Echipamente electronice și accesorii IT de 52.000 lei, furate dintr-o maşină lăsată deschisă în Sectorul 1

furt-masina
Photo by Bastian Pudill on Unsplash

Un bărbat de 39 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt după ce ar fi sustras echipamente electronice, accesorii IT şi alte bunuri în valoare totală de 52.000 de lei dintr-un autoturism lăsat descuiat în Sectorul 1 al Capitalei, transmite Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Incidentul a fost sesizat prin 112 pe 5 martie de către un bărbat de 41 de ani, proprietarul unei dintre maşinile vizate, care a reclamat că mai multe bunuri au fost sustrase din autoturismul parcat într-o zonă special amenajată. Conform anchetatorilor, bănuitul ar fi pătruns în interior fără a forţa portierele și ar fi luat două rucsacuri ce conțineau echipamente electronice, accesorii IT, documente și alte bunuri aparținând atât persoanelor fizice, cât și unei societăți comerciale.

Pe 11 martie, poliţişti de la Secţia 4 Poliţie din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară și un mandat de aducere, iar bărbatul a fost condus la audieri.

Faţă de acesta a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei cu propunere legală. Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pentru stabilirea tuturor circumstanţelor faptei.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...