Samsung lansează gama de televizoare Vision AI 2025 / Ce îmbunătățiri aduc în acest an și unde vor fi disponibile

Sursa foto: Samsung

Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat miercuri disponibilitatea noii game de televizoare Vision AI și soundbar-uri din 2025, potrivit unui comunicat transmis către TechRider.ro.

Prezentată inițial la târgul CES 2025, noua gamă integrează funcții bazate pe inteligența artificială și oferă o experiență de divertisment personalizată.

Televizoarele din gama 2025 vin, la rândul lor, dotate cu sistemul de operare Tizen și actualizări de software pe o perioadă de până la 7 ani.

De asemenea, se mai remarcă introducerea tehnologiei Glare-Free îmbunătățită pe modelele Neo QLED și OLED, care contribuie la minimalizarea reflexiilor și la menținerea unui „negru mai profund în încăperi puternic iluminate”.

În plus, Samsung anunță că a îmbunătățit performanța audio a noilor televizoare, cu ajutorul Adaptive Sound Pro, care „combină sunetul bazat pe obiecte cu AI”.

„Noua tehnologie Vision AI lansată anul acesta de Samsung este concepută pentru a revoluționa modul în care vă bucurați de experiența de vizionare la televizor. Această tehnologie inteligentă învață preferințele de vizionare și se adaptează dinamic la ambientul încăperii pentru a regla automat imaginea și sunetul, oferind o experiență cu adevărat personalizată.

Sistemul de operare Tizen – acum cu până la 7 ani de actualizări software – transformă televizorul Samsung intr-un adevărat centru de comandă pentru casa dvs. inteligentă. Imaginați-vă că vă verificați animalele de companie, primiți actualizări inteligente pentru casa dvs. și chiar controlați televizorul cu Galaxy Watch – toate concepute pentru a vă face viața mai ușoară și mai plăcută”, a declarat Victor Armășelu, Vicepreședinte Samsung Electronics România și Bulgaria.

Redăm mai jos comunicatul Samsung:

„Gama de televizoare Samsung 2025 introduce inovații remarcabile în ceea ce privește calitatea imaginii și funcțiile smart. Echipate cu Samsung Vision AI, cele mai noi televizoare Samsung duc experiența vizuală la un nou nivel. Tehnologiile AI avansate analizează conținutul și mediul înconjurător pentru a ajusta automat imaginea, oferind o vizionare optimă.

Samsung introduce, de asemenea, tehnologia Glare-Free îmbunătățită pe anumite modele, minimizând reflexiile și menținând în același timp un negru mai profund și imagini clare, chiar și în încăperi puternic iluminate. Prin utilizarea unui material nou, proprietățile antireflex au fost îmbunătățite considerabil, astfel încât să vă puteți bucura în mod optim de o imagine frumoasă, indiferent de lumina de pe ecran. Tehnologia Glare-Free a fost extinsă acum și la anumite modele Neo QLED și OLED.

Performanța audio a noilor televizoare a fost, de asemenea, îmbunătățită semnificativ cu Adaptive Sound Pro, care combină sunetul bazat pe obiecte cu AI, pentru o experiență audio spațială impresionantă. Împreună cu cele mai noi Soundbar-uri Samsung, care se sincronizează perfect cu televizoarele prin Q-Symphony, este garantat un sunet armonios și puternic.

Gama de televizoare pentru 2025 include o gamă largă de tehnologii și design:

  • Neo QLED 8K: Cu tehnologia avansată Quantum Matrix și tehnologia Ultra Viewing Angle pentru un nivel de detaliu și contrast fără precedent.
  • Neo QLED 4K: Un echilibru excelent între calitatea imaginii și valoare, cu procesoare puternice și culori luminoase și vibrante. Noile televizoare Neo QLED 4K dispun acum și de tehnologia Glare-Free, au un procesor îmbunătățit și o rată de reîmprospătare mai rapidă
  • OLED 4K: Disponibil în diferite modele (S95F, S90F, S85F) cu niveluri superioare de negru, o gamă largă de culori și acum cu o luminozitate maximă și mai mare și reflexie redusă pe modelele de top.
  • QLED 4K: Culori luminoase și un unghi de vizionare excelent.
  • Crystal UHD: Rezoluție 4K clară și culori vibrante la un preț atractiv.
  • The Frame & The Frame Pro: un televizor lifestyle care se integrează perfect în orice interior, devenind o operă de artă atunci când nu este folosit. The Frame Pro îmbunătățește experiența consumatorilor cu tehnologia avansată Neo QLED, oferind o calitate a imaginii extrem de captivantă. În plus, noul Wireless One Connect permite conectarea wireless a dispozitivelor periferice la o distanta de pana la 10 metri de televizor. The Frame și The Frame Pro au, de asemenea, acces la Art Store, oferind utilizatorilor peste 2500 de opere de artă din unele dintre cele mai renumite muzee și galerii de artă din lume.

Noua gamă de soundbar-uri: design cu o experiență audio superioară

Noua gamă de soundbar-uri Samsung este creată pentru a se sincroniza perfect cu noile televizoare, oferind o experiență audio captivantă. Modelele de top, precum HW-Q990F și HW-Q930F, oferă un sunet surround tridimensional cu suport pentru Dolby Atmos și DTS:X, pentru o experiență audio de ultimă generație. Subwooferul compact cu două drivere active al modelului HW-Q990F asigură un bas profund și puternic, fără vibrații.

Optimizarea sunetului bazată pe inteligență artificială, precum Q-Symphony și Dynamic Bass Control, analizează acustica camerei și conținutul redat pentru a optimiza automat sunetul, oferind o reproducere clară, echilibrată și spațioasă și dialoguri inteligibile.

Cu designul său elegant, modern și adaptabil, soundbar-ul QS700F se integrează perfect în orice cameră.  Noul său design convertibil combină estetica elegantă cu sunetul de înaltă calitate pentru cei care nu doresc să facă compromisuri în ceea ce privește stilul sau performanța.

Detalii precomandă

Ofertă specială de precomandă, valabilă în perioada 7 mai – 25 mai 2025.

Televizoarele din noua gamă Samsung 2025 pot fi precomandate în perioada 7 mai – 25 mai 2025, atât din magazinul online Samsung, cât și de la partenerii autorizați.

La achiziția oricărui model din seria 2025, Samsung Vision AI TV,  QLED, Neo QLED 8K, Neo QLED 4K, OLED sau The Frame, de pe samsung.com/ro, clienții vor primi cadou un soundbar perfect compatibil, plătind doar prețul televizorului.

În plus, comanda online vine cu beneficii exclusive: discount instant prin programul Rabla Samsung, livrare gratuită, 24 de rate fără dobândă și puncte Samsung Rewards, valabile pentru comenzile viitoare de pe site.

Pentru mai multe informații sau pentru a precomanda produsele Samsung AI TV, vă invităm să vizitați samsung.com/ro.”.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...