privinţa securităţii la compania americană KnowBe4.
Care sunt consecinţele pentru consumatori? Într-o notă online, Microsoft a sfătuit utilizatorii să facă upgrade la Windows 11, disponibil din 2021.
Cu toate acestea, unele computere nu sunt compatibile cu această tranziţie. În aceste cazuri, compania oferă un plan extins de actualizare, care costă 30 de dolari şi are valabilitatea de un an.
O situaţie denunţată de grupurile de consumatori
„Computerele care nu puteau rula Windows 11 erau încă disponibile pentru vânzare în 2022 şi 2023”, s-a plâns asociaţia Consumer Reports din Statele Unite, prin urmare acestea riscau să devină învechite la trei ani de la achiziţionarea lor.
În Franţa, o coaliţie alcătuită din 22 de asociaţii, inclusiv UFC-Que Choisir şi Halte a l’obsolescence programmeée (HOP), a lansat o petiţie prin care solicită actualizări gratuite până în 2030.
Contactată de AFP, Microsoft a refuzat să declare câţi utilizatori ar fi afectaţi. Însă, potrivit Consumer Reports, aproape 650 de milioane de persoane din întreaga lume foloseau Windows 10 în luna august.
Potrivit unei alte asociaţii americane, Public Interest Research Group (PIRG), până la 400 de milioane de computere sunt incompatibile cu Windows 11.
Care sunt riscurile?
Pentru utilizatorii care nu-şi pot upgrada sistemul la Windows 11 şi care continuă să utilizeze Windows 10 fără a se abona la actualizările extinse de la Microsoft, vulnerabilităţile la atacurile cibernetice vor creşte. „Prin faptul că nu mai primiţi actualizări, nu mai sunteţi protejaţi împotriva celor mai recente ameninţări cibernetice”, a explicat Martin Kraemer.
Deşi pericolul este „foarte dificil” de cuantificat, potrivit specialistului, este cert că utilizatorii Windows 10 vor deveni ţinte principale pentru atacatorii cibernetici care caută vulnerabilităţi de securitate.
Şi aplicaţiile sunt afectate, a subliniat Paddy Harrington, analist la firma americană Forrester. „Furnizorii de aplicaţii se bazează pe furnizorul sistemului de operare pentru a oferi anumite funcţii, iar dacă aceste funcţii nu sunt actualizate, furnizorul aplicaţiei nu poate garanta că aceasta va continua să funcţioneze corect”, a spus el.
Care sunt opţiunile alternative?
Întrebaţi despre eficacitatea software-ului antivirus, experţii subliniază inadecvarea acestuia atunci când se confruntă cu un sistem de operare învechit. „Există o limită a protecţiei pe care o pot oferi (…). Este mult mai bine decât să nu faci nimic, dar ar trebui să fie o soluţie temporară, în timp ce se caută o soluţie permanentă”, a declarat pentru AFP Paddy Harrington.
Rămâne opţiunea de a trece la un alt sistem de operare, păstrând computerul. Software-ul gratuit, cum ar fi Linux, poate fi utilizat, însă necesită instalare de către utilizator. „Atât timp cât aplicaţiile tale suportă acest sistem de operare şi instrumentele tale de administrare şi de securitate îl acceptă, este o alegere bună”, a dat asigurări Paddy Harrington.