Anul 2026 va fi despre fragilitatea ordinii politice internaționale. Cel mai probabil, 2026 nu va fi anul marilor rupturi spectaculoase, ci al acumulărilor tăcute care schimbă regulile jocului.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Următoarele predicții, axate pe trei direcții (business, energie, politică internațională și securitate), nu încearcă să anticipeze viitorul, ci să surprindă tensiunile care vor defini anul 2026. Mai mult, acestea sunt predicții bazate pe tendințe globale, nu locale.
După aproape trei decenii de globalizare relativ stabilă, sistemul internațional începe să funcționeze pe logica fragmentării controlate. Nu știm încă dacă Rusia, China, Uniunea Europeană și celelalte economii emergente se află într-o „așteptare calculată” a alegerilor prezidențiale din SUA din 2028.
Cert este că, într-un singur an, administrația Trump a impus un set de schimbări rapide, al căror ritm ar putea deveni și mai accelerat în anii următori. Anul 2025 a fost definit de o abordare tranzacțională, nu de o ordine geopolitică stabilă, similară celei instituite după Războiul Rece.
În economie, statele au demonstrat până acum o reziliență surprinzătoare, chiar și într-un context marcat de tarife comerciale și investiții masive în inteligența artificială (AI), care alimentează tot mai des discuțiile despre o posibilă bulă. Totuși, această reziliență nu garantează o accelerare a creșterii. Este probabil ca 2026 să fie un an de creștere economică modestă, în care riscurile legate de datoria publică și incertitudinile privind impactul real al AI asupra productivității vor tempera optimismul.
Business și AI
1. AI schimbă companiile, dar nu le conduce
CEO-ul Google, Sundar Pichai, dar și CEO-ul Microsoft, Satya Nadella, au afirmat că aproximativ 30% din codul companiilor este în prezent generat cu AI. În această încercare de înlocuire, este sigur că o parte dintre dezvoltatorii de software vor fi înlocuiți, deoarece marjele de profit trebuie să crească într-o economie globală sub presiune.
Totuși, vor putea modelele de limbaje mari (large luangage models – LLMs) să înlocuiască raționamentul uman și managementul relațiilor interumane? Parțial. În 2026, rolul Directorului IT (Chief Information Officer – CIO) se va diminua, deoarece AI are potențialul de a reconstrui procesele de business din temelii, cărămidă cu cărămidă.
Rolul conservator pe care un CIO îl joacă în mod tradițional, de exemplu pentru a eficientiza procese contabile, se va transforma într-un rol de Chief AI Officer (CAIO). Acesta va combina expertiza în AI cu capacitatea de a executa viziunea unui CEO, pentru că doar un CEO știe ce își dorește și ce trebuie făcut. Acest tip de schimbare inevitabilă va fi colaborativă.
Studiile arată că LLM-urile sunt eficiente atunci când rezolvă sarcini similare datelor de antrenare, dar întâmpină dificultăți atunci când trebuie să gestioneze probleme noi. De exemplu, compania Anthropic a făcut un experiment simplu: a pus un AI, Claude Sonnet 3.7, să se ocupe de un automat de vânzare din birourile firmei.
Lucrurile au mers prost foarte repede. Asistentul AI a funcționat bine pentru o perioadă scurtă, apoi le-a oferit angajaților Anthropic — care reprezentau aproape toți clienții — reduceri de 25%. Ulterior, a cumpărat produse inutile, pe care le-a revândut mai ieftin, ba chiar a halucinat, afirmând că va face livrări personale. AI funcționează bine atunci când are date și scenarii cunoscute, dar cedează rapid atunci când realitatea devine imprevizibilă. Adaptabilitatea umană rămâne dificil de replicat.
Dacă realitatea ar fi statică, progresul AI ar fi posibil: odată ce AI ar cunoaște toate posibilitățile, ar putea apela la experiența acumulată în datele sale. Din fericire, realitatea se schimbă constant.
AI-ul este un instrument puternic, dar nu un înlocuitor al raționamentului uman. Deși o parte din munca tehnică va fi automatizată, deciziile care țin de viziune, prioritizare și asumarea riscului rămân profund umane.
Chiar dacă 30% din cod este deja scris de AI, dezvoltatorii software nu vor fi înlocuiți complet, deoarece viziunea și direcția în care acel cod este utilizat — și sensul pe care îl capătă în economie și societate — continuă să fie stabilite de oameni. Cert este că vor apărea roluri noi în companii, în care AI va face analizele, iar oamenii — de la CEO în jos — vor lua deciziile.
2. AI: mult zgomot, puțină strategie?
Ritmul rapid al dezvoltării AI complică măsurătorile exacte privind productivitatea muncii asociată utilizării AI. În timp ce unii dezvoltatori de software și programatori consideră că AI le oferă un motor de eficiență, alții susțin că AI generează doar volume mari de cod aparent funcțional, dar inutil din punct de vedere conceptual.
Situația este similară cu domeniul construcțiilor: degeaba ridicăm structuri în timp record, dacă acestea ascund îmbinări fragile și fundații neverificate, sortite să cedeze la primul cutremur. În 2026, vom asista la primele încercări de operaționalizare în masă a agenților AI.
Majoritatea operațiunilor unei companii de talie medie vor fi realizate de rețele de agenți AI. În locul unui analist de vânzări, vom avea un agent AI care face predicții; în locul unui manager de depozit, un agent AI de aprovizionare care negociază cu furnizorii și optimizează automat cantitățile. Toți acești agenți vor fi coordonați de un agent AI central de performanță, într-o manieră unitară.
Astfel, în 2026, avantajul competitiv al unei companii nu va mai proveni din dimensiunea echipelor, ci din viteza de învățare dintre sistemele AI și factorul uman. Totuși, pentru a obține rezultate optime, fiecare companie trebuie să-și pregătească datele. În Vest, există deja companii de consultanță al căror scop este să structureze datele astfel încât agenții AI să funcționeze la capacitate maximă. Accenture și Palantir sunt doar două exemple, companii cu unele dintre cele mai performante acțiuni pe piața din SUA din ultimii doi ani. Oracle prinde din urmă valul AI și are un avantaj substanțial în infrastuctura cloud.
Chiar și OpenAI a intrat pe piața consultanței, prin compania fondată de fostul său CTO, Mira Murati. Aceasta dezvoltă soluții bazate pe AI pentru integrarea și analiza volumelor mari de date, destinate guvernelor și companiilor. Recent, firma a încheiat un parteneriat cu OpenAI, cu scopul de a sprijini organizațiile din regiunea Asia-Pacific în integrarea inteligenței artificiale în operațiunile lor curente.
Sistemele AI au început să învețe singure, antrenându-se prin experiența umană. Totuși, este posibil ca AI să ajungă să învețe mai asemănător oamenilor, punându-și singură întrebări relevante și încercând să descopere răspunsuri adecvate.
Un grup de cercetători parteneri din China și SUA au conceput un model AI numit Absolute Zero Reasoner (AZR) care învață singur, aproape ca un om. Mai întâi, sistemul își pune singur „exerciții” de programare în Python, iar apoi încearcă să le rezolve prin întrebări. Sistemul învață și devine mai bun: pune întrebări mai bune și găsește soluții mai corecte.
Dacă se ajunge aici, diferența dintre companiile care vor reuși și cele care vor rămâne în urmă nu va fi dată de cât de mult AI folosesc, ci de cât de bine știu să-l coordoneze.
3. Datele decid viteza: cursa digitalizării în economiile emergente
În timp ce guvernele din India sau Brazilia încep să investească în tehnologii digitale pentru cetățeni, România și alte state din UE încă se străduiesc să construiască centre de date. Până acum, guvernele statelor emergente au experimentat tehnologii, dar nu au reușit să le pună în practică la scară largă.
Lipsa datelor structurate a fost până acum principala problemă. Chiar și atunci când aceste date există, fluxul lor — și, implicit, potențialele funcționalități AI — se blochează în departamente guvernamentale sau în proceduri ineficiente, digitalizate anterior într-o manieră defectuoasă. În 2026, este de așteptat să vedem primele integrări reale între platforme digitale guvernamentale.
O altă problemă majoră în statele emergente este lipsa clarității legislative. Chiar dacă țări precum India sau România au elaborat strategii AI, rămâne întrebarea: cine va construi legislația care să sprijine efectiv procesul de digitalizare? În India, spre exemplu, programul ONU, CropWatch, utilizează imagini stelitare pentru monitorizarea agriculturii pentru a oferi factorilor de decizie un sistem de avertizare timpurie în fața riscurilor climatice și a volatilității producției agricole. India a semnat și un acord de colaborare cu OpenAI pentru programe de formare profesională destinate sectorului public.
Există un val de investiții pentru a dezvolta infrastuctura critică a guvernelor, dar cel mai probabil unele state se vor dezvolta mai rapid, iar altele mai lent. Competiția reală va fi generată exclusiv prin capacitate tehnică a companiilor locale de a dezvolta modele coerente și de a integra datele. În caz contrar, AI nu poate funcționa responsabil și etic.
4. AI ca infrastuctură legislativă: condiționată de o digitalizare riguroasă
În domeniul juridic, utilizarea inteligenței artificiale (AI) este din ce în ce mai frecventă. Există o varietate de platforme juridice care fie îi ajută, fie îi pot încurca pe avocați în formularea argumentelor sau în construirea unor cazuri convingătoare. De la Bloomberg Law până la ROSS Intelligence, AI devine tot mai „pregătit” să răspundă în fața judecătorilor.
Chiar la începutul lunii ianuarie, mai mulți avocați din Kansas s-au confruntat cu posibile sancțiuni după ce au depus un memoriu care conținea halucinații generate de AI. Totuși, este posibil o dată cu digitalizarea accelerată a guvernelor care va avea efecte pozitive și asupra elaborării politicilor publice, chiar și legiuitorii să folosească AI pentru a redacta legi. În Brazilia, un consilier local a utilizat încă din 2023 ChatGPT pentru a redacta o lege care a fost adoptată unanim în oraș.
În ce măsură utilizarea AI în procesul de redactare legislativă diferă, din punct de vedere normativ și etic, de apelarea la servicii de consultanță oferite de firmele de lobby? În multe cazuri, mai ales în statele emergente, procesul de elaborare a legislației presupune cercetare aprofundată și resurse umane înalt calificate, care sunt adesea insuficiente.
Dacă AI este corelat cu o digitalizare realizată corect, acesta are potențialul de a fi utilizat eficient și etic de către legiuitori, tocmai pentru a putea articula obiective de politică publică complexe. Există însă riscul dezvoltării unei legislații părtinitoare, mai ales dacă datele de antrenare nu provin dintr-un proces de digitalizare riguroasă.
Pentru a evita orice formă de “bias”, administrația Trump a pus sub semnul întrebării viitorul oricărei reglementări statale privind AI. Până acum, modelele LLM ale Open AI și Microsoft au fost antrenate pe direcțiile politice dominante bazate pe incluziunea socială a minorităților.
Dar dacă AI nu este reglementat cu grijă față de minorități și cazuri speciale, atunci nu există riscul ca redactarea juridică a legislației să acționeze mai degrabă ca un lobbyist? Chiar dacă există aceste preocupări, majoritatea statelor au constituit grupuri de lucru pentru a putea evalua posibilitatea redactării de legislație cu AI. Parlamentul European a format, de asemenea, un grup de lucru.
Pe plan comercial, firme precum Xcentual oferă soluții AI dedicate elaborării legislative, utilizate de autorități locale din SUA. Cel mai important avantaj al acestor soluții este, probabil, capacitatea de a crește complexitatea politicilor publice, fără constrângeri de personal sau dependență de companiile de lobby.
Acest potențial poate fi valorificat doar în condițiile unei digitalizări realizate riguros și ale utilizării unor seturi de date curate.
Politică internațională și securitate
5. Un “război rece” în trei superputeri
Dacă anul trecut războiul rece s-a concentrat pe zona Orientului Mijlociu, unde Trump a decis că amenințarea unui război fără sfârșit nu poate exista și a sprijinit bombardarea instalațiilor nucleare ale Iranului, anul 2026 va scoate la lumină toate dimensiunile unui conflict total, cuprinzător și pluralist. Iranul a anunțat deja că vrea să reconstruiască programul nuclear. Iran deja a anunțat că vrea să reconstruiască programul nuclear.
Dacă Vestul — Statele Unite și aliații săi — continuă să perceapă aceste tensiuni drept un „război rece”, în alte regiuni ale globului, conflictul este deja intens „încălzit”. Luna de miere ulterioară Războiului Rece și prăbușirii URSS s-a încheiat. Este clar că provocările politicii externe provin din China și Rusia. În acest context, episodul Venezuela readuce în prim-plan o întrebare esențială pentru UE: asistăm la conturarea unei structuri informale a influenței internaționale între SUA, Rusia și China, împărțită pe mari spații geopolitice — emisfera vestică, Eurasia și zona Asia-Pacific?
Asemănările cu Războiul Rece, încheiat formal în anii 1990, sunt astăzi doar parțiale. Chiar dacă am putea vorbi despre un „război rece” între două mari puteri — China și Statele Unite — nu pot fi ignorate alte state cu influență crescândă în sistemul global, precum Brazilia sau India, care nu sunt dispuse să se alinieze rigid unor blocuri antagonice de tipul celor specifice Războiului Rece.
În același timp, trebuie avut în vedere faptul că Rusia dispune de o capacitate economică limitată, care o plasează mai degrabă în postura de susținător strategic al Chinei. Într-o perspectivă istorică, atât dinamica Războiului Rece, cât și colapsul economic al anilor 1990 au avut ca efect structural slăbirea economiei ruse până la un nivel care a restrâns sever capacitatea acesteia de a genera inovație tehnologică și de a concura cu marile economii globale.
Diferențele dintre actualul război rece și cel finalizat sunt relativ mari. Prima diferență provine din faptul că, până acum, China nu a încercat să impună statelor ne-afiliate sistemului aliat propria formă de guvernare, adică cea a unui “capitalism cu carnet de partid”.
Pornind de la dezbaterile clasice despre organizarea sistemelor economice, această combinație a „capitalismului cu carnet de partid” nu este, în fond, paradoxală. Atât capitalismul, cât și comunismul demonstrează o compatibilitate structurală atunci când obiectivul central devine organizarea eficientă a economiei. Diferența nu mai rezidă în proprietatea asupra capitalului, ci în gradul de control politic exercitat asupra infrastructurii economice prin monitorizarea fluxurilor de date.
A două diferență majoră între cele două „războaie” este gradul de conectivitate a comerțului generat de cei treizeci de ani de stabilitate globală. Rămân de văzut efectele pe termen lung ale impunerii tarifelor SUA pentru importurile chineze. Cert este că guvernul chinez s-a reorientat și exportat mai mult în ciuda acestor tarife.
China a înregistrat un excedent comercial record de 1.000 de miliarde de dolari în doar primele 11 luni ale anului. China a avut o strategie simplă: preț scăzut și orientare agresivă către piețele statelor în care există cerere pentru bunuri ieftine. La toată această strategie se adaugă și Rusia, care este partenerul principal al Chinei.
Pe termen lung, și deloc surprinzător pentru o strategie pe termen lung, China a crescut, la nivelul SUA, cheltuielile cu cercetarea și dezvoltarea. Dacă după anii 1990 China s-a concentrat pe o economie bazată pe forță de muncă slab remunerată, în prezent aceasta formează aproximativ 3,6 milioane de absolvenți STEM anual — de aproape patru ori mai mulți decât SUA.
Nu putem avea un deznodământ clar pentru acest război comercial. Pare că asistăm la instituționalizarea unui război comercial de durată.
6. Teroare la cost redus: dronele ca armă a intimidării
În iunie 2025, Ucraina a demonstrat cum pot fi distruse aproximativ 10% din bombardierele Rusiei aflate la sol, în cadrul operațiunii Spiderweb, folosind 117 drone. Rusia a contraatacat cu 315 drone, în cel mai amplu atac asupra capitalei ucrainene, transformând noaptea locuitorilor Kievului într-o experiență de teroare continuă.
China și-a consolidat poziția de actor economic ambivalent, furnizând baterii și motoare care au susținut capacitățile tehnologice ale ambelor tabere. Dronele au devenit o demonstrație de forță a tehnologiilor militare. În 2026, este foarte posibil ca atacurile cu drone să devină tot mai frecvente la nivel internațional, iar noile forme de teroare să provină tocmai din această direcție.
Odată cu „invadarea”, „ocuparea” sau „eliberarea” Venezuelei, apare din nou o întrebare presantă: dacă un conflict legat de Taiwan, de exemplu, s-ar intensifica, ar putea SUA și statele aliate să producă rapid și eficient suficiente drone?
Pregătirile au început deja, cu mai multe companii sprijinind producția de drone în Germania o dată cu creșterea cheltuielilor cu apărarea în UE. Coreea de Sud a început, de asemenea, producția de drone, la fel ca și Turcia.
În Ucraina, costul de producție al unei drone kamikaze (care poate parcurge doar câțiva kilometri înainte de a se autodistruge) este de câteva sute de dolari, însă lecțiile comerțului internațional arată că nu bateriile reprezintă principala sursă de costuri, ci motoarele care conțin metale rare produse în China.
Așadar, nu vorbim doar despre creșterea producției de drone, ci și despre capacitatea de procesare a materialelor. SUA a început încă din 2023 cu Inițiativa Pentagonului, Replicator, să producă drone și alte sisteme aeriene fără pilot. Noi start-up-uri americane, precum Skydio sau Anduril, au început să producă drone la costuri foarte mici.
Așa cum atacul asupra Kievului a transformat nopțile locuitorilor într-o succesiune neîntreruptă de alarme, explozii și panică, este posibil ca anul 2026 să marcheze normalizarea acestui tip de teroare, în care spațiul aerian devine un mecanism de presiune psihologică permanentă asupra civililor.
7. O “așteptare calculată”: Europa este între ciocan și nicovală
Până acum, UE, dar și țări non-membre, precum Marea Britanie, au ales să-și afirme autonomia prin supunere față de dorințele președintelui SUA. O alegere rațională și corectă, în contextul în care, în lipsa creșterii cheltuielilor pentru apărare, SUA ar fi putut să se retragă din Ucraina sau chiar să afirme că NATO nu mai există.
State precum Italia sau Franța au acceptat creșterea cheltuielilor cu apărarea la 5% din PIB, în condițiile în care pozițiile fiscale ale acestora nu sunt fericite. Liderii europeni au fost nevoiți, în 2025, să reducă cheltuielile pentru sănătate și educație în favoarea celor pentru apărare.
La fel, s-a întâmplat și în cazul tarifelor comerciale. UE ar fi putut aplica, în oglindă tarife comerciale pentru exporturile americane, după ce Trump a anunțat introducerea unor tarife de 20% pentru oțel și aluminiu. Alegerea a fost o politică de supunere.
Vocile critice la adresa actualei administrații din SUA susțin că aceasta contribuie la regresul democratic. Prin două exemple: JD Vance a sprijinit partidul Alternative for Germany (AfD) fără rezultate vizibile și a criticat anularea alegerilor din România, în ciuda dovezilor privind influențele rusești prin intermediul TikTok.
UE a ales să nu adopte o poziție oficială pentru a evita criticile, chiar dacă aceste tendințe sunt pro-Kremlin. Toate aceste compromisuri nu au făcut decât să sporească forța naționalistă și populistă de pe continent. Pe măsură ce partidele de extremă dreapta câștigă teren pe scena politică, în baza acestor decizii considerate necesare, apare întrebarea: vor putea partidele extremiste să submineze treptat orice efort de integrare europeană și de creare a unor instituții supranaționale?
UE știe ce are de făcut mai departe pentru a supraviețui și a evita conflictele interne: integrare aprofundată. Totuși, consensul este greu de obținut. Pentru politica externă, cerința unanimității deciziei între cele 27 de state membre nu este sustenabilă. Ungaria, spre exemplu, a utilizat dreptul de veto pentru a bloca ajutorul către Ucraina sau negocierile de aderare.
Mai mult, cum poate UE să asigure o descurajare nucleară credibilă, în condițiile în care Franța și Marea Britanie nu dispun de capacități suficiente pentru a contrabalansa potențialul nuclear al Rusiei?
În relația UE–China, nu există încă o direcție clară, deoarece administrația Trump oscilează între negociere și pedeapsă. Poate că UE ar putea convinge China să oprească furnizarea de bunuri militare și civile către Rusia, dar în niciun caz nu o va putea convinge să oprească importurile de petrol și gaze.
Dependența energetică de gazul lichefiat din SUA nu reprezintă, de asemenea, o situație confortabilă pentru decidenții europeni. Cum pot fi dezvoltate parteneriate energetice alternative cu state din alte regiuni ale globului, precum Africa de Nord, fără a crea tensiuni cu principalul partener militar?
Astfel, Europa va rămâne prinsă între necesitatea de a-și asigura securitatea prin compromisuri externe și obligația de a-și proteja coeziunea internă. Fără o reformă profundă a mecanismelor decizionale, UE riscă să fie mai degrabă un spațiu de reacție decât un actor geopolitic.
Cum poate Uniunea Europeană să ajungă la un compromis funcțional cu administrația Trump și, în același timp, să-și păstreze capacitatea de acțiune independentă? Cum poate fi aprofundată integrarea europeană într-un context politic dominat de partidele de extremă dreapta? Pentru moment, aceste întrebări rămân fără un răspuns clar.
Energie
8. Revenirea energiei nucleare: o tehnologie mai ușor de comercializat
O nouă generație de tehnologii nucleare ar putea schimba modalitatea în care producem energie și ar putea permite înlocuirea combustibililor fosili, fără a emite CO₂. Este posibil ca, în 2026, să vedem primele puneri în funcțiune ale reactoarelor nucleare modulare mici (RNMM sau SMR – „small modular reactors”), care funcționează după aceleași principii ca reactoarele nucleare din vechea tehnologie,
utilizate pentru furnizarea de energie electrică rețelelor din întreaga lume. Singura diferență între vechea tehnologie de reactoare și aceste reactoare nucleare modulare mici este faptul că pot fi amplasate oriunde și în număr variabil, atât timp cât condițiile geografice sunt favorabile. RNMM-urile folosesc uraniu HALEU, care este mai concentrat decât cel utilizat în reactoarele clasice.
Cererea globală de energie electrică este într-o creștere accelerată, determinată de mai mulți factori structurali. Creșterea temperaturilor medii la nivel global conduce la utilizarea tot mai intensă a aparatelor de aer condiționat. Modernizarea producției industriale, corelată cu politicile de tranziție verde, sporește, de asemenea, semnificativ consumul de energie. Mai mult, dezvoltarea accelerată a AI impune extinderea masivă a centrelor de date, mari consumatoare de electricitate.
Momentan doar China și Rusia au operaționalizat două centrale de tip RNMM, iar alte companii au primit aprobarea pentru construcție. Există și alte surse potențiale de energie nucleară, bazate pe fuziunea nucleară a nucleelor de hidrogen. Un exemplu relevant este Commonwealth Fusion Systems (CFS), o companie desprinsă din ecosistemul MIT, care dezvoltă reactoare de fuziune de tip tokamak, folosind magneți superconductori de înaltă temperatură.
Până în 2021, CFS a atras 2 miliarde de dolari în capital privat, iar în prezent compania conduce inovația în domeniu, deși startup-ul german Proxima Fusion pare să intre tot mai activ în competiție.
Dezvoltarea acestor tehnologii va reprezenta un potențial factor de reașezare a comerțului internațional. Țări cu rezerve semnificative de uraniu, precum Australia, Canada sau Kazahstan, ar putea căpăta o importanță strategică sporită, în timp ce statele care domină tehnologia nucleară își pot consolida influența prin exportul integrat de reactoare.
9. Centrele de date riscă să frâneze tranziția către energia verde
La nivel global, producția de energie verde a ajuns la aproximativ 40%. Producția de energie fotovoltaică se dezvoltă cel mai rapid. Totuși, în 2026 este posibil să asistăm la un regres al acestei tendințe, cauzat de cererea generată de centrele de date globale care susțin dezvoltarea AI.
În prezent, centrele de date reprezintă aproximativ 1,5% din consumul global de energie electrică, însă se estimează că această pondere va ajunge la circa 3% până în 2030, ca urmare a investițiilor în AI.
Giganții tech care investesc în AI fac compromisuri fără a ține cont de poluare. xAI, compania lui Elon Musk, a alimentat un centru de date din Memphis, cu generatoare portabile pe bază de metan, ceea ce a generat plângeri în justiție din partea locuitorilor. Printr-un parteneriat cu Constellation Energy, Microsoft sprijină redeschiderea centralei nucleare de la Three Mile Island, un amplasament marcat de cel mai grav accident nuclear din istoria SUA.
Mai mult, giganții tech au început să utilizeze și centralele pe cărbune pentru alimentarea centrelor de date. Unele centrale vechi sunt repuse în funcțiune chiar dacă sunt mai costisitoare decât alte forme de energie verde. Aceste centrale au avantajul că răspund imediat cererii ridicate a centrelor de date.
AI ar putea anunța o nouă eră a energiei, dacă reușim să traversăm această perioadă de investiții intensive în AI, care necesită cantități mari de energie pentru punerea în funcțiune. Poate că nici nu este cazul să vorbim despre un regres real al energiei verzi, mai ales că, la nivel global, creșterea cererii de energie, specifică economiilor emergente, este determinată în mare parte de consumul de aer condiționat.
Concluzii
2026 nu va fi anul marilor rupturi, ci al repoziționărilor tăcute. Nu asistăm nici la un nou Război Rece clasic, nici la o împărțire clară a lumii în sfere stabile de influență. Ordinea globală bazată pe reguli se erodează, dar este înlocuită parțial de alianțe ad-hoc. Totuși, tehnologia, alianțele flexibile și capacitatea de ajustare oferă motive pentru un optimism prudent.
2026 nu va aduce claritate, dar va recompensa adaptabilitatea.
