Compania asiatică Silicon Box investeşte 3,2 miliarde de euro într-o fabrică de cipuri în Italia / Investiţia va genera 1.600 locuri de muncă

silicon box
Sursa foto: Pexels / Jeremy Waterhouse

Silicon Box din Singapore va investi 3,2 miliarde de euro (3,50 miliarde de dolari) pentru a produce cipuri în nordul Italiei, în urma finalizării unui acord susţinut de Guvernul de la Roma, a anunţat luni Ministerul Industriei, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Proiectul face parte din eforturile Italiei de a atrage investiţii de la companiile de înaltă tehnologie, inclusiv un acord care nu a fost încă finalizat cu firma americană Intel.

„La capacitatea deplină, investiţia va genera 1.600 locuri de muncă directe, pe lângă cele indirecte generate atât pentru construirea facilităţii cât şi în ecosistemul logistic şi de aprovizionare”, se arată în comunicat.

Ministrul Industriei, Adolfo Urso, a anunţat că în următorii 15 ani costul proiectului va ajunge la aproximativ patru miliarde de euro.

Încă nu s-a stabilit locul în care va fi construită fabrica, mai multe localităţi din nordul Italiei concurând pentru a găzdui unitatea.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...