Timișoara lansează o licitație de 30 milioane lei pentru achiziția a 10 troleibuze moderne

transport public-emisii reduse
Sursa foto: Sursa foto: ratt.ro

Municipiul Timişoara a scos la licitaţie un contract de 30 milioane lei pentru achiziţia a 10 troleibuze electrice cu podea coborâtă, cu o capacitate de minim 80 de călători (dintre care minim 30 pe scaune), şi o lungime de 12 metri, scrie Economedia.ro.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Troleele vor fi noi, cu planșeu jos (podea integral coborâtă), facilități pentru accesul nelimitat al persoanelor cu mobilitate redusă (rampă-kneeling) şi fără etaj.

Aceasta este o achiziţie finanţată prin programul „Asigurarea unui transport public local ecologic prin achiziția de troleibuze nepoluante”, finanțat prin Programul Regional Vest 2021-2027. Livrarea acestor troleibuze trebuie să se facă în maximum 15 luni.

Primăria Timișoara a pus în circulație acum trei săptămâni, în 14 noiembrie, primele troleibuze noi achiziționate în ultimii 15 ani, care au fost finanțate prin PNRR – vehicule complet electrice, cu emisii zero. Cinci troleibuze circulă deja pe linia 16, iar alte nouă, achiziționate tot prin PNRR, se află în depoul Societății de Transport Public Timișoara (STPT) pentru recepție, urmând să fie introduse treptat pe trasee după finalizarea procedurilor. Toate acestea au fost livrate de producătorul turc Bozankaya.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...