Circulaţia rutieră pe Splaiul Independenţei din Bucureşti, între Piaţa Naţiunile Unite şi Piaţa Unirii, a fost reluată, după finalizarea unei etape importante din lucrările de refacere a planşeului Unirii, a anunţat, sâmbătă, primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Redeschiderea are loc mai devreme decât termenul anunţat iniţial, pentru ca începutul noului an şcolar să nu se creeze blocaje suplimentare în trafic.
„Faza cea mai importantă a acestei lucrări, şi anume blocarea circulaţiei, a fost depăşită. Celelalte etape ale lucrării se vor desfăşura fără o perturbare deosebită a traficului în oraş. Am reuşit să dezafectăm fântânile şi să creăm front de lucru pentru celelalte etape de derulare a acestui proiect. Faptul că lucrările sunt în grafic, chiar suntem într-un uşor avans, îl vedem astăzi prin această abilitate pe care o avem de a deschide circulaţia”, a declarat Daniel Băluţă, în cadrul unei conferinţe de presă.
Acesta a ţinut să sublinieze că proiectul din Piaţa Unirii este unul complex şi include mai multe componente – planşeu, pasaj şi interconectarea zonelor de est şi vest ale Capitalei.
„Pentru componenta planşeului, lucrurile, după cum vedeţi, se derulează. Pentru următoarea etapă, cea a pasajului, am discutat cu toţi factorii responsabili şi vă informez, o dată în plus, că există finanţare şi disponibilitate pentru a rezolva această problemă”, a mai spus edilul.
Primarul general al Capitalei, Stelian Bujduveanu, prezent la conferinţa de presă, a subliniat importanţa lucrării pentru siguranţa bucureştenilor.
„Suntem aici la cea mai importantă lucrare pe care o desfăşoară cineva în municipiul Bucureşti: planşeul Unirii. Este o lucrare care, după ce e pusă în siguranţă, salvează vieţile foarte multor oameni (…). Lucrările s-au mişcat foarte bine. S-a demonstrat că atunci când ne aşezăm la aceeaşi masă, putem face lucruri bune pentru Bucureşti”, a afirmat edilul general.
Acesta a mai anunţat că, la finalul lucrărilor, tramvaiul de pe linia 32 va fi conectat până la Piaţa Sfântul Gheorghe, contribuind la o interconectare modernă a transportului public.
„Bucureştiul va avea o interconectare a transportului în comun aşa cum a fost gândită şi cum trebuie să existe, ca într-o Capitală modernă. (…) Promisiunea de a avea două benzi pe Splaiul Independenţei a fost realizată, iar traficul va reveni la normal pentru începutul şcolii”, a adăugat primarul general.