VIDEO Românii nevăzători vor putea primi gratuit ochelari cu inteligență artificială care înlocuiesc câinii-ghid / Proiectul, cofinanțat de UE

ochelari cu ai care ajuta nevazatorii
Sursa foto: .lumen

Startup-ul românesc .lumen (dotLumen) a lansat o inițiativă prin care oferă gratuit dispozitivele sale cu inteligență artificială românilor cu deficiențe de vedere, transmite StartupCafe.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Priectul este derulat în cadrul programului „Incluziune socială pentru persoane cu dizabilități prin tehnologii asistive și de acces – Tech Assist” al ANPDPD (Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități), cofinanțat de Uniunea Europeană.

Persoanele interesate trebuie să completeze un formular până pe 14 octombrie, urmând a fi contactate pentru pașii ulteriori.

Firma dezvoltă dispozitive medicale purtabile, asemănătoare unor ochelari, care utilizează AI pentru a înlocui câinii-ghid, la costuri mult mai mici. Tehnologia este patentată la nivel mondial și a fost deja validată de peste 300 de nevăzători din aproape 30 de țări. Dispozitivul ajută utilizatorii să se orienteze și să se deplaseze independent.

Compania a obținut o finanțare europeană de 9,7 milioane de euro de la EIC (European Innovation Council) și a acumulat numeroase premii internaționale.

Cornel Amariei, CEO-ul startup-ului, a declarat că proiectul își are originile în experiența personală, ambii săi părinți având un handicap locomotor avansat. El a fondat .lumen ca răspuns la faptul că peste 40 de milioane de oameni sunt nevăzători la nivel global.

Echipa de cofondatori este completată de Gabriel Chindriș, specialist în tehnologie electronică și fondator de grup de cercetare la UTCN (Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca), și Mihai Ivașcu, fondator al Grupului Ingenium, care angrenează dezvoltatori de software, ingineri și directori de afaceri.

  • Andrei Manole este un jurnalist român specializat în tehnologie și apărare, cu articole publicate pe TechRider.ro. Analizează subiecte precum vehicule electrice, drone, securitate cibernetică și tehnică militară, combinând informații actuale cu perspective tehnice și geopolitice clare.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...