Primele rezultate ale ediţiei Black Friday din acest an pe platforma de tehnologie Wolt arată că, odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă, românii îşi fac planurile din timp şi profită din plin de ofertele sezoniere într-un mod inteligent, scrie Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Potrivit unui comunicat al companiei, în perioada 7 – 9 noiembrie, peste 95% dintre comenzile plasate în aplicaţie au fost în categoria „Supermarket”, Wolt concentrându-şi principalele oferte şi reduceri de Black Friday pe segmentele „Supermarket” şi „Magazine”.
„Campania din acest an a confirmat un trend pe care îl observăm de ceva timp: oamenii devin tot mai calculaţi în felul în care cumpără. Îşi planifică mai bine achiziţiile, caută reduceri reale şi chiar încep să cumpere din timp cadourile de Crăciun. Cum în acest an ne-am concentrat pe alimente şi magazine, acest comportament a fost şi mai vizibil. În acelaşi timp, Wolt rămâne soluţia ideală pentru cumpărăturile de ultim moment, ajutând clienţii să evite aglomeraţia, cozile şi stresul specific sezonului”, a declarat Alin Şerban, general manager Wolt România, citat în comunicat.
La nivel naţional, oraşele cu cele mai multe comenzi în timpul campaniei de Black Friday au fost: Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Braşov. În categoria „magazine”, cele mai populare produse au fost articolele pentru adulţi din sex shop-uri, urmate de flori şi produse pentru animale de companie.
Zilele cu cel mai mare volum de comenzi au fost vineri – cu peste 42% din totalul comenzilor de Black Friday – urmate de sâmbătă (38%) şi duminică (puţin peste 19%). Anul acesta, românii au preferat să comande din timp, pentru a se asigura că prind cele mai mari reduceri înainte ca produsele să se epuizeze.
Cea mai mare valoare pentru o singură comandă plasată în campanie, într-un hypermarket, a fost de 1.162 de lei.