Ford îşi consolidează poziţia de lider pe piaţa vehiculelor electrice din România în 2025 / Care au fost cele mai cumpărate modele și la ce cotă de piață a ajuns

Ford-logo
Sursa foto: Carlos Osorio / AP / Profimedia

Ford își întărește statutul de lider pe piața vehiculelor electrice din România în 2025, atât în segmentul autoturismelor, cât și în cel al vehiculelor comerciale, cu un total de 2.132 de unități electrice înmatriculate, potrivit datelor transmise de Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Conform unui comunicat al producătorului auto, marca americană a ajuns la o cotă de piață de 15%, ceea ce reprezintă un salt spectaculos de 360% față de anul anterior, confirmând ritmul accelerat al strategiei sale de electrificare.

Ford s-a situat pe primul loc în trimestrul al patrulea din 2025

În segmentul autoturismelor electrice, Ford s-a situat pe primul loc în trimestrul al patrulea din 2025, cu o cotă de piață de 18%. Performanța a fost susținută de cererea ridicată pentru modelele Puma Gen-E, Explorer și Capri, care au consolidat atractivitatea gamei electrice a companiei în rândul clienților români.

La nivelul întregului an, modelele Explorer și Capri au ocupat primele două poziții în segmentul în care concurează, cumulând împreună o cotă de piață de peste 45%. Totodată, Puma Gen-E, lansat comercial în trimestrul al doilea al anului trecut, s-a clasat pe locul al doilea în segmentul mașinilor electrice de clasă mică, cu peste 500 de unități vândute până la finalul lui 2025.

Rezultate solide au fost înregistrate și în zona vehiculelor electrificate. Kuga Plug-in Hybrid își păstrează poziția de referință pe piața locală, fiind pentru al cincilea an consecutiv cel mai bine vândut model PHEV din România, cu peste 650 de unități comercializate anul trecut.

Ford Pro a atins o cotă de piață generală de 18,87%

Divizia Ford Pro și-a consolidat, la rândul său, poziția de lider atât pe piața totală a vehiculelor comerciale, cât și pe segmentul electric. În România, Ford Pro a atins o cotă de piață generală de 18,87%, iar în categoria vehiculelor comerciale electrice a ajuns la 43,3%.

Marca domină segmentele de o tonă, prin Transit Custom, și de două tone, cu modelul Transit, precum și piața de pick-up-uri, unde Ford Ranger rămâne lider detașat, cu o cotă de 44,36%. Totodată, Transit Courier, produs la Craiova, a înregistrat vânzări consistente, cu 590 de unități livrate pe parcursul anului.

„Rezultatele din 2025 confirmă eficiența strategiei noastre de electrificare și poziționarea Ford ca reper pe piața din România. Modelele Puma Gen-E, Explorer și Capri, alături de succesul constant al lui Kuga Plug-in Hybrid și performanțele Ford Pro, arată că oferim soluții adaptate nevoilor reale ale clienților, indiferent de segment”, a declarat Roxana Capătă, managing director Ford Romania Services, citată în comunicat.

Prezență în Europa de peste un secol

Ford este un brand american cu prezență în Europa de peste un secol. Prin planul strategic Ford+, care include diviziile Model e, Ford Pro și Ford Blue, compania accelerează tranziția către un viitor complet electric pe piața europeană, cu obiectivul de a atinge neutralitatea carbonului până în 2035.

În prezent, Ford comercializează și asigură service pentru vehiculele sale pe 50 de piețe europene și operează, printre altele, Ford Motor Credit Company și Ford Customer Service Division. Rețeaua de producție din Europa cuprinde 14 unități – opt deținute integral și șase în regim de joint venture – precum și patru centre majore în Köln (Germania), Valencia (Spania), Craiova (România) și Kocaeli (Turcia). Compania are aproximativ 34.000 de angajați în unitățile deținute integral și în întreprinderile mixte consolidate, numărul total al forței de muncă din Europa ajungând la circa 57.000 de persoane, incluzând companiile neconsolidate.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...