Antonio Damasio a studiat neurologia la sfârșitul anilor 1960 pentru a înțelege ce îi face pe oameni fericiți sau nefericiți. Ani de cercetare i-au permis să înțeleagă acest lucru.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Și, patru decenii mai târziu, devenit unul dintre cei mai eminenți neurocercetători, el susține că inteligența artificială (IA) este cea mai mare amenințare la adresa fericirii.
„Principalul pericol provocat de inteligența artificială este că fură atenția pe care o merită oamenii din jurul nostru”, susține laureat al Premiului Prințul de Asturias pentru Cercetare Științifică din 2005. Damasio descrie drept „teribilă” imaginea obișnuită în locurile publice a „oamenilor, în special tinerilor, complet posedați de telefoanele lor mobile, care merg sau mănâncă uitându-se la ele și nu la alte ființe umane”, notează EFE, citată de Mediafax.
„Telefoanele mobile au puterea de a ne consuma atenția, de a ne face să nu ne mai uităm la oamenii din jurul nostru și să fim curioși în legătură cu ei. Este opusul fericirii, care se bazează pe recunoașterea celorlalți”, subliniază Damasio (Lisabona, 1944), directorul Institutului pentru Creier și Creativitate de la Universitatea din California de Sud.
Cercetătorul, laureat al Premiului Prințul de Asturias pentru Cercetare Științifică în 2005 a oferit un interviu pentru EFE în urma publicării în Spania a celei mai recente cărți a sa: „Inteligența naturală și logica conștiinței” (Destino) și subliniază că „principalul pericol al IA este acela că fură atenția pe care o merită oamenii din jurul nostru”.
„Petrecem toată ziua lipiți de dispozitivele noastre și de aplicațiile lor pentru că, se pare, ne fac viața mai ușoară. Problema este că nu mai acordăm atenție oamenilor și realității din jurul nostru. Iar fericirea noastră depinde tocmai de asta, de empatia cu ceilalți”, explică acesta. „A fi fericit depinde de opusul său: de a ne privi unii pe alții și de a încerca să ne înțelegem reciproc”, subliniază acest om de știință, care a primit cele mai înalte distincții în domeniul său.
Cercetătorul portughez spune că a devenit neurolog pentru că a vrut să înțeleagă „comportamentul uman, ce ne face fericiți și ce nu”. Pe parcurs, el a adus lumină asupra modului în care funcționează conștiința, emoțiile și sentimentele umane.
„Trebuie să fim atenți atunci când facem distincția între emoție și sentiment”, spune acest om de știință cu o voce blândă și măsurată. „Principala diferență este că un sentiment este ceva privat; este în mintea noastră și numai noi îl cunoaștem. Emoțiile, însă, sunt exterioare; ele constituie un fel de spectacol pentru ceilalți.”
Damasio consideră că relele care bănuiesc lumea de astăzi (beligeranța, intoleranța sau individualismul) au mult de-a face „cu un deficit de sentimente bune”.
„Trăim în vremuri de lipsă de sentimente bune față de ceilalți, de lipsă de înțelegere a celorlalți. Pentru ca lumea să funcționeze mai bine, trebuie să ne străduim să cultivăm acele sentimente bune, care implică recunoașterea altor ființe umane, înțelegerea faptului că sunt vii, că au nevoile lor, drepturile lor”, insistă el.
În ceea ce privește emoțiile, prima carte a cercetătorului („Eroarea lui Descartes”, Destino, 1994) a răsturnat concepția existentă despre acestea, ca fiind ceva primitiv, care îi făcea pe oameni impulsivi și îi ducea pe căi greșite.
Lucrarea a pus bazele neuroștiinței moderne, descriind modul în care emoțiile și rațiunea sunt componente esențiale ale unui sistem cuprinzător pentru luarea unor decizii corecte. De cele mai multe ori, emoțiile ghidează rațiunea și îi fac pe oameni mai raționali.
Pentru a ajunge în acest punct, Damasio a studiat pacienți cu probleme în procesarea emoțiilor lor, descoperind că aceștia nu erau capabili să ia decizii bune și că viețile lor se destramau.
În ultimii ani, cercetătorul s-a concentrat mai mult pe interacțiunea dintre conștiință și homeostazie, „acele set de reguli pe care natura le-a dezvoltat pentru a ne proteja viețile”. „Senzația de foame, sete, frig sau durere sunt senzații homeostatice. Dacă nu le-am respecta, am muri”, adaugă el.
Ea definește conștiința ca fiind „mecanismul care conectează mintea cu corpul. A fi conștient înseamnă a te simți viu și a face parte dintr-un întreg. Conștiința este fundamentală pentru a ne relaționa cu oamenii și cu lumea din jurul nostru.”
În ultima sa carte, el susține că conștiința provine din „niveluri foarte simple și de bază ale creierului” și că la baza ei se află „sentimente homeostatice, care ne avertizează despre ceea ce este greșit pentru a ne putea salva sau despre ceea ce este corect pentru a putea îmbunătăți lucrurile”.
Sentimentele homeostatice sunt întotdeauna pozitive, un fel de ghid care ne ajută să menținem echilibrul.
„Conștiința a permis ființelor umane să fie conștiente nu doar de ele însele, ci și de cei din jurul lor. Grija față de ceilalți îmbunătățește propria homeostazie și a celorlalți”, subliniază el.
Cu această premisă, neurocercetătorul demontează o altă credință existentă, conform căreia a fi conștient este ceea ce ne face să avem sentimente: „Este exact opusul, faptul de a simți este ceea ce ne face conștienți”.
Este posibil ca inteligența artificială să dezvolte în cele din urmă conștiință și ca dispozitivele care o folosesc să devină autonome, capabile să fie ele însele și să aibă un simț al „sinelui”? „Cred că nu este foarte probabil, iar dacă își vor dezvolta conștiința, nu va fi ca a noastră.”
„Ar fi, în orice caz, o conștiință care ar copia mecanismele umane, dar i-ar lipsi acea bază fundamentală a sentimentului pe care o au doar oamenii”, conchide el.
