Ediţia 2025 a Expoziţiei internaţionale aerospaţiale şi de apărare care are loc la Seul în această săptămână, unul din cele mai importante evenimente de gen din Asia, oferă o platformă cuprinzătoare de prezentare a tehnologiilor de ultimă generaţie în domeniile aerian, terestru, maritim şi spaţial, promovează cooperarea, consolidând, în acelaşi timp, poziţia Coreei de Sud în rândul ţărilor exportatoare de armament, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Un număr de aproximativ 600 de companii din 35 de ţări, printre care şi România, în premieră, participă la acest eveniment bienal, deschis publicului în perioada 17-19 octombrie şi pentru business în perioada 20-24 octombrie. Este cea mai numeroasă participare de la lansarea expoziţiei, în 1996, marcând, de asemenea, cel mai mare număr de expozanţi internaţionali.
Evenimentul ADEX de anul acesta a evidenţiat importanţa în creştere a inteligenţei artificiale în tehnologiile din domeniul apărării.
Dovadă a evoluţiei permanente a acestui domeniu în Coreea de Sud, majoritatea exponatelor companiilor sud-coreene prezente la această ediţie demonstrează ritmul rapid de dezvoltare al ecosistemului de apărare, precum şi intenţia ţării de a dezvolta şi moderniza sistemele de arme cu şi fără pilot.
Investiții și strategii guvernamentale în apărare
O decizie susţinută la nivel politic, având în vedere că Guvernul de la Seul a propus în Parlament o creştere de 8,2% a bugetului său de apărare pentru 2026, cea mai mare creştere din ultimii şapte ani. O creştere ce creează oportunităţi de piaţă şi face parte din strategia Seulului de a lega creşterea ţării de exporturile din domeniul industriei de apărare.
În 2023, Coreea de Sud s-a clasat pe locul zece la nivel mondial la exporturile de armament, potrivit SIPRI, şi îşi propune să devină în viitorul apropiat a patra cea mai mare industrie de apărare la nivel global.
Pavilionul Hanwha de la ADEX 2025, cea mai mare companie din industria de apărare sud-coreeană, a reunit exponate ale Hanwha Aerospace, Hanwha Systems şi Hanwha Ocean. La ediţia din acest an, Hanwha şi-a propus să prezinte soluţii integrate pentru viitor prin care speră să îşi consolideze credibilitatea pe piaţa internă şi externă, într-un mediu extrem de concurenţial.
Hanwha Airspace a prezentat o serie de sisteme de echipare om-maşină bazate pe inteligenţă artificială, un exponat care s-a remarcat fiind Themis-K, un vehicul terestru fără pilot cu scop multiplu, şenilat, dezvoltat împreună cu Milrem Robotics, o companie parteneră din Estonia. Cincisprezece astfel de sisteme au fost desfăşurate în Ucraina şi 13 sunt încă operaţionale, fiind, potrivit expozantului, un bestseller global.
Inovații militare și tehnologice prezentate la ADEX 2025
Cunoscut pentru platformele sale de luptă, Hanwha a prezentat publicului K9A3, modelul de generaţie următoare al obuzierului autopropulsat K9, cu o rază extinsă la peste 80 de km.
Hanwha Systems a lansat la ADEX un satelit radar cu apertură sintetică Ultra High Resolution (UHR) pentru orbita foarte joasă a Pământului (VLEO), capabil să capteze imagini cu cea mai înaltă rezoluţie din clasa sa şi care poate fi utilizat atât pentru supravegherea militară, cât şi civilă.
Hanwha Aerospace a prezentat cea mai nouă maşină de luptă a infanteriei (MLI), K-NIFV, bazată pe MLI-ul Redback, un vehicul blindat de nouă generaţie pentru armata sud-coreeană.
Firma sud-coreeană a evidenţiat disponibilitatea de a optimiza produse în funcţie de solicitările clienţilor, afirmând că pregăteşte numeroase tehnologii de ultimă generaţie pentru a face propuneri guvernului român, precum şi disponibilitatea de a localiza producţia în România.
Interesul Coreei de Sud pentru colaborarea cu România
Compania sud-coreeană îşi propune să câştige contractul prin care România vrea să achiziţioneze 246 de MLI-uri pentru a moderniza armata română, însă situaţia licitaţiei este incertă, având în vedere luările de poziţie ale oficialilor români, care menţionează tot mai des utilizarea instrumentului financiar SAFE al UE dedicat finanţării programelor de dotare a armatei române şi a capacităţilor de producţie din industria de apărare.
Interesul părţii coreene, exprimat inclusiv la ADEX 2025, de a dezvolta împreună cu România proiecte de colaborare în domeniul industriei de apărare coincide cu vizita la Bucureşti, marţi, a unei delegaţii de oficiali şi reprezentanţi ai unor companii sud-coreene, condusă de şeful cancelariei preşedintelui coreean, Kang Hoon Sik, şi care a fost primită de premierul Ilie Bolojan.
De altfel, în această perioadă se află în Coreea de Sud ministrul român al economiei, antreprenoriatului şi turismului, Radu-Dinel Miruţă, care luni a avut o discuţie cu ministrul sud-coreean al apărării, Ahn Gyu Back, şi a vizitat, în aceeaşi zi, pavilionul României de la ADEX.
În programul din 21 octombrie al ministrului român erau prevăzute vizite la fabricile Hanwha Aerospace şi Hyunday Rotem din Changwon, potrivit informaţiilor apărute în presa sud-coreeană.
Prima participare românească la ADEX și obiectivele companiilor
În prima participare românească la expoziţia ADEX, în organizarea căreia s-a implicat directorul executiv al Asociaţiei Patronale Române a Producătorilor de Tehnică Militară (PATROMIL), Viorel Manole, au fost reprezentate compania naţională ROMARM, ALRO, Automecanica Mediaş, BlueSpace Technology, Nova Firearms şi Technopro Engineering.
CEO-ul BlueSpace Technology, Constantin Pintilie, a declarat, referitor la obiectivul prezenţei la ADEX 2025 a companiei pe care o conduce: „În primul rând pentru a arăta că putem produce şi în România diferite elemente, pentru a căuta tehnologie şi a crea parteneriate puternice între cele două state şi, de ce nu, pentru a cumpăra timp achiziţionând proprietatea intelectuală din Coreea”.
Constantin Pintilie a subliniat accentul pe care BlueSpace Technology îl pune pe cercetare, precum şi necesitatea revigorării şi eficientizării industriei române de apărare, proces care ar trebui să înceapă cu o schimbare de mentalitate, prin adoptarea unei abordări pro-active.
El a evidenţiat prezenţa la expoziţie a companiei pe care o conduce cu o platformă 4×4, denumită VLAH, anunţând cu această ocazie, în premieră, că o va lansa în decembrie, în cooperare cu uzina automecanică Moreni.